De același autor
Faptul că de la pupitrul Palatului Victoria un (fost) vicepremier face filosofia „șpăgii de supraviețuire” în contrapartidă cu cea de „îmbogățire” este foarte grav pentru că reprezintă o banalizare a corupției. Întreaga pledoarie a lui Dragoș Anastasiu pentru a justifica mita pe care a dat-o timp de opt ani funcționarei de la ANAF are în miezul ei această componentă extrem de periculoasă: introducerea șpăgii în zona firescului, a normalității ca formă de răspuns la ineficiența și corupția statului. Anastasiu susține că așa funcționează statul și că antreprenorii nu au altă soluție decât să ungă rotițele ANAF-ului, să plătească un soi de taxă de protecție pentru a scăpa de controalele incomode, de șicanele și abuzurile funcționarilor care îi împing spre faliment, de reaua-credință a statului-inamic. Probabil că așa este, Anastasiu știe ce vorbește, dar nu cred că se poate generaliza folosind teoria vinovăției colective promovată cândva de dom’ profesor Voiculescu și, mai ales, nu cred că soluția este cea patentată de el, care nu face decât să perpetueze și justifice corupția. Exemplul de urmat este mai degrabă cel al oierului din Brăila care i-a dat pe mâna poliției pe cei doi inspectori ANAF care i-au cerut șpagă (bani și brânză) pentru a închide ochii și care au primit doi ani de închisoare cu suspendare și interdicția de a mai profesa. Ideea e că se poate și altfel, nu doar cu „șpaga de supraviețuire” a fostului vicepremier care are școala victimizării.
Dar dl Anastasiu disprețuiește profund statul pe care era pus să-l reformeze, altfel nu ar fi așteptat opt ani să se ducă la DNA. Iar când în sfârșit s-a dus, neagă că ar fi fost denunțător, aruncând povara în cârca asociatului său, deși în fața procurorilor s-a prezentat și el, motiv pentru care ambii au fost considerați de procurorul de caz „martori denunțători”, beneficiind în acest fel de scutirea de pedeapsă.
Anastasiu nu regretă mita în sine sau comportamentul imoral, pare că nici nu înțelege prea bine unde a greșit sau că avea o problemă de integritate, din moment ce s-a considerat un om „onest” și îndrituit să ocupe o înaltă funcție în stat. Același stat care i-a dat undă verde, eliberându-i certificatul ORNISS, deși avea un ditamai scheletul în dulap. Mecanismul ORNISS presupune verificarea unei persoane nu doar din punctul de vedere al riscurilor de securitate, ci și al vulnerabilităților legate de trecutul său. Iar actul sistematic de corupție al lui Anastasiu intra în zona comportamentelor care îl făceau incompatibil cu funcția. Cum de a trecut neobservată chestiunea e un alt semn de întrebare, care ne duce automat la cealaltă mare problemă: cum ajung astfel de persoane compromise la vârful statului. Nu ar trebui ei verificați, biografiile lor luate la puricat, mai ales că premierul Bolojan și-a fixat ca țintă nu doar redresarea finanțelor țării, denumită pompos reformă, ci și recâștigarea încrederii oamenilor în instituții, în condițiile în care povara proastei guvernări și a devalizării bugetului cade în spatele lor? Dosarul lui Anastasiu era public, o minimă verificare ar fi scos la lumină întreaga tărășenie. Chiar nu a știut nimeni nimic? Chiar nimeni din echipa (de comunicare) a președintelui sau a premierului (dacă instituțiile statului cu abilități în sensul acesta n-au făcut-o, fie din neglijență, fie din incompetență, fie în mod deliberat) nu s-a obosit să dea o căutare pe Google? Cert este că rezultatul e unul deplorabil, iar premierul și președintele au fost puși în situații delicate.
Ilie Bolojan n-a știut nimic despre problemele lui Anastasiu, care, onest fiind, i-a ascuns chestiunea șpăgii în formă continuată, și spune apăsat că „nu trebuie admise astfel de practici în nicio situație”. Deocamdată premierul n-a vorbit despre tabloul sumbru descris de Anastasiu statului dușman al antreprenorilor. Aici Bolojan este dator cu niște explicații, mai ales că vorbește insistent despre reforma companiilor de stat, pe care și-o va asuma direct, înțelegem. Dar despre ce reformă vorbim? Pare mai mult un cuvânt gol de conținut, pentru că nici Anastasiu, nici altcineva din guvern sau grupul de experți nu a venit până acum cu vreo analiză, vreo strategie, nu a anunțat un audit. Sorin Ioniță remarca pe bună dreptate că a „pune într-o găleată toate companiile publice – au, n-au monopol pe anumite prestaţii, funcţionează sau nu în piaţă concurenţială etc. – şi a face pe ele o medie de indicatori financiari şi de management e un nonsens”. Deocamdată „reforma” pare a se limita la reducerea indemnizațiilor, a numărului membrilor CA și la introducerea unor criterii de performanță. E bine, dar departe de a fi suficient. O reală reformă presupune mult mai mult și opoziția față de ea va fi acerbă. Baronii și clientela PSD și PNL își văd în pericol sinecurile, privilegiile, salariile nesimțite. Un modus vivendi pe banul public, pe care îl sifonează de ani de zile, s-ar putea prăbuși. Am mari îndoieli că Bolojan va reuși mai mult decât o cârpeală, chiar dacă are determinarea necesară pentru o reformă.
Înainte de orice însă, Bolojan ar face bine să se asigure că nu mai are în proximitate personaje dubioase precum teoreticianul corupției de supraviețuire.
