De același autor
Ar spune, cu siguranță, același lucru dacă ar asista la chinurile deschiderii anului școlar în România anului 2020.
Cu doar o săptămână înainte de eveniment, ministra Anisie declară cu grație: „M-aș hazarda să spun care e scenariul”. Adevărat, n-are rost să riște și să cadă mai tare în ridicol: începerea școlii e un hazard. Nimic nu e sigur, nici dacă există măști suficiente, nici cum se va proceda în cazul claselor supraaglomerate din orașele mari, alea cu peste 30 de elevi, nici cum vor fi transportați copiii de la țară cu microbuzele de maximum 14 locuri, în care până acum erau înghesuiți mult mai mulți, și nici măcar cum se vor descurca acele 43 de localități aflate în zona roșie și celelalte 410 din zona galbenă. Nu mai vorbim de grosul - 2.728 - de localități unde elevii vor trebui să vină fizic la școală, așa cum arată datele publicate luni de INSP. Pe ce vor învăța elevii din scenariul roșu și galben, din moment ce guvernul nu a fost capabil în trei luni să achiziționeze tabletele promise cu surle și trâmbițe? Și cum să fie, dacă Monica Anisie a aflat „din presă” de eșecul licitației, iar șefa ONAC, Cornelia Nagy, fostă vameșă înainte de 1989, este o persoană cocoțată prin tot felul de funcții cu proptele politice, ultima fiind de la ALDE.
Banii nu sunt o problemă, dau asigurări premierul și ministrul educației, s-au alocat milioane din buget, plus fondurile europene și proiectul cu Banca Mondială pentru laptopuri, deci nu ar fi vorba decât de niscaiva inteligență, organizare și competență. Care, așa cum arată lucrurile, lipsesc cu desăvârșire și vor lipsi, probabil, și din 1 octombrie încolo, pentru că marea problemă e gestionarea întregului an școlar, nu doar a deschiderii. Asta dacă nu se va întâmpla vreo minune. Ca, de exemplu, să fie demisă/remaniată Monica Anisie, această nouă „Abramburică” de la Educație, care este una dintre verigile slabe ale executivului. Evident că nu e singura responsabilă și că înlăturarea ei nu va rezolva peste noapte problemele, dar ar merita o încercare, pentru că impresia generală e că „cineva acolo sus” o protejează, în pofida eșecurilor, a nemulțumirilor acumulate în sistem, a sondajelor de opinie și, mai ales, a calității educației. O protejează, deși evidența arată că, din punct de vedere al tabletelor, cel puțin, ne aflăm fix în punctul de acum câteva luni. Întrebarea pe care ar trebui să și-o pună premierul Orban este cât de „altfel” va reuși doamna Anisie să facă acest an școlar și dacă nu cumva strică imaginea guvernului mai ceva ca pandemia, fix în campanie electorală. Chestiunea siguranței sanitare a elevului este acum una dintre problemele care frământă pe tot românul, iar haosul generalizat produs de deschiderea anului școlar va continua, din păcate, și va avea urmări pe termen lung. Monica Anisie e clar depășită de situație, iar asta s-a văzut de la începutul crizei sanitare. Nu e suficient să vorbești de „pepsiglas” și să dai asigurări că „totul va fi bine”.
Descentralizarea e o idee incontestabil bună, dar a o pune în practică într-un moment ca acesta e discutabil. Ministerul a lăsat greul pe seama autorităților locale, mă refer în principal la achiziționarea mult-promiselor măști și de tablete, ceea ce e o derobare de responsabilitate, care maschează inabil incompetența guvernamentală. Mai mult, răspunsul cu privire la situația epidemiologică a fiecărei localități în parte a venit cu doar o săptămână înaintea deschiderii anului, școlile aflând în ceasul al 12-lea pe ce scenariu dansează. Autoritățile locale, directorii, consiliile de administrație (bine că ministerul le-a descoperit acum!) s-au descurcat cum au putut, iar pentru că alegerile bat la ușă, și-au dat mai mult interes decât în mod normal. Dar multe stau și vor sta sub semnul provizoratului. Ministerul nu poate răspunde la câteva întrebări simple, care îl privesc direct: câte tablete au fost distribuite în momentul de față către elevi, cum s-a rezolvat problema lipsei conexiunii la internet (cazul a 30% din elevi), câți profesori au beneficiat de cursuri pentru predarea online, cum a fost rezolvată problema microbuzelor școlare din mediul rural, devenite insuficiente în noul context, și, în final, câte măști există efectiv în unitățile de învățământ. Să nu mai discutăm despre cele 836 de școli cu toaleta în curte, despre care ministra Anisie spune că mai este timp să fie achiziționate containere sanitare „în așa fel încât copiii să nu aibă de suferit. Sunt copiii noștri, ai tuturor”. Ce frumos!
Premierul Orban probabil că nu conștientizează ce mare deserviciu și prejudiciu de imagine a adus haosul la care electoratul a asistat în ultima perioadă, mai ales că, repet, există premise serioase că el va continua. Toată suflarea a putut constata că guvernul nu a fost capabil ca în cele trei luni de vară să pregătească logistic și organizatoric deschiderea anului școlar, iar ceea ce se întâmplă este o cârpeală făcută pe picior. Ce să mai spunem de campania negativă pe care primarii, în majoritatea lor pesediști, o fac deja guvernului. Pe bună dreptate, căci le-a venit apa la moară.
În toată Europa, repornirea școlii a stat sub semnul incertitudinii, ba chiar al provizoratului, dar România bate recordul, exact așa cum îl bate și la rata deceselor și a numărului cazurilor noi. Va fi o „toamnă grea”, ne-a anunțat ministrul Nelu Tătaru. E deja.
