De la dictatura lui Dragnea la oligarhia baronilor

E un pas important, pentru că până acum nemulțumirile se rosteau sotto voce în spatele ușilor închise și apoi se rostogoleau în media „pe surse“. Controlul deținut de Dragnea începe să se fisureze, dar pe fond criza PSD-ului este aceeași din totdeauna. Ea ține de doi factori care sunt înscriși în ADN-ul PSD: raportul de putere în interiorul partidului și relația cu guvernul, în speță cu primul ministru. Spre deosebire de perioadele Iliescu, Năstase, Geoană sau Ponta, aceste două probleme au devenit acute dintr-un singur motiv: Dragnea este primul lider autocratic care își bazează ascensiunea și puterea pe baroni, dar n-a vrut s-o împartă cu ei. Doar s-a folosit de aceștia, ceea ce nu poate continua la nesfârșit. Timp de un an, partidul s-a aflat sub sub o dictatură fără precedent, guvernul și întreaga administrație centrală au fost conduse prin intermediari ai lui Dragnea, puterea primului ministru și a baronilor fiind astfel confiscate de liderul PSD. Sincopele guvernării, imensa lipsă de credibilitate cu care se confruntă partidul, în special pe plan extern, se datorează în primul rând acestei confiscări, subordonată la rândul ei obsesiei lui Dragnea pentru anihilarea justiției.

Prima fisură în acest mecanism s-a produs în octombrie anul trecut, când Shevil Shhaideh, marioneta en titre a lui Dragnea, a fost înlăturată din cabinet de Tudose cu sprijinul unor baroni. De atunci și până la acest nou episod al crizei (aflat la ora la care scriu în plină desfășurare), s-a produs un transfer, deocamdată incomplet, de la dictatura lui Dragnea la oligarhia baronilor. Scrisoarea lui Niculae Bădălău (la elaborarea căreia a contribuit decisiv Adrian Năstase), devenit exponentul curentului care vrea să taie din ghearele lui Dragnea, forțându-l să împartă puterea cu baronii, spune ceea ce majoritatea activului de partid, nu doar liderii de organizații, gândește: „democrația internă a fost sugrumată“ și e nevoie de „conducere colectivă“. E nevoie, altfel spus, ca Dragnea să renunțe la parte din putere și să țină cont de baroni în luarea deciziilor în ce privește numirile în guvern, în funcțiile-cheie din aparatul central și din companii ale statului, toate împuiate cu interpușii și clientela șefului PSD. După cum arată lucrurile, mai devreme sau mai târziu, dar nu dincolo de jumătatea acestui an, Dragnea va fi obligat să abdice de la modelul autocratic, altfel va fi înlăturat.

Episodul doi al războiului Dragnea-Tudose nu este în primul rând despre demisia lui Carmen Dan, folosită drept pretext de ambele părți, ci, așa cum spuneam, despre raportul de putere în relația cu guvernul și baronii. În plan imediat este important că Dragnea a câștigat această rundă pentru că s-a văzut că el încă domină partidul și că dimensiunea masei critice împotriva sa este modestă.  S-a mai văzut, cel puțin în prima fază a conflictului, că Tudose nu se profilează ca posibil lider, că nu are suficientă forță pentru asta. Dacă decidea s-o demită pe Carmen Dan a doua zi după ce a anunțat că nu mai poate lucra cu ea din cauză că l-a „mințit într-un asemenea hal“, dădea un semnal de forță pe care partidul l-ar fi respectat. Ar fi fost semnalul că nu este marioneta lui Dragnea, lipsit de curajul deciziilor, la mila partidului și a baronilor. Dragnea și ai lui ar fi fost puși în fața faptului împlinit. Convocarea CEx-ului, retragerea sprijinului politic ar fi fost mai complicate și mai greu de explicat opiniei publice, pentru că primul ministru nu ar fi făcut decât să-și exercite prerogativele legale. Tudose a pierdut acest tren, care, iată, acum l-a călcat. Conducerea PSD i-a retras sprijinul politic, motiv pentru care şi-a dat demisia. S-a ţinut de cuvânt. Dar ce folos?

Forțarea demisiei lui Tudose nu este însă suficientă nici pentru Dragnea, este doar o victorie de etapă. Breșa creată în rândul susținerii de care se bucură printre baroni s-a mărit și ca dovadă a fost obligat să cedeze din putere. Nu  va mai avea niciun cuvânt de spus în nominalizarea viitorului premier, care va fi decis doar de CEx. ”Nu am mână  bună”, a justificat Dragnea. Motiv  pentru care va juca mână moartă. A obținut o victorie, dar una care îl  va scoate pe tușă anul acesta.

În plus, după ce a dărâmat și al doilea guvern PSD, Dragnea va trebui să se ducă cu „mâna întinsă“ la președintele Iohannis, cu care se află într-un conflict deschis. Dată fiind aritmetica parlamentară încă favorabilă PSD, dar mai fragilă decât în episodul Grindeanu, Iohannis ar putea să joace, refuzând nominalizarea celui propus de Dragnea drept viitor premier. Ar putea accepta un pesedist, dar nu cel dorit de Dragnea. E o situație în care se vehiculează din nou ideea suspendării președintelui- Olguța Vasilescu  în marea ei înțelepciune a și aruncat amenințarea pe masă- dar mișcarea ar fi chiar sinucigașă, bomboana pe coliva PSD. De ce ar risca partidul un conflict care nu-i folosește la nimic pentru că e clar că l-ar  pierde? De ce ar risca chiar să piardă guvernarea, când a avut toate cărțile în mână? Raspunsul de până  acum a fost știut de

întregul PSD: pentru că așa vrea „Daddy“. Era  o situație care nu avea cum să mai dureze mult, iar Dragnea l-a răpus pe Tudose  cu ajutorul ”greilor” partidului,  dar în schimb aceștia i-au luat din putere..

Una peste alta, Dragnea reușește să pună partidul, pentru a doua oară în nici un an de zile, într-un conflict fără nicio logică politică: dărâmarea propriului guvern, o performanță unică în istoria PSD. Oricum, pentru PSD, circul din ultima săptămână, în care s-a devoalat iarăși calitatea execrabilă a liderilor, incapacitatea de a guverna coerent și de a da dovadă de mai multă discreție în spălatul rufelor murdare în public este un alt moment de decredibilizare maximă. Anul petrecut la guvernare a marcat recorduri triste, și aici nu discutăm doar despre haosul fiscal, găunoșenia unor promisiuni salariale sau despre atacul consecvent la adresa justiției care a dus la manifestații maraton împotriva PSD, ci despre spectacolul deplorabil oferit de cel mai mare partid măcinat de interminabile scandaluri în interior.

Cât timp Dragnea se va afla în fruntea PSD, acestea vor continua. Problema e că PSD nu are alternativă, fiind într-un evident vid de lideri. Toate numele vehiculate drept variantă la Dragnea sunt rizibile, în ultimă instanță niște clone mai mult sau mai puțin reușite ale acestuia. La rândul ei, oligarhia baronilor, care a făcut un  pas decisiv spre putere  în contextul episodului Tudose,nu este nici pe departe o soluție pentru partid, nu va duce decât la alte și alte lupte interne, unele chiar mai sângeroase decât cele la care asistăm acum. Desigur, pentru mulți orice este preferabil lui Dragnea, poate și pentru că determinarea lui în anihilarea justiției este greu de egalat, dar pe fond racilele PSD rămân aceleași.