De același autor
Fără discuție că social-democrații se află la mare ananghie, poate cea mai mare din ultimii 15 ani, în fond e prima oară când există riscul serios de a pierde guvernarea fără voia lor și tot pentru prima oară când cad sub 20% în sondaje, iar candidatul lor nu sare de 8%. Până acum, în 2009 și 2015, au părăsit guvernul din calcul electoral, lupta pentru putere din interior fiind, totuși, în plan secund. Au procedat inteligent, de fiecare dată a urmat o victorie la locale și parlamentare. Uriașă în 2016, când, după experiența guvernului tehnocrat, USL a câștigat aproape 60% din electorat. Consecințele acestei extraordinare majorități parlamentare s-au resimțit în acești trei ani de guvernare PSD-ALDE, ea a făcut posibile toate derapajele, abuzurile și sfidările, dar a ridicat și valul de ură împotriva lor. Consecințe care, în pofida ruperii coaliției, vor continua și după alegerile prezidențiale, poate chiar până la parlamentare.
De ce nu pleacă PSD de la putere, așa cum îndeamnă câțiva baroni și cum susțin unii analiști că ar trebui? Ar fi soluția care, într-adevăr, ar pune opoziția și pe președintele Iohannis într-o situație foarte complicată. Din punct de vedere electoral, a veni la putere înainte de prezidențiale și a gestiona guvernul, în situația în care anticipatele sunt greu fezabile, încă aproape un an de zile până la parlamentare, decontând toate prostiile PSD, în primul rând cele economice, ar fi sinucidere curată. Formula de guvernare, indiferent cum ar fi botezată, nu poate fi decât una care să includă Pro România al lui Victor Ponta, șantajistul șef al momentului, este compromițătoare și pierzătoare în perspectiva parlamentarelor. Ca să nu mai discutăm că în acel an guvernul nu va putea face mai nimic, cum n-a făcut nici Cioloș, majoritatea din parlament va fi eterogenă, iar piticoții, gen Pro România, ALDE și UDMR, își vor urmări strict propriile interese și vor bloca orice inițiativă care nu le convine. Altfel spus, retragerea PSD ar submina serios șansele opoziției - mă refer la PNL și USR-PLUS - la alegerile legislative. Atunci, de ce n-o face, umând precedentele de succes?
În primul rând, în 2009 și 2015, PSD nu era în cădere liberă, stătea foarte bine în sondaje, partidul nu trecea prin mari convulsii interne - chiar și debarcarea lui Ponta nu a produs cine știe ce cutremur - și exista totuși un lidership. Situația de acum e complet diferită. PSD e după o înfrângere usturătoare la europarlamentare, când a pierdut peste un milion de voturi, e zdruncinat după numeroasele crize în care l-a aruncat Dragnea - proteste de stradă, violențele din 10 august, debarcarea propriilor guverne, oprobriul european pentru atacurile la statul de drept -, e fracționat între diversele grupări de baroni, nu are lider, idei și soluții inteligente. La conducere au rămas numai capetele pătrate, și alea pline de gărgăuni, fițe și conspirații. Dar, mult mai important, PSD simte că vremea lui a cam trecut, că următorii patru ani nu mai pupă puterea și chiar și după aceea lucrurile sunt problematice. S-au schimbat generațiile și mentalitățile, PSD nu mai e în pas cu vremurile, a rămas încremenit în proiectul Teleorman. Altfel spus, e speriat că va fi debranșat de la punga cu bani a bugetului pentru un timp nedefinit.
Mai sunt și ambâțurile doamnei Dăncilă, dedulcită la putere și broșe, care simte că i-a venit și ei apa la moară după ce a tot pupat la pantofii cu scârț ai lui Dragnea și că dacă face un pas înapoi de la guvern o așteaptă Videle și baia de mulțime de la Alimentara din colț. Știe că n-are nicio șansă la alegeri, dar prea îi place noua postură. Ce-i de ici, de colo să-ți ridice bărbații partidului ode, să ții discursuri în care fiecare propoziție să înceapă cu „am decis, am cerut, vreau să...“ și să pozezi în „femeia și mama“ națiunii? S-o înțelegem. A prins mâța de coadă și nu-i va da drumul nici după prezidențiale. Așa speră ea.
Întrebarea e: va reuși? N-ar fi de mirare. În opinia mea, guvernul doamnei va rezista până la prezidențiale unui vot în parlament (oricum nu trebuie să plece chiar dacă pică la vot) și chiar unei moțiuni de cenzură, dacă opoziția nu-i promite lui Ponta că va fi cooptat într-un așa-zis cabinet de uniune, care să asigure tranziția. Ar fi poziția de forță care îi va ușura apoi lui Ponta preluarea PSD, pentru că va avea ce să ofere. Altfel, va spune „pas“, invocând, cum a mai făcut-o, că partidul său nu intră necondiționat în „cârdășie“ cu Orban și opoziția. Ponta e un individ cinic și lipsit de orice scrupul (ca și Mircea Diaconu, de altfel). Pentru opoziție nu ar fi cine știe ce pierdere, pentru că tot nu are de gând să intre acum la guvern, bătălia cea mare urmând să se dea după prezidențiale. Una al cărei rezultat este incert, n-aș miza că Iohannis are mandatul în buzunar (de altfel, cel care va decide rezultatul între Barna și Iohannis va fi electoratul PSD).
Nici după prezidențiale lucrurile nu vor fi mai simple, deși e clar că Dăncilă va ieși cu coada între picioare. Elementul de șantaj rămâne valabil: dacă plec, pierdeți guvernul. Dar atunci măcar se pot forța anticipatele, singura soluție viabilă, chiar dacă PSD, Ponta, Tăriceanu și alții se așază pe picioarele de dinapoi și încearcă să recârpească majoritatea. Aici sunt mai multe variante. Fie Dăncilă e debarcată prin moțiune de cenzură, marja de negociere va fi mai mare și va depinde de rezultatul fiecăruia dintre competitori. Ponta va avea tot interesul să forțeze căderea Guvernului Dăncilă pentru a arunca PSD într-o criză și mai profundă. Nu e exclus s-o debarce chiar baronii, în frunte cu lingușitorii de azi.
Cu toate acestea, nici înlăturarea lui Dăncilă, nici provocarea anticipatelor nu vor fi simple, luptele vor fi la baionetă. Aceea va fi perioada de maximă tensiune, care necesită șiretenie și determinare politică. Viitorul președinte și opoziția vor da atunci testul decisiv în perspectiva parlamentarelor, cele care contează cu adevărat. Dacă se grăbesc sau joacă prost, pot câștiga niște luni de relativă guvernare, dar pot pierde următorii patru ani. A pierde înseamnă ca PNL și USR să nu obțină singure la parlamentare o majoritate solidă care să le permită repunerea statului pe roate. A pierde înseamnă să depinzi în parlament de alde Ponta și Tăriceanu și de UDMR.
Dacă nu ar fi riscant din punct de vedere electoral, Dăncilă ar trebui lăsată să-și ducă crucea și broșele până la final. De abia atunci ar exista garanția că PSD va fi scos din scenă pe termen lung. //
