De același autor
PSD a câștigat de unul singur aceste alegeri cu un scor redutabil, care îl apropie de rezultatele anilor ’90. Așa cum s-a grăbit să spună Dragnea, PSD poate face singur guvernul. Acest 45,3%, probabil în jur de 49% după redistribuiri, este cu 10 procente peste scorul tradițional al partidului. Ce s-a întâmplat, cum de a reușit PSD să-și mărească bazinul electoral la doar un an după ce Guvernul Ponta a fost măturat de la putere de furia bucureștenilor? Care este explicația eșecului de proporții înregistrat de liberali? Unde s-a greșit? Care au fost cheile potrivite pentru victoria PSD?
Câteva observații de ordin general se impun. Campania electorală a PSD sub bagheta lui Dragnea a fost inteligentă: nu a enervat nici electoratul de dreapta, nici pe cel non-PSD sau nehotărât, a lăsat treburile murdare, cum ar fi discursul ultranaționalist și xenofob, preponderent în grija PRU, a lui Ghiță și Ponta. A evitat emoțiile negative și a folosit abil războiul împotriva anticorupției dus de PRU, ALDE și PMP în propriul interes. A revărsat un sac de promisiuni nu doar către electoratul său tradiționl, ci a sedus și alte categorii, de la cei cu profesiuni liberale, medicii, de exemplu, la mediul de afaceri și micii întreprinzători. Nu în ultimul rând, a știut să vorbească pe limba electoratului ignorat constant de dreapta tradițională, a știut să speculeze degringolada PNL și să decredibilizeze „guvernul tehnocrat“. Cât despre liberali, am asistat la cea mai spectaculoasă lipsă de viziune și de leadership, axa Cioloș-PNL-USR-Iohannis dovedindu-se o iluzie. Putem deci vorbi de cauze multiple care au asigurat victoria unora și înfrângerea altora.
PSD, renăscut din propria-i mocirlă
Cu o putere de regenerare care-i este specifică, PSD a reușit în timp record după Colectiv să-și revină și să extragă din dezbaterea publică propria guvernare încheiată atât de abrupt. Dominând mediatic, dar și prin vectori de comunicare abili și agresivi, PSD nu a avut de dat socoteală pentru cei trei ani de Guvern Ponta, marcați de lipsă de reformă și corupție. Cioloș și noul Cabinet au pierdut efectiv momentul de grație de după tragedie, când se aflau la cote incredibile în încrederea publică, ezitând, făcând compromisuri și nedând un semnal clar de putere și decizie în a schimba fundamental lucrurile. Este cam ceea ce a făcut și Iohannis după victoria din 2014 și a repetat după instalarea Cabinetului Cioloș: s-a culcat mulțumit pe-o ureche.
În doar câteva luni, PSD a preluat hățurile atacului, punând permanent în defensivă noua echipă Cioloș. Mai mult, a reușit să-l facă pe acesta să deconteze tot ceea ce nu a făcut guvernarea Ponta. După care a trecut sistematic la decredibilizarea ideii de „tehnocrat“, campanie ce a atins apogeul înainte de alegeri. Întregul Cabinet Cioloș a călcat ca pe ouă în primele șase luni și nici chiar revenirea din ultima perioadă nu a fost la nivelul așteptărilor. Oricum, a fost tardivă.
Axa Cioloș-PNL-Iohannis, un simbol ratat
Ca și Cioloş, și PNL a pierdut trenul după Colectiv. Deși transmitea semnale că a înțeles „mesajul străzii“, în fapt nimic nu s-a întâmplat luni la rând. Aceleași fraze goale, aceiași lideri analfabeți politic, fără pic de empatie față de „tinerii frumoși și liberi“ sau măcar față de propriul electorat, clasa de mijloc, de exemplu, pe care, teoretic, ar fi trebuit s-o reprezinte. Aceeași politică la două capete. Pe de o parte, menaja PSD în așa măsură, încât senzația de blat devenise apăsătoare, pe de alta, ataca dezlânat Guvernul Cioloș. Îi lipsea clar azimutul.
PNL a băltit, inclusiv în alegerile locale, frustrat că n-a putut ajunge la putere după căderea lui Ponta, că președintele e autist la problemele lui și neînțelegând mai nimic nici din trecutele eșecuri politice, nici din schimbările care aveau loc sub ochii lui. Nesfârșitele prostii din locale, încununate cu eșecul de la București, nu au putut clinti echipa de oportuniști instalată la conducere. Curățarea listelor de penali, aducerea câtorva nume noi printre candidați și agățarea lui Cioloș la butonieră pe post de premier au fost tardive și nu au putut acoperi suficiența generală a partidului.
