De același autor
Nu-i vorba ca nici Anca Dragu si intreg cabinetul nu s-au descurcat prea bine, fiind evident ca punctul lor forte nu e comunicarea. Afacerea reformarii peste noapte a Codului Fiscal, pentru ca despre asta era vorba, si scandalul care a urmat, pot fi considerate cintecul de lebada al cabinetului Ciolos. Campania de linsaj la care este supus guvernul de luni intregi a primit un nesperat balon de oxigen.
Proiectul poarta semnatura lui Biris, e copilul lui de suflet, asa cum de altfel acesta a si recunoscut, il citise insa inclusiv ministrul Dragu, dupa care a plecat spre avizare in guvern. In continuare nu e greu de imaginat ce s-a intimplat: Ministerul Finantelor este impanat de la nivelul doi in jos cu oamenii PSD, intepeniti in functii din vremea lui Ponta, care au simtit potentialul exploziv, asa ca au dat presei draful. O lucratura ca la carte si ma mir ca nu am asistat la mai multe de acest tip, tinind cont de naivitatea unor ministri, de ostilitatea din interiorul administratiei ( si a presei arondate PSD, o armata tot mai consistenta) de care s-a lovit de la bun inceput guvernul Ciolos. Asa insa nu e o scuza pentru modul lamentabil in care a fost gestionat subiectul. Pusa in fata violentei scandalului, Anca Dragu s-a lepadat de proiect, mai ales ca declarase cu vreo luna in urma ca guvernul nu umbla la taxare, printr-un sir de bilbe care de care mai necredibile, premierul a tacut desi este una dintre cele mai grave crize de imagine ( si nu numai) din acest mandat, iar speculatiile si isteria au dat in clocot. E cum nu se poate mai rau si momentul va fi depasit cu greu, urmind sa fie utilizat in campanie ca dovada a "intentiilor ticaloase ale tehnocratilor".
Faptul ca guvernul vrea sa umble la taxare la doar citeva luni dupa adoptarea Codului fiscal mostenit de la Ponta, pune o serie de probleme. In primul rind, e vorba de mandatul pentru o schimbare de o asemenea anvergura cum e cea reiesita din proiectul Biris. Totusi, cabinetul Ciolos e unul tehocrat, fara un mandat politic rezultat in urma unor alegeri, ceea ce nolens-volens impune niste limitari. Sigur, asta nu inseamna ca treaba lui e doar sa organizeze alegeri corecte si sa gestioneze gospodareste treburile curente. Reformele despre care s-a tot vorbit la modul idealist au fost fie blocate rapid de partide ( vedem ce se intimpla cu ordonantele pe educatie, capitolul plagiate), fie lipsite de coerenta chiar in interiorul guvernului. Pina acum bilantul nu e pe plus. In al doilea rind, cu fiscalitatea, de regula, se umbla cu grija pe scari, pentru ca e vorba de faimoasa predictibilitate. Cu atit mai mult nu se fac astfel de schimbari de profunzime inaintea campaniei electorale, pe nepusa masa si fara o dezbatere publica. In al treilea rind, tot ce s-a intimplat este un model de “asa nu”, de antimodel de comunicare si coeziune a echipei, rezultatul fiind ca o serie de masuri care poate se impuneau si isi gaseau justificarea, au fost ingropate intr-un val de neincredere si isterie.
Proiectul lui Biris are insa o serie de minusuri, care ridica semne de intrebare. Din ceea ce am inteles eu, care nu sunt o specialista in domeniu, dar ca mine multi altii- iar Biris ar fi trebuit sa stie ca un Cod fiscal se adreseaza totusi si cetateanului, de aceea trebuie pregatit si explicat -, este ca proiectul voia sa contrabalanseze/echilibreze mutarea impozitarii (CAS si CASS) de la angajator exclusiv la angajat prin obligarea angajatorului de a majora salariile brute, astfel incit sa nu se ajunga in final la o reducere a veniturilor. Cum urma sa se faca asta, insusi Biris a fost destul de confuz, ca sa nu mai discutam ca e vorba de o interventie nefireasca ( ca sa nu-i spun brutala) in mediul privat ( nu ma refer la bugetari, ca aici au grija sindicatele). Biris spune ca angajatorul putea fi obligat sa majoreze salariile si sa accepte renegocierea contractelor de munca printr-o urmarire atenta a acestora, firmele avind obligativitatea de a inregistra electronic la Revisal toate modificarile facute. Operatie de care s-ar ocupa ANAF-ul, acelasi care nu e capabil de ani de zile sa creasca colectarea taxelor si impozitelor. Asta-i ca in bancurile de la Radio Erevan! Pentru asa ceva e nevoie de o armata de functionari, de infrastructura cum s-ar zice, pentru ca presupune modificarea a milioane de contracte de munca. Asta in situatia in care chiar se gaseste formula juridica prin care sa obligi patronul sa mareasca salariul brut cu procentul pierdut- 15,8%-de angajat prin noua formula de impozitare. Nemaidiscutind despre portitele, capitol la care inventivitatea e nelimitata ( ca avocat, Biris ar trebui sa stie mai bine) de evitare a majorarii, de faptul ca angajatorii rau-platnici (retinerea se facea tot de angajator la sursa) tot nu vor plati, asa cum fac si acum, ANAF neavind ac de cojocul lor. Loviti in plin erau insa cei cu drepturi de autor si PFA, adica sute de mii de oameni care constituie o parte extrem de activa si liberala a societatii, pe care Biris ca si Boc si Ponta vor sa-i stringa de git. Asadar, chiar si la o prima lectura proiectul avea slabiciuni- de conceptie si infrastructura- care meritau discutate.
Starea de panica indusa de media pe fondul incalificabilului mod in care a fost gestionat subiectul de guvern, a ingropat insa orice dezbatere reala, profesionista si rece. Cred chiar ca s-a dorit acest lucru, si PSD, prin oamenii sai din MF, a provocat deliberat tambalaul ca sa loveasca in “guvernul tehnocrat”. Dar acesta s-a aruncat cu avint in capcana, tragind dupa el si reforma fiscalitatii, de care, fara discutie, e nevoie.
