De același autor
Nu e vorba doar de incompetență pe linie, ci de o mentalitate antireformistă care nu-i deosebește cu nimic de corifeii epocii Dragnea sau Năstase. Unși cu toate alifiile oportunismului și corupției, cu spinările încovoiate în fața șefilor, preocupați doar de supraviețuirea și căpătuiala politică, acești oameni, de la premier, miniștri, parlamentari, șefi și chibiți mufați la instituțiile statului, care disprețuiesc profund societatea civilă, întorc România cu 20 de ani înapoi. Îi mai poate opri ceva? Nu cred. Sunt înșurubați la putere pe termen lung și, deocamdată, nu există alternativă viabilă.
Diletantismul și populismul grețos de care dau dovadă guvernanții în gestionarea crizei energetice - OUG pentru plafonarea facturilor la energie încalcă legislația europeană și va avea efecte perverse semnalate de toți specialiștii în domeniu, risipa bugetară prin mărirea salariilor și a pensiilor - sunt în primul rând efectele presiunilor și dependenței de grupurile ilegitime de interese care fac legea în stat. Dar criza economică va trece, va fi dureroasă, așa cum e în tot Occidentul, mulți vor suferi, dar pe termen lung nu va afecta în mod decisiv fundamentul societal. Nu s-a întâmplat nici la precedenta criză din 2008-2009. În schimb, lipsa unor reforme sau, mai rău, contrareformele care au urmat au reușit acest lucru.
Exact asta se întâmplă și acum cel puțin în trei din zonele esențiale: educația, justiția și drepturile fundamentale. Pachetele de legi ( unele în draft - educație și securitate națională, altele deja pe masa parlamentului - justiție) sunt retrograde și vor produce un rău aproape ireversibil. Miniștrii de resort, Sorin Cîmpeanu și Cătălin Predoiu, sunt niște soldățoi de partid cu spinările de consistența macaroanelor fierte, care își doresc eternizarea pe funcții și pentru asta fac balet pe sârma compromisurilor. Cîmpeanu mai mult decât Predoiu, care își acoperă politizarea și subminarea independenței magistraților cu marota „scăpăm de MCV”. Imuni la criticile aduse din mai toate direcțiile, cei doi miniștri sunt determinați să-și îndeplinească misiunea indiferent de preț.
Predoiu, spre deosebire de Cîmpeanu, e un bun specialist și nu e prost, își dă prea bine seama de consecințele modificărilor aduse legislației, știe că nu e vorba de nicio reformă acolo, ci de o întoarcere la perioada de dinaintea aderării, așa cum punctează Raportul ExpertForum. Fiind însă omul tuturor compromisurilor, merge înainte, legându-și numele de o mizerie.
Pachetul de legi, pe care ministrul Predoiu se pare că nu intenționează să-l supună avizului Comisiei de la Veneția, așa cum și-a asumat expres guvernul, are hibe grave. În primul rând, poliția judiciară, esențială în munca procurorilor, nu se mai subordonează procurorului general, ci Ministerului de Interne, ceea ce deschide calea controlului politic pentru polițiștii judiciari. Este o luptă care durează de ani de zile și pe care, iată, Predoiu o tranșează în favoarea Internelor conduse, vremelnic, e drept, de ministrul Lucian Bode, a cărui singură competență reală și demonstrată e bătutul din pinteni. Nu are rost să mai spunem că, prin programul de guvernare, executivul și-a asumat explicit că „în activitatea sa de organ de cercetare penală, polițistul trebuie să aibă o singură linie de subordonare, și anume subordonarea față de procuror”.
În al doilea rând, cercetarea disciplinară a magistraților poate fi făcută și de procurorul general, și de șefa Curții Supreme, nu doar de Inspecția Judiciară, ca până acum. E adevărat că în ultimii ani Inspecția Judiciară a devenit, sub conducerea lui Lucian Netejoru și cu susținerea grupării Savonea din CSM, o veritabilă poliție politică îndreptată împotriva magistraților independenți și nealiniați înaltelor comandamente de obediență. Dar soluția este depolitizarea și profesionalizarea Inspecției Judiciare, îndepărtarea lui Netejoru, cerută de majoritatea magistraților, nu o și mai mare politizare. Căci asta se va întâmpla prin introducerea în ecuația acțiunii disciplinare a președintei instanței supreme și a procurorului general, care vor fi și reclamanți, și membri în CSM-ul care ia decizia, ceea ce Comisia de la Veneția nu recomandă. Firesc ar fi să se abțină la vot în CSM atunci când ei sunt inițiatorii acțiunii disciplinare, doar că legea lui Predoiu spune că recuzarea este interzisă, cu excepția cazurilor când e vorba de rude apropiate. O metodă bine chitită de a plăti noi polițe acelor magistrați care intră în conflict cu șefii. Ca și cum nu erau suficiente porcăriile pe care le-a făcut Inspecția Judiciară, ca să luăm doar exemplul judecătorului Cristi Danileț, exclus de trei ori (!!) din magistratură.
