Cum a ajuns Cioloș premierul lui Dragnea

Cioloș poate să fie jucător, căci asta așteaptă publicul de la un tehnocrat venit pe val de proteste: ceva curaj, niscaiva determinare. Din păcate, nu-i jucător.

Dragnea a mustăcit încântat și a desfăcut o șampanie când a bătut palma cu PNL pentru votul într-un tur la primari. Liberalii au luat o plasă de zile mari și nu e clar dacă le-a plăcut sau nu. Votul prin cores­pon­dență promis la schimb e o struțocămilă sortită să umble bezmetică printre articolele le­gii, iar renunțarea la ale­ge­rea directă a baronilor îi că­dea chiar bine PSD, pentru că și el voia să scape de câțiva care și-o luaseră în cap. Con­tinuă să râdă și acum, după ce tehnocrații lui Iohannis au ajuns la putere. Deși părea că ecuația de forță s-a schimbat radical și că ei, pesediștii cei huliți de popor după Colectiv, vor sta cuminți în băncile lor măcar o vreme, iată că nu-i deloc așa. Cum-necum, tot ei fac regula, tot ei imprimă ritmul guvernării și al deciziilor, de-ai zice că Cioloș e premierul lor. De fapt nu-i chiar așa, adevărul e undeva la jumătatea drumului: Cioloș e și premierul lui Iohannis. Care vrea liniște și acum, și după 2016, când speră că lumea, cu mic, cu mare, inclusiv cea pesedistă, va fi satisfăcută de dul­ceața coabitării și-l va realege tot pe el și tot în lipsă de ceva mai bun.

Doar așa se explică de ce ditamai tehnocratul se opune revenirii la cele două tururi de scru­tin. Sigur, strict teoretic, nu-i frumos din par­tea liberalilor să pluseze și să se răzgândească după ce au votat cu mânuțele lor un singur tur, dar asta-i politica și la case mai mari. Nu-i în regulă să vrei să transformi guvernul în „instrumentul“ unui partid, așa-i, aici Cio­loș are dreptate, dar mi se pa­re chiar în regulă să-l trans­formi în instrument al re­for­mei clasei politice și al de­mo­crației, pentru că despre asta e vorba în afacerea celor do­uă tururi. Dacă voia să dea or­donanța de urgență, pe Cioloș nu-l puteau opri nici Dum­ne­zeu din ceruri, Avocatul Po­po­rului sau Curtea Cons­ti­tu­țio­nală. Deci nici PSD sau acu­zele acestuia că guvernul ar interveni „în for­ță“ în treburile parlamentului cu ordonanța. Dragnea și prietenii știu bine de ce. Atât Curtea, cât și invocata Comisie de la Veneția spun că democrația nu e atinsă nici cu o floa­re dacă Legea electorală se schimbă cu mai puțin de un an înainte de alegeri, în cazul în care nu e limitat dreptul cetățeanului la vot sau lovit în moalele capului statul de drept, cum s-a întâmplat în 2012. Și cum ar putea sus­ține cineva una ca asta, când exact cetă­țeanul, fie el și pesedist, e în avantaj dacă pri­marul nu se mai alege cu 10-15%, cum s-a întâmplat tot în 2012? Evident că Cioloș putea să dea fără probleme o ordonanță care să mo­di­fice o lege la care se ajunsese, așa cum ne-a spus, printr-o „înțelegere politică“. Păi, așa, nu mai modifici nicio o lege în țara asta, că ma­joritatea au la bază câte o înțelegere mai mult sau mai puțin politică sau mafiotă. Plus că premierul (nici președintele, de altfel) nu pare deloc îngrijorat de ordonanțe curat ne­cons­tituționale și netraduse în practică de pes­te un an, cum e cea a primarilor migratori, mar­ca Dragnea-Ponta. Despre asta, nicio vor­buliță. Premierul Cioloș putea să riște o or­do­nanță, căci nu-mi închipui că a luat în serios amenințarea cu boicotul alegerilor, o ca­ceal­ma de care râd până și pesediștii, sau ame­nin­ță­rile cu reclamațiile la „Înalta Poartă“ de la Bru­xelles, oricum cam de mult trântită în na­sul PSD.

Ce să mai discutăm despre faptul că pre­mie­rul Cioloș poate să riște inclusiv o asumare de răspundere, formulă chiar mai democratică, după cum i-a explicat versatul Băsescu. Îi e fri­că cumva că ar depune PSD o moțiune de cen­zură și că „majoritatea e volatilă“. Păi, s-o testeze să se convingă și el, și Dragnea. Dar n-aș prea crede că PSD-iștii sunt dispuși acum la mari aventuri. În primul rând, PSD pre­feră să nu se opună pe față unei modificări cu susținere în societate - ați remarcat că, și după consultările cu Cioloș, Dragnea a spus că el e pentru două tururi, doar că nu acum, și a încercat să arunce vina pe premier, su­gerând că de fapt nici acesta nu prea le vrea (ceea ce chiar e adevărat, culmea!). De ce să nu-l înjure lumea pe Cioloș, că doar ăsta-i sco­pul, nu? În al doilea rând, PSD nu mai e sigur de majoritatea parlamentară, UNPR și ALDE privesc flămânde spre cele două tururi, de un­de mai speră să culeagă niscaiva firimituri, așa că la votul secret nu se știe cum cad bile­le. În al treilea rând, PSD nu are niciun interes să dărâme guvernul înainte de alegeri, când postura de opoziție îi priește atât de mult, mai ales că de fapt e la putere prin tot ce miș­că în ministere, deconcentrate și adminis­tra­ție.

Cu alte cuvinte, Cioloș poate să fie jucător, căci asta așteaptă publicul de la un tehnocrat venit pe val de proteste: ceva curaj, niscaiva determinare. Dar mai ales, asteapta reforme si pe cineva pus in slujba binelui public. Din păcate, Ciolos nu-i jucător, nici măcar de popice, merge în trena Marelui Ne­implicat și nu doar în chestiunea celor două tururi. Are mereu scuza mandatului de doar un an, dar exact asta ar trebui să-l împingă spre o atitudine diferită de cea a unui po­li­ti­cian, care urmărește avantaje pentru ur­mă­toa­rea rundă. Până acum e ezitant și cam prea dornic să nu calce pe bătături par­la­men­tul și partidele, în special PSD. În sfârșit, cert e că sunt câteva situații în care Cioloș, în loc să rupă pisica, a gâdilat-o între urechi. Doar do­uă exemple: cazurile Tobă și Nițu, care tre­buiau să fie până acum plecați din funcții.

Vom vedea până la urmă care va fi decizia în ce privește cele două tururi, încă se joacă. Poate că PNL își va face treaba ceva mai bine în parlament, poate că Iohannis și Cioloș vor înțelege că publicul lor nu e degustător de coa­bitări, mai ales când sunt cam prea siro­poase.Poate vor intelege ca interesul general ar trebui sa fie deasupra maruntelor jocuri si reglari de conturi dintre partide. Iar cele doua tururi pentru alegerea primarilor sunt fara discutie o chestiune de interes general.