De același autor
Scandalul Roşia Montană are în el toate ingredientele necesare divorţului cuplului Ponta-Antonescu: emoţie, bani, corupţie, proteste, spectacol, o ţâră de ideologie, plasare ideală în timp şi acoperire mediatică asigurată. Este însă şi primul eveniment de după grandioasa acaparare a puterii, declanşată în mai 2012, care nu doar că ne reaminteşte cine sunt cei doi, care este adevăratul lor caracter şi profil, dar mai adaugă noi şi necesare tuşe. Înţelegem mai bine şi ce s-a întâmplat, şi ce ne aşteaptă. Şocantă, cu putere de turnesol, a fost declaraţia lui Ponta, valabilă şi pentru Antonescu, chiar dacă n-a rostit-o cu subiect şi predicat: „Eu am fost împotriva proiectului, înainte să cunosc aproape nimic despre proiect, pentru că era susţinut de Băsescu, şi am spus că dacă îl susţine Băsescu e ceva de rău“. Da, ura faţă de Băsescu, dublată de superficialitate şi iresponsabilitate, l-a împins şi pe el, şi pe Antonescu să se opună tuturor proiectelor fostei guvernări, oricăror reforme iniţiate de Boc sau Băsescu. În numele acestei uri, cei doi habarnişti „parşivei“ au blocat o ţară întreagă, erau cât pe ce să ne scoată cu picioarele înainte din Europa şi au înhăţat puterea prin falia din societate la care au năduşit săpând ani întregi.
Declicul s-a produs. Pe termen scurt, desigur, va atârna în balanţă felul în care se va rezolva chestiunea proiectului de lege, care ar putea deveni nuca tare în viitoarele campanii electorale. Ponta, prins între proteste (faptul că a calmat situaţia la Roşia Montană, convingându-i printr-un tertip pe mineri să iasă la suprafaţă, este doar o rezolvare de moment), presiunile companiei şi spectrul despăgubirilor, a fost obligat să iasă cât de cât din duplicitate şi să-şi asume proiectul. Se vede însă izolat în parlament – PNL rămâne ferm pe poziţie, PDL o dă cotită, refuzând să participe la comisia specială –, aşa încât îi va fi complicat să strângă o majoritate favorabilă. A reacţionat încet, a înţeles mai greu gravitatea situaţiei, dar, presat de baroni, tata socru şi consilieri, face eforturi să conserve electoratul USL în vederea inevitabilului divorţ. Antonescu nu mai dă înapoi, după ce a intrat atât de abrupt în acţiune, mirosind momentul şi lovind fără milă în părţile sensibile ale „colegului de serviciu“. Acum încearcă să capitalizeze protestele din Bucureşti, sperând că ele se vor extinde şi la alte subiecte decât Roşia Montană. Pe de altă parte, Ponta încearcă să le boicoteze mediatic. Observăm cum campania pro Roşia Montană s-a intensificat brusc - în timp ce Ponta, coborând în subteran, a ţinut prime-time-ul tuturor televiziunilor ore bune, mitingul de duminică seară din Bucureşti, care a strâns peste 12.000 de oameni, a fost transmis pe larg doar de Realitatea TV, televiziunea lui Guşă, care joacă pe faţă în tabăra liberalilor, Antena 3 îi acuză pe protestatari că sunt „băsişti“ plătiţi de Soros. Strategia e riscantă, exact aceste manipulări pot inflama spiritele şi genera o extindere a manifestaţiilor. Un lucru e clar, indiferent cum se va finaliza scandalul – proiectul de lege trece sau cade în parlament –, se va căuta un ţap ispăşitor, va curge cu acuzaţii reciproce şi toţi actorii politici vor deconta electoral într-un fel sau altul.
