De același autor
Filmuleţul „Băsescu bătăuşul“ a fost punctul culminant al unei campanii murdare în care s-au înfruntat nu doar două tabere, inegale prin mijloace şi forţă mediatică, ci şi două viziuni – „dictatorul“ versus „coaliţia Grivco“.
Practic, cetăţenii au fost împinşi deliberat să aleagă între două catastrofe, între două rele de dimensiuni comparabile. Chiar aşa să fie în realitate? Doar desprins de ecranele toxice, publicul ar avea posibilitatea să analizeze raţional şi cu propria judecată. Doar închizând gurile manipulatoare şi mincinoase, electoratul mai are o şansă să pună în balanţă faptele, calităţile şi defectele celor doi candidaţi, forţele care se află în spatele lor şi, mai ales, să se întrebe cum va arăta România următorilor cinci ani sub mandatul lui Băsescu sau al lui Geoană.
Dacă „dictatura băsesciană“ a fost deja întoarsă pe toate părţile, demascată în prime-time-uri şi toată ţara a putut s-o simtă pe propria piele, gemetele de jale fiind transmise în direct, devenind deci o problemă de notorietate şi de folosinţă îndelungată, „coaliţia Grivco“ părea până de curând o simplă invenţie ieşită din mintea „dictatorului“. Cei trei oligarhi care au refăcut „Patrulaterul roşu“, vopsindu-i o latură în galben, au renăscut din noroiul campaniei şi au căpătat brusc consistenţă. „Coaliţia Grivco“ a putut fi văzută, în ultima perioadă, în plină acţiune, cetăţenii având dimenisunea exactă a puterii şi implicării acesteia în politică, a mecanismelor după care funcţionează. De la ocult s-a trecut în zona faptelor.
Faimoasa reuniune de dinaintea primului tur de la sediul Grivco al lui Voiculescu, unde Geoană, Antonescu şi restul decidenţilor din cele două partide au bătut palma pentru alianţă şi Johannis, întâlnirile Vântu-Patriciu-Năstase-Roşca Stănescu-Meleşcanu, dintre cele două tururi, în care înţelegem că s-a perfectat programul de guvernare ce îi va fi înmânat spre luare la cunoştinţa lui Johannis şi au fost împărţite democratic funcţii şi posturi, au fost demonstraţii netrucate ale proiectului „Grivco“. Ieşirile publice ale celor trei domni oligarhi, adjectivele „scelerat“, „cretin“, „comunistoid“ adresate lui Băsescu, constituie modul lor de a face politică, reflectat de altfel şi pe ecranele trusturilor pe care le patronează. Filmul „palma lui Băsescu“, garantat 100% Patriciu, care în marea-i inteligenţă mogulistă nu s-a putut abţine nici să-l anunţe, nici să-l savureze în direct, este flagrantul în care a fost surprinsă Coaliţia. Puţini sunt cei care nu înţeleg acum că Alianţa „Grivco“ nu e o invenţie şi că scopul ei e să-l pună pe Geoană preşedinte.
Pus să aleagă între două rele, publicul pare să piardă din vedere personalităţile celor doi candidaţi. Despre Traian Băsescu se ştiu deja destule, cinci ani au fost suficienţi pentru a-l cunoaşte, cu bune şi rele. Personajul e transparent, nu şi-a ascuns apetitul de mare jucător, uneori la cacealma, limbajul „pitoresc“ a făcut înconjurul lumii, încăpăţânarea de a greşi de unul singur a ajuns proverbială, ca şi dorinţa de a-şi asuma exclusiv proiectele reformiste sau răspunderea pentru gesturile de anvergură, cum a fost condamnarea comunismului. Populaţia îl ştie, încât nu mai este surprinsă nici de îmbrânceli sau răţoieli (de aceea, filmuleţul a greşit „andrisantul“), nici de jurămintele de a „smulge dinţii rechinilor“ şi nici de previzibila lacrimă de mulţumire dacă va câştiga. Nu promite liniştea, pentru că ar suna fals şi ridicol, spune în schimb că va continua ceea ce a început. Bun sau rău.