În șirul prevederilor retrograde urmează eliminarea concursurilor pentru funcțiile de conducere, altele decât cele pentru șefii de instanțe și parchete. Altfel spus, șefii cei mari își vor alege după bunul plac, fără niciun fel de criteriu, căci legea are grijă să nu prevadă, șefii care vor conduce diversele direcții și departamente, așa încât să nu se mai strecoare vreun indezirabil. Urmează votul formal în CSM. Ce să mai discutăm de prevederea prin care membrii CSM nu mai pot fi revocați din funcții de Adunările generale ale judecătorilor și procurorilor sau de revenirea la practica rezervării funcțiilor de conducere pentru membrii CSM. De parcă nu ar fi îndeajuns, proiectul moșit de Predoiu elimină Institutul Național al Magistraturii din procedura de promovare a judecătorilor la Înalta Curte, în timp ce judecătorii acesteia sunt eliminați din procedura de evaluare periodică a magistraților. Iar bomboana pe colivă: magistrații care au ocupat la un moment dat o funcție de conducere vor avea pensii și mai mari.
În privința legilor educației, este un haos generalizat, criticile au fost atât de multe și din toate direcțiile, excepție făcând grupurile ilegitime de interese care roiesc în jurul ministrului, încât Sorin Cîmpeanu nu a reușit să le dea de capăt și să pună pe masa guvernului proiectele. Aroganța și suficiența individului, ținut în brațe de președintele Klaus Iohannis, este însă fără limite, așa încât este puțin probabil să vedem că a luat în calcul observațiile aduse legii. Sunt multe de spus și atâtea neclarități, încât spațiul nu e suficient, dar cu certitudine la câteva lucruri Cîmpeanu nu va renunța, în pofida pasului înapoi (mă refer la scrisoarea „grupului de interese” al celor 100 de intelectuali) făcut de la tribuna unui liceu de elită unde elevii nu merg la toaletă în curte. 1) amnistierea plagiatorilor prin posibilitatea de a renunța la titlul de doctor; 2) conectarea duratei mandatelor inspectorilor școlari cu durata mandatului ministrului („cei numiți în funcție prin ordinul ministrului educației vor încheia contract de management pe perioada mandatului demnitarului”; 3) numărul nelimitat de mandate pentru rectorii universităților (beneficiar direct, Sorin Cîmpeanu); 4) posibilitatea ca orice absolvent cu studii superioare să poată preda la catedră fără a mai avea nevoie de modulul de pregătire sau de masterat didactic.
Mai este și o miză financiară importantă în aceste proiecte, semnalată de Raluca Pantazi într-un articol pe eduped.ro: tunurile cu terenurile și clădirile școlilor. Proiectul emanat de Cîmpeanu prevede că primăriile vor putea schimba singure, fără aprobare de la Ministerul Educației sau altă instituție a statului, destinația terenurilor și a clădirilor nefolosite ale școlilor, fără să aibă vreo condiție cu privire la destinația viitoare a spațiilor astăzi aflate în posesia statului. Frumos, nu?
La legile securității naționale treaba e așa de groasă după valul de critici iscat de apariția în presă a drafturilor proiectelor, încât Ministerul Apărării nu a venit cu o variantă oficială. Scandalul a fost atât de mare, încât o analiză realizată de Oxford Analytica, intitulată „Președintele erodează democrația pluralistă din România”, sublinia că proiectele au fost elaborate de oficiali ai serviciilor de informații „cu știința birourilor președintelui și premierului”, iar lipsa echilibrelor democratice și a instrumentelor de control pune în pericol caracterul pluralist al organizării politice românești, cu riscul ca aceasta să fie înlocuită cu un sistem monolitic, militarizat.
Cum spuneam, sunt puține șanse ca toate acestea să poată fi oprite. Opoziția este inexistentă și situată pe poziții diametral opuse. Partidul extremist al proaspăt însurățelului George Simion nu urmărește decât capital electoral, pe care îl va obține, după cum merg lucrurile, iar USR își pierde din relevanță cu fiecare zi. Un mare eșec. Din alternativa care a dat speranțe multora s-a transformat într-un cuibușor al intereselor meschine, răfuielilor și mediocrității. Din care se fuge pe rupte. Ultimul pe listă, Cătălin Teniță, om remarcabil din toate punctele de vedere, ceea ce ar trebui să le dea de gândit înșurubaților la putere din partid. Dar nu le va da, pentru că sunt prea obtuzi. În plus, voturile, câte vor mai rămâne, pentru această zonă politică se vor canibaliza între USR și REPER.
PSD și PNL vor mima lupta în campania electorală, se vor auzi multe cuvinte grele și acuze, social- democrații vor lua caimacul, după care vor bate palma și vor domni împreună cu liberalii următorii patru ani. Să fim realiști, doar o minune va putea opri eternizarea coaliției toxice la putere. //