Între timp însă, părţile îşi redactează cererea de divorţ, caută martori şi argumente. Decizia pare deja luată în ambele tabere. Scriam acum câteva zile că „PSD, partid mare, cu orgolii şi foame pe măsură, avea oricum serioase îndoieli în privinţa lui Antonescu, iar recentele atacuri n-au făcut decât să le consolideze. Principalul semnal pe care l-a dat Antonescu este acela că nu se poate avea încredere în el, că, odată văzut cu sacii în căruţa Cotroceniului, va trăda, va trage preşul de sub picioarele PSD, atunci când interesele i-o vor cere, va face pe nebunul şi nu va mai putea fi controlat. Cine va mai putea garanta PSD şi lui Ponta că în alegerile parlamentare din 2016 Antonescu-preşedintele nu va ataca guvernarea – pe ultima sută de metri PNL ar putea părăsi barca puterii -, că nu va deveni un alt Băsescu, etalonul la care văd că se tot raportează, mai periculos însă, pentru că omul e vidat de etică, principii şi loialităţi? Ce-i vor putea face? Să-l suspende, să-l închidă în palat şi să arunce cheia în Dâmboviţă?“. Tot ce am scris rămâne valabil, cu amendamentul că PSD are o mare problemă: în momentul de faţă nu mai are decât formula Ponta-candidat. Oprescu va fi terminat de maidanezi şi de anchetele începute de DNA asupra hoţomăniilor cu banii Primăriei Capitalei, care se vor extinde pas cu pas. Vrea însă Ponta să candideze? Probabil că nu va avea încotro, chiar cu riscul de a pierde controlul asupra partidului, mai ales că îl încearcă şi pe el nesinguranţa că Antonescu i-ar putea face festa la numirea viitorului prim-ministru.
Care sunt însă soluţiile pentru Antonescu, „chiloţeii“ săi având toate şansele să-şi piardă valoarea de piaţă, dacă ratează candidatura USL? Este deja pe tobogan în sondaje (e plasat undeva între 19 şi 22%), iar potenţial de creştere nu se prea întrevede, personajul fiind deja uzat şi cu eticheta pusă. Duplicitatea de acum îl va costa mai mult decât pe Ponta, pentru simplul motiv că nu are nimic de oferit la schimb ca să o acopere. Ca şi acesta, a susţinut Roşia Montană, îi ridica osanale până acum o săptămână, când în Piaţa Universităţii s-au adunat pentru prima oară peste 8.000 de oameni, şi ştia prea bine de prevederile proiectului de lege, miniştrii săi semnându-l, ca şi de riscurile despăbugirilor. Modul agresiv în care s-a dezis de Roşia Montană, care totuşi are susţinerea majorităţii românilor, dacă e să ne luăm după sondajele de opinie, i-a îndepărtat exact electoratul USL. În plus, se umple de ridicol atunci când afirmă că e în opoziţie cu puterea din care face parte. Cine-l crede? Poate doar Voiculescu, teoria fiind a lui. Faptul că Antonescu insistă în această direcţie – dacă n-avem DNA, ANI şi DIICOT înseamnă că nu avem puterea! – arată că personajul nu reuşeşte să evolueze şi să se descătuşeze. Plus că subiectul nu este unul sensibil pentru electoratul USL, dar este pentru cel de dreapta sau de tipul celui din Piaţă, sictirit de toată clasa politică. Adică exact zona spre care Antonescu ar trebui să se orienteze ca să-şi menţină cota „chiloţeilor“.
Singura şansă reală a lui Antonescu ar fi să atragă PDL şi celelalte mici formaţiuni de dreapta de partea lui, altfel spus, să devină candidatul „dreptei reunite“. Chestie imposibilă. Chiar dacă Blaga, prin absurd, ar achiesa la aşa ceva, deşi asta ar însemna să renunţe la Predoiu, electoratul nu-l va urma. Antonescu probabil că nu realizează că a ajuns să fie chiar mai detestat decât Ponta. Aşadar, Antonescu are şanse bune să rămână cu chiloţii în vine, ceea ce ar putea îndemna partidul să-l lase în pielea goală când i-o fi lumea mai dragă.
Şi aici ajungem la fondul chestiunii: Ponta sau Antonescu? Dacă opoziţia nu-şi va găsi repede un candidat viabil, dacă nu-şi va da mâna pentru liste comune, vom ajunge să alegem între doua jăvruţe. Căci asta sunt Ponta şi Antonescu. Diferenţele de calibru nu au importanţă. //