Ce se ştie însă despre Mircea Geoană? Cu ajutorul „Mogul TV“, mai nimic. Cine este Geoană? Fostul ambasador care îşi trimitea soacra la deschis uşi pare să fi devenit o combinaţie între bască, papion şi „almanahe“ a cărei autenticitate este greu de stabilit. Electoratul nu e lămurit nici în privinţa a ceea ce a făcut, în afară să piardă nişte rânduri de alegeri şi să-i ia locul (şi ştafeta) în partid lui Ion Iliescu şi cu atât mai puţin asupra a ceea ce va putea face. E contradictoriu, tună şi fulgeră împotriva cabinetului din care PSD a făcut parte, se dezice inclusiv de legile votate de propriul partid, spune ba că FMI este o imensă greşeală, ba că Johannis este garanţia că următoarea tranşă va fi acordată.
Este cel care nu se descurcă în dezbateri fără SMS-uri şi fiţuici triate de doamna Mihaela, cel care omite „pe“-ul cu o stăruinţă care ar putea fi semnul tăriei de caracter sau cel care discută dezinvolt cu ambasadorii? În sfârşit, nu e clar dacă, ajuns preşedinte, va fi doar un manechin decorativ în spatele căruia vor guverna Hrebenciuc, Patriciu şi SOV sau liderul modern şi puternic de care ar fi nevoie.
În plus, Mircea Geoană, spre deosebire de Băsescu, nu a răspuns câtorva întrebări importante care ar putea face sau nu diferenţa între ei. De exemplu, nu e clar dacă o va numi preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe Lidia Bărbulescu şi dacă îi va îndepărta pe procurorii şefi anticorupţie, aşa cum doreşte atât PSD, cât şi PNL. Dar Laura Codruţa Kövesi va mai rămâne în funcţie sau se va profita de inspecţia CSM de peste o lună? Rolul ANI va redeveni onorific sau nu? Deşi unii, printre care buni prieteni de ai mei, se fac că nu înţeleg, răspunsul lui Traian Băsescu la aceste întrebări e limpede şi probat de faptele de până acum. În schimb, cel al lui Mircea Geoană se lasă aşteptat. Poate nici nu ar fi indicat să-l dea, ţinând cont că are atâta nevoie de electoratul liberal.
Electoratul nu se întreabă prin ce magie va da Mircea Geoană „mâncare românească la 80 de milioane de cetăţeni“ şi nici cum vor ajunge medicamentele direct din farmacii în case. În schimb, electoratul se poate întreba, de exemplu, care va fi soarta dosarelor lui Voiculescu, Roşca Stănescu sau Năstase ori dacă Patriciu va mai trebui să dea statului român cele aproximativ 700 de milioane de euro pe care le datorează în contul „creanţei Libia“. Dacă „sceleratul“ şi „cretinul“ Băsescu dă semne că va fi neîndurător în această privinţă şi îşi pregăteşte un cleşte special pentru extras colţii unora, cu Geoană lucrurile sunt neclare.
Extrem de interesantă şi fără răspuns este şi atitudinea faţă de presă. E clar că Băsescu va continua să se războiască cu mogulii televizaţi, să mai slobozească câte o perlă la adresa vreunui ziarist, dar în privinţa lui Geoană nu e deloc limpede dacă nu cumva datoriile trustului Realitatea TV nu se vor volatiliza în eterul atotcuprinzător. În aceeaşi logică, va fi fascinant spectacolul gen „Cântarea României lui Geoană“ în contrapartidă cu „Întoarcerea Dictatorului“. Un lucru e sigur, un eventual mandat al lui Geoană va demonstra că sunt naivi cei care cred că presa a atins limita cea mai de jos.
Din aceste motive, alegerea din 6 decembrie a devenit una dintre cele mai complicate decizii pe care va trebui să le ia electoratul. În special cel liberal, pus să răspundă onest la întrebarea „pentru cine învingem împreună?“. //