La rândul său, Cioloș, intrat parcă fără voia sa în combinația cu PNL și USR, a refuzat să se implice efectiv în campanie și să devină „locomotivă“. Privind grav din afișele liberalilor, viitorul premier aștepta bucatele guvernării, pe care din politețe nu le putea refuza. O strategie păguboasă prin duplicitate și care a dus la lipsa unor mesaje clare și mobilizatoare, inclusiv pentru electoratul USR, partid care reușise să-și lipească mai bine imaginea de premier. Activismul său din ultima săptămână de campanie nu a mai dat niciun rezultat, iar în afară de „mocirla“ aplicată Antenei 3, rostită la dezbaterea GDS, nimic memorabil nu rămâne din prestația sa în campanie. Ce să mai discutăm de președintele Iohannis, care, după o scurtă perioadă de implicare în viața politică a cetății, a recăzut în muțenia caracteristică. E un factor care a debusolat și mai tare publicul, oricum dezamăgit.
În final, axa Cioloș-PNL-Iohannis a părut o combinație pe picior, făcută din disperare de cauză și de lideri, care nu a reușit să mobilizeze nici măcar activul de partid. Ba chiar s-ar putea să fi produs frustrare și demotivare. Axa nu a funcționat nici măcar la nivel simbolic și emoțional.
Strategia „sorosismului“ și anti-DNA
De departe cea mai reușită găselniță a PSD a fost cea prin care a știut să se țină departe de temele murdare de dezbatere care au umplut campania, plasându-le în mâna altor actori politici. Demonizarea anticorupției și a „străinului“ a fost preluată, pe roluri, de PRU - Ghiță, Ponta și Diaconu -, de PMP - Băsescu- și de ALDE - Tăriceanu și alți penali. Aparent, acest tip de campanie era de natură să le crească procentele, ceea ce, vedem acum, nu s-a întâmplat. PRU nu a intrat în parlament, iar PMP și ALDE au prins Legislativul la mustață.
În schimb, PSD și Dragnea au reușit să-și ștampileze drept antinaționali, vânduți străinilor și „sorosiști“ toți adversarii, începând cu Cioloș și Iohannis și terminând cu Nicușor Dan și USR. Dacă în privința PNL acest lucru a contat mai puțin, în schimb, scorul USR a scăzut din cauza atacurilor agresive. Ghinea și Dan povesteau că în unele locuri erau întâmpinați de un val de ură, de genul celui din anii ’90.
Mesajul anti-DNA, din cauza puținei credibilități a transmițătorilor, ei înșiși cu dosare penale (Ghiță și Tăriceanu) sau prietenii și familia lor (Băsescu), nu a adus nici el procente respectivelor partide, ba din contra, în cazul PMP. A produs însă o saturație în ce privește tema în sine.
Ce opoziție vom avea?
Cu scorul obținut, PSD e posibil să domine singur parlamentul, dar se va alia cu ALDE pentru mai multă siguranță și pentru a transmite mai bine mesajul de forță. Singura necunoscută în acest moment este dacă Dragnea va forța funcția de premier și dacă Iohannis va avea determinarea să-i reziste. Vom afla răspunsul într-o săptămână.
Important însă va fi ce fel de opoziție vom avea și în ce măsură va fi ea capabilă măcar să amendeze derapajele previzibile ale unui PSD aflat, iarăși, pe culmile puterii. Nici aici orizontul nu este roz, pentru că va fi o opoziție divizată și cu interese divergente, cel puțin pe termen scurt. PNL va traversa o perioadă de mari tensiuni după eșec - Gorghiu și-a dat demisia, până la congresul de la jumătatea lui februarie va fi o conducere interimară, ocazie ideală pentru luptele interne, iar la congres există riscul ca oportuniștii și incompetenții de azi să fie înlocuiți de alții de aceeași factură, partidul fiind efectiv vidat de lideri. De abia din primăvară încolo vom vedea dacă PNL își poate juca rolul de opoziție. USR este o teacă în care au intrat mai multe săbii și lipsa unei clarificări ideologice cred că a jucat împotrivă. Deocamdată, cu excepția unora precum Ghinea, nu vedem personaje conștiente de rolul care le revine și de căruța la care s-au înhămat. Fără un program și asumări clare, cu majoritatea parlamentarilor novici într-ale politicii, va mai trece timp până USR va deveni eficient în opoziție. Cum nu este (deocamdată) nici la Primăria Generală. În mod clar, vocea cea mai sonoră va fi a lui Traian Băsescu, animal politic din născare, dar care s-a aliat cu Ghiță, Ponta, Tăriceanu și alți penali, în subminarea DNA și a lui Kövesi și care probabil va merge pe mâna PSD în chestiuni care țin de justiție. În alte probleme va fi un critic incomod pentru PSD, singura șansă, de altfel, să-și crească partidul.