De același autor
Scrisoarea ruptă a arătat că PSD nu e pregătit şi nu vrea o confruntare Antonescu-Ungureanu.
Într-un puseu burlesc, lovind cu pintenii orice raţiune politică şi dând grandilocvent cu tifla propriilor teze enunţate în ultimii trei ani, cum că fără dictator ţara ar fi raiul USL pe pământ, Victor Ponta a rupt scrisoarea preşedintelui. „Rupe-o, rupe-o şi şterge-te la...“, strigau excitate voci din sală. Simbolistica execuţiei ritualice a preşedintelui, graba şi chiar deficitul democratic - până la urmă, dacă e Congres, şi nu Mare Adunare Naţională, doar prin vot se pot lua decizii de o asemenea importanţă - arată că Ponta a căzut cu zgomot în prima capcană întinsă de Băsescu.
Cum vor explica Ponta şi Antonescu electoratului USL – nu mă refer la mitingiştii de la Romexpo – faptul că au refuzat să scape România de Traian Băsescu, cel care a sărăcit poporul, care ne vinde străinilor, patronul hoţilor, artizanul dosarelor politice de corupţie, în sfârşit, răul suprem, tiranul, satana în carne şi oase? De ce, dacă sunt atât de siguri de victorie, au dat cu piciorul ofertei de demisie, astfel încât toată puterea, da, toată, parlament, guvern, preşedinţie, să fie a USL? Care ar fi putut astfel, încă din noiembrie, să-şi pună integral în practică promisiunile: mărirea salariului minim, scăderea TVA, a CAS, depolitizare, anchetarea actualei puteri pentru devalizarea ţării, stoparea privatizărilor, investiţii, creştere economică. Adică, să golească sacul binefacerilor peste norodul nenorocit de PDL şi Băsescu. Cum vor explica faptul că aleg să ignore fără ezitare rezultatul unui referendum, la care, le place sau nu, printre cei 78% de votanţi favorabili reducerii numărului de parlamentari şi unicameralului s-a aflat şi electorat de stânga? Iată capcana care se va strânge în jurul USL exact în campanie.
Răspunsurile la aceste întrebări ţin în primul rând de cantonarea în obsesia păguboasă anti-Băsescu, de care Ponta dădea semne că începe să se vindece, şi de incapacitatea de a se raporta la realitatea scenei politice, adică la Mihai Răzvan Ungureanu. Mai ţin de un imens orgoliu: nu pleci tu când şi cum vrei!, şi de o incalculabilă singuranţă de sine. Victoria este construită pe strategia exacerbării umorilor propriului electorat, care intră, paradoxal, în contradicţie cu refuzul şi ruperea scrisorii. Exact pe asta a mizat şi Băsescu şi sunt convinsă că nu va obosi explicând. În plus, dacă Ponta taie orice legătură cu preşedintele, cum se poate aştepta să-l nominalizeze premier după alegeri? Sau vrea să forţeze o suspendare? Numai că aceasta a devenit improbabilă după modificările legislative care prevăd că este necesar avizul Curţii Constituţionale după decizia parlamentului, iar la referendum 50% plus unu din numărul celor înscrişi pe liste. În noile condiţii, doar o victorie clară a USL, mai precis dublul scorului PDL, îl poate impune pe Ponta premier. Dar, ca şi în 2008, fudulia te poate lăsa cu buzele umflate.
A doua capcană în care a căzut USL este mesajul lansat: frica de o confruntare în condiţiile impuse de preşedinte, calculele meschine şi inconsistenţa jurămintelor de credinţă dintre PSD şi PNL. Demisia lui Băsescu ar fi lăsat opoziţia fără principala temă de atac, campania negativă devenind mai complicată, iar revizuirea Constituţiei prin reducerea numărului de parlamentari şi desfiinţarea unei Camere ar declanşa în USL un război fratricid pe prea puţinele locuri rămase pentru atâtea pofte şi portofele. În al doilea rând, revizuirea ar însemna împlinirea principalului proiect prezidenţial, ieşirea acestuia din scenă cu fruntea sus şi pagina de istorie garantată. Consecinţele directe nu ar fi întârziat nici ele: revigorarea PDL, un culoar favorabil pentru Mihai Răzvan Ungureanu şi transformarea acestuia într-o locomotivă. Şi aici ajungem la adevărata capacană şi miză a războiului demisie contra Constituţie: PSD ar fi fost obligat să-şi respecte jurămintele de cununie cu Antonescu şi să-l arunce în lupta pentru prezidenţiale mult mai devreme decât este dispus să o facă (nemaiavând timp să se răzgândească) şi împotiva unui adversar cu adevărat redutabil. PSD a arătat că nu este pregătit pentru o confruntare Antonescu-Ungureanu, căzând astfel în cea de-a doua capcană întinsă de Băsescu.
Pe de altă parte, chiar dacă Traian Băsescu a calculat atent efectele propunerii şi a anticipat refuzul, pe care cu siguranţă îl va transforma în armă politică, asta nu înseamnă că rezultatul îi şi face plăcere. Cu un PDL baronizat şi corupt de la care nu prea mai are ce aştepta, o „dezamăgire“ cum singur l-a etichetat, e limpede că miza se îndreaptă spre MRU şi noul său proiect politic. Ar trebui ca lui Băsescu să-i fie clar că Ungureanu are şanse de reuşită doar disociat de el şi de PDL. Demisia ar fi fost, parţial, garanţia acestei disocieri. Orice mişcare va face Ungureanu, dacă ea are „girul“ unor figuri compromise ca Udrea sau Oltean, al UNPR cu ai săi Miki Şpagă sau al sacoşelor cărate cu maşinile portocalii, eşecul este garantat. Ca şi moartea politică prematură a „speranţei“ Ungureanu. Este o alegere pe care Băsescu va fi obligat să o facă, altfel va cădea în propria-i capcană.
