De același autor
Vestea bună e că Guvernul Dăncilă a căzut și s-a pus astfel capăt uneia dintre cele mai nefaste epoci postdecembriste. Vestea proastă e că PNL trebuie să guverneze și, dacă nu va fi la înălțimea așteptărilor, riscă să se erodeze și să piardă alegerile parlamentare. Precedentul Cioloș, cabinet susținut de liberali, care un an mai târziu erau spulberați de un PSD care lua singur 45%, este argumentul suprem. Mai mult, fulminanta victorie a Alianței PSD-ALDE venea după prezidențialele câștigate zdrobitor de Iohannis. Scenariul se va repeta la indigo, sună avertismentul acestor zile. Riscul există, dar nu e deloc sigur că așa se va întâmpla.
În primul rând, situația politică este schimbată fundamental față de 2015. PSD este în cea mai neagră perioadă a lui, urât de o mare parte a electoratului, ca dovadă că în doar trei ani a căzut sub 24%, a pierdut guvernarea prin moțiune de cenzură (este prima oară în 30 de ani când e alungat de la putere) și mai mult ca sigur nu va avea un candidat în turul doi al prezidențialelor. Spre deosebire de acum patru ani, în societate a renăscut un spirit civic, s-a consolidat un curent anti-PSD, justificat de mizeriile epocii Dragnea-Dăncilă, și există o înțelegere profundă a răului reprezentat de acest partid. Exact teama repetării scenariului din 2015-2016 generează în rândul electoratului o toleranță mai mare față de cei care vin acum la putere. În al doilea rând, Guvernul Cioloș a greșit grav atunci. S-a culcat pe o ureche, a încercat să ajungă la un compromis cu PSD, nu a luat măsurile radicale așteptate de propriul electorat (două tururi de scrutin pentru primari e doar un exemplu), speriat că, neavând majoritatea parlamentară, va fi dat jos. Altfel spus, deși diferența de stil și profesionalism era evidentă, a fost o guvernare ezitantă, timorată de PSD. În al treilea rând, PNL era tarat de colaborarea cu PSD în USL, care a dus la pierderea unei părți a electoratului, PD fusese canibalizat de PMP și tandemul Băsescu-Udrea, iar fuziunea celor două partide nu era consolidată, astfel că mașinăria de vot PNL-PD nu a funcționat. Ca să nu mai discutăm de lamentabila „figură“ făcută de Dacian Cioloș în plină campanie, când i-a lăsat cu ochii în soare pe liberalii care îl propuseseră premier.
Cu siguranță și-au învățat cu toții lecția. Tocmai de aceea, Orban și Iohannis trebuie să clarifice lucrurile de la bun început: va fi un cabinet de tranziție, fără majoritate în parlament (sau cu una fragilă și punctuală), care va lua doar un set restrâns de măsuri, nu va face reforme și nu își propune să repare tot „răul“ făcut de PSD. Prioritățile trebuie anunțate din start - unele sunt conturate deja -, explicat ce se poate face prin ordonanțe de urgență\ sau prin asumarea răspunderii, ce depinde de parlament. O bună comunicare, renunțarea la coterii, nepotisme și alte asemenea apucături „tradiționale“, dar, mai ales, niște oameni capabili în ministere-cheie: finanțe, economie, justiție, sănătate, educație vor fi esențiale. Cred, de asemenea, că înțelegerile pe sub masă cu Ponta trebuie evitate, personajul e toxic și mult gonflat, cheița pe care o are în buzunar se potrivește la prea puține uși. Guvernarea va fi oricum scurtă (maximum un an, dar se poate ajunge și la un acord politic pentru declanșarea anticipatelor), deci teama că va fi depusă o moțiune de cenzură (logica în care a funcționat Cabinetul Cioloș) este nejustificată, PSD nu mai vrea la putere până în parlamentare, opoziția îi va fi utilă pe fondul luptelor din partid. Pentru liberali urmează o perioadă complicată, dar depinde de ei să nu o transforme într-un pariu pierdut la parlamentare.
Problema e că toți din jur, de la PSD și satelitul Ponta, până la USR și PMP, exact asta speră. Ca PNL să se erodeze, iar ei să profite electoral. Deși logica jocului pare a fi cea a prezidențialelor, nu este așa, toate partidele și candidații lor știu că șansele ca Iohannis să fie înfrânt sunt minime, așa că tot ce vedem acum ca atacuri și poziționări este de fapt în logica localelor și legislativelor de anul viitor. Tocmai de aceea, lupta acerbă pe partea non-PSD poate fi fatală exact din această perspectivă. De aceea USR nu intră la guvernare, cu o motivație, ce-i drept, valabilă: anticipatele, subiect de care își condiționează sprijinul parlamentar pentru guvernul minoritar PNL. De aceea Dan Barna și USR au ajuns să fie atacați dinspre PMP mai feroce decât dinspre PSD. Și tot de aceea USR răspunde cu aceeași monedă. Ieșirea din scena puterii a Guvernului Dăncilă a acutizat lupta. Ea frizează grotescul în unele cazuri, cum este cel al domnului Șora, considerat mai apropiat de USR, motiv pentru care câteva figuri din anturajul lui Theodor Paleologu l-au pus la stâlpul infamiei în numele unei „moralități“ la care ei înșiși sunt corijenți. Unul dintre ei căra acum câțiva ani poșeta Elenei Udrea, iar altul, nu mai departe de acum câteva luni, vâna disperat un loc pe listele PNL după ce zgâriase la cele ale USR. Diabolizarea lui Mihai Șora, care îmi amintește de linșajul public la care a fost supus Horia-Roman Patapievici, arată că rămânem, dincolo de toate, încremeniți în discursul urii.
Asistăm deci nu doar la sabotarea unor candidaturi la prezidențiale, ci la ceva mult mai periculos: divizarea electoratului non-PSD la parlamentare. Unde va fi vorba, până la urmă, de o alegere etică: interesul electoral vs. cel general. Iar acesta, în opinia mea, nu poate fi decât unul singur: front comun împotriva PSD. //
