Descălecarea lui Orban

Da, avem. Viorica Dăncilă este scoasă din toate jocurile, iar epoca Dragnea se încheie oficial printr-un eșec care va rămâne în istorie și pentru care liderii PSD ar trebui să demisioneze imediat, in corpore. Avem motive de satisfacție și pentru că hrăpăreții pesediști sunt deconectați de la buget, pe care îl rodeau până la os în fiecare zi în care mai stăteau acolo, dar și pentru că astfel sunt opriți să mai facă noi și noi prostii. Mai e o parte bună: s-au limpezit apele în ceea ce-l privește pe șmecherul domn Ponta. Jocul lui la două capete s-a terminat cu ambele în zid. A fost de comă cum Victoraș și Viorica își amenințau colegii cu excluderea, dacă votează guvernul Orban. Sacul și petecul. La PSD disciplina de partid (încă) funcționează, pentru că, orice s-ar zice, partidul reprezintă o speranță pentru baroni, primari și afaceriști- chiar dacă nu va mai câștiga alegerile parlamentare, tot va conta pe scena politică. În timp ce bietul Ponta, ce poate el oferi în afară de fumuri și gărgăuni? Nimic. Așa că șapte „trădători” de la Pro România și-au dat votul dușmanului. Nicio mirare, înainte trădaseră PSD, acum trădează așchia PSD. Trădarea trădării, cum ar veni. Rapiditatea cu care s-a dezumflat Ponta e de râsu-plânsu- acum o lună, povestea cum se va duce el la președintele Iohannis și îi va propune un premier, iar după învestirea cabinetului Orban trebuie să-și țină aproape resturile partidului. Nu i-a ieșit nimic. Amin, poate tace o vreme.

Veselia cam aici se termină. Cu o majoritate făcută din bucățele, fiecare cu propriul fes și interes, cu o echipă ministerială care pare o lumină doar prin comparație cu succesivele guverne PSD și cu presiunea bugetului grevat de cheltuielile iresponsabile ale plecatei Dăncilă, viața lui Orban nu va fi ușoară. Riscul, am mai spus-o, este să nu ia măsurile radicale așteptate de propriul electorat și să încerce compromisuri și negocieri cu PSD sau cu foștii lui locotenenți. Miza pe parlament este o pierdere de timp. Trebuie să aibă curaj, să-și organizeze prioritățile și să repare rapid ceea ce a promis să repare. Are doar câteva luni la dispoziție.

Încă din seara de luni, imediat după jurământul de la Cotroceni, cabinetul Orban s-a întâlnit într-o ședință informală. De înțeles, e grabă mare. Prioritatea o reprezintă propunerea unui comisar european, Comisia von der Leyen fiind blocată din cauza României. O situație imposibilă, care trebuie rezolvată în cursul acestei săptămâni. Urmează bugetul și descoperirea realității: ce vor găsi acolo, în ministere, poate să fie un șoc. Poate că nu degeaba spunea Orlando Teodorovici că „nu vor putea închide bugetul”. În plus, este ciudat că Dăncilă și ai ei nu vor să predea „gestiunea”, așa cum se face într-o lume normală. Rapida ședință de guvern este și un semnal politic: iată, suntem responsabili, ne ocupăm de treburile țării. Rămâne de văzut cum se vor ocupa. Cu un ochi la o posibilă viitoare moțiune de cenzură și cu celălalt la sondajele de opinie? Vom vedea dacă măsurile vor fi luate în funcție de aceste considerente sau dacă guvernul PNL chiar va avea curajul să facă ceea ce trebuie. Alegerile parlamentare nu pot fi câștigate cu jumătăți de măsură.

Ieșirea Vioricăi Dăncilă de după votul parlamentului a fost într-un registru ofensiv electoral, iar declarațiile isterice cu „Iohannis dictatorul și abuzivul”, „gestul monstruos de a-și pune locotenenții”, „acapararea instituțiilor” arată disperarea. Este exact în registrul discursurilor nebune ale lui Dragnea din perioada în care simțea că nu-și poate bloca procesul și că i se apropie pușcăria. Epitetele la adresa lui Iohannis sunt copy/paste după cele ale lui „Daddy”. E de înțeles, prăbușirea smintește. Pierderea efectivă a guvernului, mai exact a accesului la banii pentru mituirea primarilor și a baronilor, îi va afecta serios șansele de a intra în turul al doilea de scrutin. De fapt, este momentul în care partidul va începe s-o abandoneze, șacalii o așteaptă de mult la cotitură. Dacă nu ar fi candidată, i-ar lua gâtul de mâine. Firea, Ciolacu, Stănescu au cuțitele deja ascuțite. Așadar, agresivitatea discursului are o miză importantă: trebuie să-și radicalizeze electoratul, să-l impregneze cu ură împotriva lui Iohannis și a PNL-ului pentru a-l determina să iasă la vot. Pentru Dăncilă, riscul cel mai mare e ca activul de partid și simpatizanții s-o lase baltă, conștienți că, oricum, nu are nicio șansă și e chestie de săptămâni până va fi dată jos și din fruntea partidului.

Cum vor fi însă afectați ceilalți candidați de preluarea conducerii țării de către un guvern monocolor PNL? Mircea Diaconu ar putea să fie în câștig, pentru că încă reprezintă o alternativă la Dăncilă, fiind perceput drept un candidat de sorginte PSD, dat fiind că e susținut de Ponta. Pe de altă parte, prestația sa submediocră în campanie, lipsa de nerv și de charismă (tragică, pentru un actor, care, așa cum inspirat a spus Paleologu, este „un actor bun în roluri de prost”), dar și eșecul lui Ponta de la votul de învestitură nu sunt de natură să-l ajute prea mult. Ar putea profita de prăbușirea Dăncilei, dar nu știe cum și nici nu cred că îl interesează prea mult.

În ce-l privește pe Dan Barna, plasat pe poziția a treia, poate să recupereze dacă joacă inteligent. Iar asta înseamnă, pe fondul celor câteva zile de euforie de după învestitură, care coincid cu finalul campaniei, să nu se pună pe picioarele dinapoi, cum a făcut-o până la un moment dat. Chiar dacă nu-și asumă guvernarea, poate, în faza asta, să dea senzația că o face. //