De același autor
Duse sunt idealurile revoluţionare din decembrie. Apuse romantismele cu implicarea, „vita activa“ şi „vita contemplativa“, cum ne zicea Hannah Arendt, bătând furioasă la maşina de scris a anilor 1958. Adio albul şi negrul, certitudinea că linia dintre rău şi bine se vede măcar din turnuri, fie ele şi de fildeş. Pe Apa Sâmbetei pluteşte până şi „iluzia calculului cinic“ despre care voia să ne povestească anul trecut Havel (n-a mai apucat din cauza bolii şi a morţii). Eşecul „reformelor“, alea trecute în decalogul iluziilor fără de care ni se părea că istoria va intra pe o linie moartă – de la clasa politică la spiritul civic, la bunul-simţ, anticorupţie etc. – ne jalonează drumul. E suficient să ieşi pe stradă zilele acestea, să deschizi televizorul, să priveşti întâmplător pe fereastră maroniul din jur, adică să nu te izolezi complet, ca să-ţi dai seama că balega străbună este pietrificată şi la locul ei. Rămâne însă certitudinea că orice limită poate fi depăşită, că nu există vreun prag al demagogiei peste care politicienii, vorbesc de cei care contează în spaţiul public, să nu sară cu graţie elefantină.
O simplă privire în jur face ca aceste credinţe să fie de nezdruncinat. Îndârjirea de a repeta greşelile, de a le metamorfoza prin răsturnarea valorilor şi de a le mitiza în final rămâne halucinantă. Exemplele momentului arată că societatea este incapabilă de reacţie, dacă nu cumva a început să-i placă şi să considere proiectul strâmb pe care i-l oferă politicul drept normalitate. Crin Antonescu şi-a făcut o glorie din titlul de primul chiulău al ţării şi rămâne imun la rapoartele IPP, care îl arată cu prezenţă zero. Sebastian Lăzăroiu „restartează România“ cu banii mastodontului comunist şi fabricantului de diplome de la „Spiru Haret“, Aurelian Bondrea. PDL caută prin toate cotloanele politicii, indiferent la şobolanii care roiesc pe acolo, aderenţi pentru Mişcarea Populară. Gâdea şi Antena 3 nu pot fi împiedicaţi de nimic să-i ciomăgească în direct pe adversarii lui Felix, amenzile CNA fiind ca o ploaie de vară peste o latrină dintr-un campus militar.
După cum arată ansamblul, toate cele de mai sus nu şi-au atins încă momentul de glorie absolută. Prezidenţiabilul Crin Antonescu are toate şansele să transforme cultura nemuncii şi inversarea regulilor democratice – eşti ales ca să mă slujeşti, nu ca să mă furi – în procente electorale. Învârtirea elastică a limbii în gură, gesticulaţia necontrolată, nervii şi ochiul lipit de gaura cheii, ideile puţine şi fixe pot ajunge repere, dacă nu au şi ajuns deja cu ajutorul prime-time-urilor anteniste. Valori ca disciplina, munca, rigurozitatea, efortul constant, discreţia şi buna-cuviinţă sunt aruncate în derizoriu, devin obiect de băşcălie grosieră. Şi aşa vor rămâne, atâta vreme cât Antonescu va continua să sfideze netulburat decât de prea puţine voci din spaţiul public. Mai mult, ipocrizia semnăturii aşternute pe Carta Bunei Guvernări este un nesperat ajutor primit din partea societăţii civile. O creditare a imposturii. Între buna guvernare şi Antonescu este o prăpastie pe care doar strângerea de semnături „civile“ pentru a impune modificarea regulamentului, care permite chiulăilor să-şi încaseze salariul ar mai putea cât de cât s-o astupe. Sau măcar ar face semnătura pe Cartă mai puţin dezagreabilă.
Nu am mari speranţe, majoritatea demersurilor, civice sau politice, împachetate frumos în „restartări“, „mişcări populare“ sau „bune guvernări“ se joacă pur electoral. Să nu fim naivi! Minunatul „concept de societate care pune în centru viitorul“, unul grandios desigur, construit cu „lideri din noile generaţii“, care ar trebui să-i înlocuiască pe cei din „vechile generaţii care s-au compromis“ este susţinut cu banii lui Bondrea. Mai exact, cu banii toxici adunaţi de bătrânul comunist Bondrea – absolvent la fără frecvenţă al şcolii de partid „Ştefan Gheorghiu“ şi conducător al Comisiei Superioare de Diplome şi Doctorate, cea care a făcut-o „doctor inginer“ pe Elena Ceauşescu –, prin distorsionarea gravă şi constantă a sistemului de educaţie.
„Spiru Haret“-ul lui Bondrea reprezintă o culme a nereformismului şi imposturii în România postdecembristă. Aliindu-se cu banii obţinuţi printr-o masivă fraudă intelectuală, Lăzăroiu nu face decât să confişte ideea reformării clasei politice, s-o submineze şi discrediteze, demonstrând că scopurile electorale, într-adevăr, n-au miros. „Restartul“ se va produce doar atunci când societatea va fi drenată de produse gen Bondrea. Când acestea vor fi aruncate şi lăsate la coşul de gunoi al istoriei, nu scoase, edulcorate şi puse la treabă de „băieţii deştepţi“ ai politicii pentru o nouă manipulare. Drept să spun, puţine lucruri mai neruşinate am văzut în ultimii ani ca demersul „restart Bondrea“ al lui Sebastian Lăzăroiu.
Desigur, într-o lume în care abundă profesioniştii descoperirii valenţelor estetice şi morale ale cenuşiului, până la urmă şi Adam Michnick a făcut-o („Grey is beautiful“), nu are rost să ne mire permisivitatea PDL faţă de viitorii aliaţi/membri ai Mişcării Populare.
Teoreticeni ai compromisului fără limite şi voturilor care absolvă de păcate, unii lideri ai PDL pregătesc o altă mare impostură: aşa-zisa refacere a dreptei cu dejecţiile politicii, parfumate cu fundaţii onorabile de partid. Rebranduirea PDL, pentru că asta este în fapt Mişcarea Populară, cu Becali & Vadim, UNPR-ul devenit un tot mai activ aspirator de dosariabili şi traseişti, cu rămăşiţele dezolante ale PNŢ sau, mai rău, cu vreun DDD, nu va reuşi ca demers electoral. Sau, oricum, nu va reuşi mai mult decât PDL în forma actuală. Prost este că va decredibiliza, aşa cum face şi acţiunea „restart Bondrea“, ideea dreptei. Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns că liberalii s-au vândut la pauşal turnătorului Felix şi s-au aliat cu stânga! O Mişcare Populară de strânsură nu va fi decât imaginea deformată a USL, generatoare de confuzie şi mai mare, aşa cum bine au atras atenţia Teodor Baconschi şi Cristian Preda.
Desigur, până şi Weber spunea că etica responsabilităţii primează, nolens-volens, în faţa eticii convingerilor. Adică, între decizii, fie ele şi îngrozitoare, şi principii, politicianul e forţat să aleagă „responsabilitatea“. Mai pe româneşte, „te faci frate cu dracu’ până treci puntea“. Politicianul român s-a făcut însă de atâtea ori frate cu dracul şi a trecut de atâtea ori toate punţile, încât pe malul celălalt nu-l mai aşteaptă nimeni. Publicul s-a plictisit, şi-a luat concediu de la politică. Stă acasă şi face semne obscene. Din faţa televizorului sau de aiurea. Din nefericire însă, impostorii şi spectacolele date de aceştia mai pot păcăli. Deocamdată. //
