Cursa impostorilor. Unde-i răul cel mai mic?

Campania prezidențială oferă exact spectacolul pentru care o parte a publicului nu va plăti bilet la alegeri, preferând să stea acasă: impostură, minciună, lipsă de idei, mahala, personaje lipsite de orice conținut și fără pic de carismă, dezbateri în registru minor.

Cu greu se poate imagina un nivel mai jos. Comparativ cu alte prezidențiale, se bat, practic, toate recordurile. Să luăm, de pildă, evenimentul care a ținut prime-time-urile: misterul diplomei de bacalaureat a candidatului celui mai mare partid din țară, Marcel Ciolacu. Simplul fapt că asupra lui planează suspiciunea rezonabilă că este ceva în neregulă cu bacalaureatul - ca dovadă că nici după ditamai scandalul nu a reușit să prezinte o diplomă și că și-a amintit cu chiu, cu vai nota - ar fi de neimaginat în orice altă țară occidentală cu niscaiva pretenții. Chiar și pentru România este o premieră, ceea ce arată halul de degradare a clasei politice, dar și a electoratului, care a ajuns la 35 de ani de la revoluție să nu mai pună preț pe educație și studii serioase, chiar și atunci când e vorba de cei pe care îi pun în fruntea țării. De ce? E rezultatul anilor de promovare clientelară a tot felul de nulități oportuniste în fruntea partidelor politice, în guvern și la vârful Educației. Așa s-a ajuns ca, în anul de grație 2024, o bună parte a electoratului să accepte șarlatani cu studii făcute târziu, pe la tot felul de fabrici de diplome, sau chiar plagiatori, să nu fie deranjat de agramatisme, lipsa de proprietate a termenilor, de puținătatea ideilor și a vocabularului, de exprimarea greoaie și perdeaua de minciuni în spatele căreia respectivii își camuflează impostura.

Al doilea competitor important în cursa prezidențială, Nicolae Ciucă, este, la rândul său, un impostor. Să te apuci să scrii o carte după ce ai fost acuzat de plagiat și ai blocat, inclusiv în instanță, prin tot felul de tertipuri reprobabile, cercetarea tezei de doctorat este, cel puțin, o dovadă de lipsă de bun-simț. Să-ți promovezi cartea nescrisă, umplând țara de panouri, din bani publici (două milioane de euro), arată cât de puțin respect ai pentru cetățeni și cam de ce ești capabil atunci când ajungi la putere. Să nu mai discutăm despre momentul jenant al lansării cărții printre grătarele, oalele aburinde și lăutarii lui Mircea Dinescu și nu într-o librărie sau un spațiu cultural, așa cum se obișnuiește și cum fac scriitorii, oricât de insignifianți ar fi ei, care nu fug de întrebările publicului.

Episodul transformării lui Ciucă în eroul bătăliei de la Nasiriyah (Irak), „prima după Al Doilea Război Mondial la care ia parte armata română”, s-a dovedit un fals, așa cum a arătat investigația Recorder, ceea ce nu a făcut decât să alimenteze și mai mult sentimentul că omul este un oportunist lipsit de scrupule. Nu e de mirare că liderul PNL se zbate în sondaje în jurul a 10-14% și că șansele lui de a intra în turul doi sunt destul de reduse. Greșeala lui Ciucă este că el se adresează totuși unui electorat ceva mai pretențios, care sancționează astfel de coțcării.

Mircea Geoană, „independentul” cu rădăcini pesediste, aflat în căutarea unui partid la cheie care să-l susțină, ar putea fi considerat o lumină, prin comparație cu cei doi. Știe limbi străine, vorbește cursiv, are relații externe, răspunsuri general valabile, chiar și pentru scheletele din dulap, dar este complet lipsit de conținut. În spatele logoreei și grandomaniei (la orice subiect sau întrebare mai contondentă, aruncă în față funcția de la NATO, folosită pe post de scut), este vidul. În mod evident, IQ-ul domniei sale nu a făcut salturi spectaculoase la NATO, din moment ce poate spune că „ultimul vagon merge mai încet decât locomotiva”, așa încât mă tem că eticheta de „prostănacul” pusă de Ion Iliescu rămâne încă valabilă.

Cât despre Elena Lasconi, această „gură de aer proaspăt”, cum o numesc lăutarii și adulatorii, are idei la fel de puține ca și contracandidații săi, din aceeași zonă a conservatorismului și populismului. E incert dacă aburul sarmalelor, idealul domestic pe care încearcă să-l întruchipeze, crucile, baladele și ecologismul de birou o vor ajuta să recupereze electoratul USR. Subțirimea intelectuală a Elenei Lasconi, în special în politică externă și stat de drept, fragilitatea unor valori ar putea să nu le inspire încrederea că are minimele calități ale unui președinte.

De fapt, problema acestor alegeri nu este neapărat aceea că niciunul dintre candidați nu pare calificat pentru slujbă (în fond, a fost vreunul până acum?), că nu are anvergura necesară momentului complicat prin care trece lumea sau că are carențe de caracter, ci faptul că între ei nu e mare diferență. Mai exact, nu e clar unde e „răul cel mic” și unde e „răul cel mare”, tipul de alegere în care românii (și nu numai) sunt în continuare captivi. Ecartul dintre cele două rele s-a redus simțitor.

În esență, aceasta este problema electoratului așa-zis de dreapta, cel anti-PSD, cât a mai rămas din el după ce liberalii au bătut palma cu social-democrații. De pildă, în cazul alegerii dintre Iliescu și Constantinescu, Năstase și Băsescu, Iohannis și Ponta sau Dăncilă, nu exista dubiu unde e răul cel mai mic, cu toate păcatele candidaților. De aici a venit întotdeauna mobilizarea care a dus la victoria candidatului anti-PSD în turul al doilea.

De data aceasta însă, candidații sunt mult mai apropiați între ei și nu există o temă care să facă o diferență fundamentală. Am mai spus-o, pretenția lui Ciucă și a PNL de a se poziționa împotriva PSD, în timp ce guvernează împreună, este o glumă proastă. Sincer, nu văd mare diferență între Ciolacu, Ciucă, Geoană și chiar Lasconi.