De același autor
La prima vedere, logica târgului Ponta-Băsescu pare a fi răul cel mai mic. Varanul şi Antonescu ajungeau să pună procurorii şefi, chestie care nu-i doar un bau-bau de speriat seara minoritatea principială şi idealistă în crezul ei neştirbit în proceduri şi Comisia Europeană. Există informaţii care spun că tovarăşii erau decişi să meargă pe mâna lui Corneliu Bârsan, judecătorul de la CEDO, răsfăţatul Antenei 3, a cărui nevastă (judecătoare la ÎCCJ) aranja dosare contra bijuterii, cazări în străinătate şi apartamente la Paris, iar persoanele de pe lista scurtă a procurorilor (făcută marţi seara, după ce Ponta a declarat că Ministerul Justiţiei merge la liberali), în special şefii de secţie de la DNA, aveau profilul unor spălători de cadavre, gropari de dosare şi killeri ai adversarilor politici. S-ar zice deci că înţelegerea stă sub semnul unui pragmatism sadea, un compromis impus de vitregele împrejurări. Oare? Din punctul de vedere al preşedintelui, întrebarea care se ridică este dacă debarcarea principiilor, la pachet cu oamenii care le-au susţinut, pe insula supraaglomerată a renegărilor şi răzgândacilor îşi va atinge obiectivul. Plecând de la premisa bunei-credinţe, acesta ar trebui să fie unul singur: continuarea anticorupţiei. Or, lista emanată, cel puţin în faza aceasta, arată destul de sumbru.
Sub fustele Codruţei Kövesi, numire care, bine manipulată, a captat întregul discurs public, ca şi în spatele nominalizării lui Codruţ Olaru, se ascund personaje dubioase legate strâns de PSD şi PDL, cu NUP-uri stranii şi scandaluri de şpagă adânc îngropate sau personaje căldicele şi maleabile, gen Bogdan Licu. Ar fi foarte interesant, de exemplu, să se ia la puricat avizele de legalitate semnate de Alina Bica în perioada cât a fost secretar de stat la Ministerul Justiţiei, sub Predoiu, ştiut fiind că afacerile necurate trebuie acoperite de astfel de avize. La fel, cercetarea retrospectivă a afacerii CICO, dosar instrumentat de procuroarea Gabriela Hosu, ar putea aduce mari surprize. Despre deja celebrul Niţu, colegul lui Ponta, aproape că nu mai e nimic de spus, decât că, după audierea de la CSM, a ajuns ţinta batjocurii publice, inclusiv a lui Băsescu. În actuala fază, deal-ul se conturează a fi mult mai mult decât un aşa-zis necesar compromis pentru a bloca răul cel mare.
Se poate accepta că sacrificarea lui Daniel Morar se impunea, că a fost ofranda pusă pe masa întregului USL, dar ar fi intolerabil ca măcar garniturile doi şi trei, adică adjuncţii şi şefii de secţie, să nu fie din rândul procurorilor de forţă din DNA. Altfel spus, dacă printre aceştia nu se vor număra Lucian Papici, Doru Ţuluş, Mariana Alexandru, Călin Nistor sau Viorel Cerbu, de exemplu, oameni care şi-au dovedit curajul, priceperea şi onestitatea în marile dosare de corupţie, înţelegerea politică se va dovedi doar un troc mizerabil care va îngropa anticorupţia. Nu e vorba de radicalism aici, dar, aşa cum procedurile nu înseamnă nimic dacă sunt aplicate de politicieni de rea-credinţă, la fel, funcţionarea unor instituţii (asta-i ţărişoara, vai de mama ei, păcat că ambasadele nu înţeleg bine fenomenul), a DNA în particular, depinde exclusiv de oameni din categoria Morar-Macovei.
Traian Băsescu ar trebui să ştie asta. Propunerea lui Nistor ca adjunct la DNA ar merge în această direcţie. Refuzul acestuia, o chestiune de principiu şi de onoare, ar trebui să-i dea însă de gândit. Acesta a venit în contextul indignării (90 de procurori au semnat un protest) faţă de înţelegerea care a scos complet din ecuaţie procurorii DNA, dar şi al comportamentului faţă de Morar. În loc de mulţumiri, acuze de neconstituţionalitate. Greu de digerat, o răbufnire de neînţeles. Minima garanţie că scopul final al deal-ului nu este ceea ce susţin cele mai credibile voci din societatea civilă şi presă, adică îngroparea unor dosare în curs şi protejarea transpartinică a corupţilor, este ca numele avansate de Morar să se regăsească în funcţiile de conducere la DNA.
Din punct de vedere politic, câştigătorul la puncte din prima fază a înţelegerii este Ponta. Cu susţinerea lui Băsescu, premierul şi-a întărit credibilitatea externă prin numirea lui Kövesi – „Dovedim că toate minciunile cum că USL vrea să îngroape anticorupţia sunt nefondate“ –, având deja sprijinul ambasadelor SUA şi Marii Britanii. Şi aici, constrângerile derivate din cei 70% şi din pericolul reprezentat de partida Antonescu-Voiculescu, plus neînţelegerea în profunzime a dependenţei instituţiilor de oameni şi-au spus cuvântul. În acelaşi timp, Ponta a mai punctat şi pentru că preşedintele şi-a pierdut parte din susţinătorii cei mai activi, care s-au delimitat abrupt de ipocrizia schimbării de discurs – „Eu nu ascult de CE, eu ascult de legile din România“ –, ca şi cum astă-vară nu a fost salvat tocmai pentru că atât Comisia, cât şi societatea civilă (căreia îi contestă acum autoritatea în a ridica glasul în chestiunea numirilor) au susţinut nişte principii şi bune practici (care înseamnă în primul rând criterii, nu proceduri goale de conţinut). În schimb, fractura din USL nu este de neglijat, liberalii şi Varanul intrând într-un soi de opoziţie în interiorul Uniunii, ca dovadă eforturile disperate de a conserva electoratul anti-Băsescu. Un efect pervers îl va avea şi schimbarea comică de retorică: Antonescu, Antenele şi o întreagă cohortă de liberali au descoperit beneficiile „Înaltei Porţi“ şi ale procedurilor. Bietul electorat uselist ce să mai înţeleagă?
Una peste alta, deal-ul procurorilor este ultimul test pe care îl dă Traian Băsescu. Şansele reîntoarcerii sale în politică depind exclusiv de nota obţinută.
