Dragnea și-a pierdut titlul de Daddy

Încheiat cu „Mihai“ și „Liviu“ scrâșnit printre dinți și cu nelipsitul cap al lui „Codrin“ în fun­dal, al doilea război dragnian a zdruncinat din țâțâni ușile batante ale partidului. Se vedea din cortegiul funerar de la ieșire că pesediștii chiar trecuseră printr-o „grea cumpănă“, pro­vocată de demisiile aruncate pe masă. Și nu la nervi, ci pre­meditat, ca a lui „Mihai“. Așa se face că, deși con­ta­mi­na­tă de Dragnea cu virusul Be­lina, tratabil doar cu DNA, Shhaideh s-a dat modestă la o parte ca să-i facă loc lui Stă­nescu. Nu se știe care din­tre cei doi l-a dorit mai mult călare pe săcoiul cu bani pentru dezvoltarea clientelei politice, dar e clar că premierul a închis îngăduitor un ochi la mai vechiul dosar penal al baronului de Olt. Așa cum i-a închis pe amândoi la cel al Ol­gu­ței și cum face acum față de dez­vă­lui­ri­le An­te­nei 3 că ministrul ajuns deja stradă, Felix Stroe, a avut legături cu Securitatea. Fi­resc. Pâ­nă la urmă, nicio remaniere nu poate mer­ge chiar până în pânzele albe, că se alege pra­ful și de guvern, și de partid. Tudose e, totuși, om rezonabil. Firea spune chiar că și-ar fi tur­nat cenușa din urnele remaniatelor în cap și a promis că nu mai face prostii pe viitor. Rămâne de văzut.

Tudose e însă abil. Face pereche bună cu Toa­der. Pe cât de încet au mers până acum Le­gi­le justiției, pe atât de repede a renunțat gu­vernul la ele. Și pe bună drep­tate. Ce rost mai avea să mun­­cească Toader, să pro­voa­ce răzmeriță printre ma­gistrați, să-i bată am­ba­sadorii o­brazul, să poarte co­res­pon­dență cu Comisia de la Ve­ne­ția, din moment ce par­la­men­tul făcea tot ce voia el. Adică Dragnea. Oricum, tri­pleta Ni­co­licea, Șerban și Ior­dache avea pregătit proiectul alternativ, pe care „înfrântul“ Dragnea și-a dat deja acor­dul. Ba ar mai fi făcut și câteva corecturi cu pixul pe la pragul pentru abuzul în ser­vi­ciu. E deci gata, pare că s-a tranșat! Nu le mai rămâne decât să dea drumul la mașinăria de vot. Care va rula transpartinic și va trece cu șenila peste societatea civilă, resturile lui #rezist și magistrați. Că doar d-aia e par­la­men­tul „expresia cea mai înaltă a de­mo­cra­ției“ și prima dintre instituțiile de forță.

Asta nu înseamnă însă că n-au rămas ches­tiuni restante și spinoase de rezolvat. Kövesi, de pildă. Teoretic, rezolvarea intra în sarcina lui Toader, dar după ultimele reglări de putere nu mai știe nici el dincotro bate vântul și cum să se sucească. E riscant. Și omul e doar opor­tunist, nu și aventurier. Evaluarea Inspec­ției Judiciare, instituția transformată avant la lettre într-un PSD mai mic și mai nevricos, nu e nici ea ce ar fi trebuit să fie. Adică o ghi­lo­tină. E mai degrabă un satâr bont, care, în loc să omoare victima dintr-o lovitură, mai rău o întărâtă și o face să muște din părțile sen­sibile ale inamicilor. Kövesi e chiar spe­cia­listă în așa ceva. Iar când prinde în colți și bi­lețele pierdute de inspectorii IJ cu numerele de dosare ce trebuiau luate la scărmănat - printre ele, ale lui Iorga-Moraru, pusă pe liber de DNA și reciclată de A3 și RTV -, e clar că evaluarea are ochi, sprâncene și mustață din recuzita „penalilor“, vorba lui „Mihai“.

Tudorel a înțeles primul că evaluarea ce va fi analizată de secția de procurori a CSM, și nu de vreo comisie parlamentară specială, cum i-ar da ghes interesul lui Dragnea, are cam tot atâ­tea șanse s-o dărâme pe Kövesi câte a avut și Dragnea în fața demisiei fluturate de Tudose. Altfel zis, se pare că au ratat capul lui Kövesi și de data asta. Curat ghinion! Mai mult ca si­gur că Tudorel a explicat și binomului Drag­nea-Tăriceanu cum stă de fapt treaba. D-aia și sunt atât de nervoși în ultimele zile. Tă­ri­cea­nu îi dă înainte cu „lovitura de stat“ a DNA, iar Dragnea îngână obsedat mantra cu „eu sunt ținta“. Nici n-ar fi de mirare la cât bă­net, vile, contracte, insule, brațe și alte aca­re­turi a strâns dintr-un amărât de salariu de șef de CJ și de parlamentar. Normal că gașca des­coperiţilor cu voie de la stăpânire e tur­ba­tă. După atâtea eforturi și bani băgați în cu­cu­ve­lemov, blackcuburi, sufragerii, comisii, se­riale la Ghiță TV (apropo, se mai aude ceva cu aducerea fugarului?) și excrementele zil­ni­ce ale unor maeștri ai bătutului câmpilor, ca­pul lui Kövesi tot nu e în coșul zilnic al pe­na­li­lor. E clar că e nevoie de o „resetare“, altă vor­ba dragă lui „Mihai“.

După semnalul dat de Dragnea începe să se pro­fileze noul azimut: Iohannis. „Nu mă mai duc la Cotroceni decât după prezidențiale. Să nu mai vorbească despre PSD niciodată“, a bombănit amenințător Dragnea. Păi, despre cine să vorbească fără să pară că e de pe altă lume? Despre PNL? La urma urmei, PSD e ma­re și tare în program, voturi, majoritate, pro­mi­siuni - lucruri pe care le spune însuși Drag­nea la fiecare ieșire. Publică sau în decor. Dar nu asta e problema, dacă PSD vrea să treacă la asaltul final - justiție, buget, suspendare -, tre­buie să pregătească terenul. Iar acolo e clar că nu le stă în cale decât un singur hop: președintele. Alt opozant serios nu au. Acolo e semnătura, autoritatea cuvântului și a func­ției, scutul în jurul justiției și câte și mai câte. Ce să mai discutăm de înălțime, care din start le dă un sentiment de inferioritate băr­ba­ților politici. Scurtarea de cap se impune deci din multe motive. Plus că Dragnea are nevoie de un adversar și din afara partidului, că dă prost să se lupte numai cu ai lui și cu alieni precum „sistemul“. Și să mai și iasă cu coada între picioare. Problema e că Dragnea are prostul obicei să se îmbete de propria putere până se umflă ca broscoiul. Din apele Belinei.