De același autor
Rezultatele europarlamentarelor au adus câteva surprize, cum ar fi scorul obţinut de UDMR şi PRM, dar nu constituie semnalul aşteptat de toate partidele în vederea alegerilor prezidenţiale. În Parlamentul European vor intra atât persoane al căror spirit european este dincolo de orice îndoială, dar şi personaje ca Gigi Becali şi Corneliu Vadim Tudor, care vor constitui una dintre acele „pete de culoare“ care vor ieşi neplăcut în relief chiar şi printre colegii din celelalte partide extremiste europene. În plan intern însă, alegerile menţin raportul dintre PSD şi PD-L, aflate umăr la umăr, fapt care demonstrează că regândirea strategiilor se impune pentru la toamnă. În condiţiile absenteismului masiv, primele concluzii pentru prezidenţiale arată atât că antibăsescismul nu este mobilizator, ba din contră, că liderii partidelor nu sunt locomotivele dorite, dar şi că mult invocata criză a fost prost gestionată.
PSD, victima jocului la două capete
Pentru PSD, scorul de 31,07%, la doar un punct în faţa PD-L, este departe de a fi un succes, dacă îl privim prin prisma eforturilor depuse de partid pentru decredibilizarea adversarilor şi contabilizarea puţinelor succese ale guvernării. Dovada: aerul tensionat de la sediul PSD în momentul anunţării rezultatelor de la exit-poll-uri, lipsa lui Ion Iliescu din poza de familie şi ieşirea nervoasă a lui Adrian Năstase. Transformarea campaniei europarlamentare într-una prezidenţială, axată în principal pe atacarea preşedintelui, a fost un eşec în condiţiile parteneriatului la guvernare cu PD-L, fapt care i-a decredibilizat mesajul. Rezultatul strâns va declanşa, cu şi mai mare violenţă în partid, dezbaterea despre rămânerea la guvernare şi va pune în discuţie poziţia lui Geoană în acest context. Tabăra Năstase-Iliescu-Vanghelie, adeptă a intrării în opoziţie şi a ieşirii din duplicitatea, iată, neaducătoare de voturi în plus, a căpătat un balon de oxigen. Argumentul că jocul la două capete va duce la pierderea prezidenţialelor se traduce acum în procente.
Pe de altă parte, rezultatul a mai arătat că Mircea Geoană, oricâte stratageme ar folosi, nu trage partidul în sus şi este departe de a fi un adversar redutabil pentru Băsescu. Discursurile artificial agresive şi bannerele uriaşe nu au convins nici măcar propriul electorat. În plus, mişcări greşite strategic, cum a fost anunţul ieşirii din CSAT în chiar ziua alegerilor, sub pretextul retragerii trupelor din Irak fără avizul parlamentului şi al CSAT, minciună devoalată imediat, nu fac decât să-i confirme lipsa de viziune şi de fair-play, calităţi care îndepărtează electoratul.
Dilema PSD este departe de profunzimea celei hamletiene: continuă jocul la două capete în guvernare sau merge doar pe mâna nu foarte sigură a lui Mircea Geoană. Vor decide baronii locali şi, nu în ultimă instanţă, PD-L.
Fără Băsescu, PD-L stagnează
Veselia afişată de PD-L ascunde crisparea, cele câteva zecimi lipsă fiind semnalul că, fără implicarea directă în campanie a preşedintelui, partidul nu are resurse de creştere. Deciziile de guvernare oarecum haotice, starea conflictuală cu diferite categorii sociale, generată de legea salarizării unice şi de tăierea pensiilor de lux, nepromovarea şi nesusţinerea suficientă a Monicăi Macovei, capabilă să recoaguleze propriul electorat şi să edulcoreze dezamăgirile alianţei cu PSD, au marcat scorul PD-L. Cu toate acestea, pierderea a doar trei procente faţă de alegerile parlamentare ar părea minusculă în raport cu ceea ce se prevestea a fi exodul masiv de electorat după alierea cu PSD, dacă majoritatea susţinătorilor PD-L nu ar fi stat acasă.
Ca şi în cazul PSD, democrat-liberalii vor trebui să ia o decizie în ce priveşte poziţionarea în raport cu aliaţii pesedişti. Non-combatul, menajarea adversarilor-colegi, insuficienta explicare a rolului jucat de aceştia în trecuta guvernare şi în luarea unor decizii vor trebui regândite. PD-L va fi obligat să aleagă între a continua să fie un sac de box şi a riposta atacurilor, mergând chiar până la crearea premiselor pentru un guvern minoritar. Singurul avantaj al coabitării cu PSD este, aşa cum se vede în rezultatul europarlamentarelor, decredibilizarea atacurilor acestuia şi, implicit, a candidatului Geoană. Pe de altă parte, lipsa de mobilizare a electoratului democrat-liberal ţine, evident, nu doar de campania slabă, dar şi de confuzia mesajului transmis în raport cu PSD.
PNL, la umbra crinului ofilit
Singurii înfrânţi ai scrutinului sunt liberalii, care au pierdut faţă de parlamentare aproximativ 5%. Motivele sunt multiple: canalizarea campaniei pe Crin Antonescu, al cărui discurs s-a limitat la „jos Băsescu“, risipa clientelară a banului public, greaua moştenire lăsată crizei şi, nu în ultimul rând, pierderea puterii în teritoriu, cu banii aferenţi de la buget. Rezultatele dovedesc că noul lider Crin Antonescu reuşeşte în acest moment să mobilizeze doar o parte a nucleului dur al partidului, ceea ce îl scoate din cărţile turului doi de scrutin al prezidenţialelor. Tristeţea lui Antonescu arată că va avea o problemă în interiorul partidului, unde atât gruparea Tăriceanu, cât şi cea a lui Ludovic Orban ar putea pune în discuţie candidatura sa. Greşeala strategică de a intra prematur şi agresiv în campania pentru prezidenţiale l-a uzat înainte de vreme, partidul văzându-i clar limitele şi imposibilitatea de a oferi surprize. Scorul slab al PNL se mai datorează şi listei slabe, condusă de Norica Nicolai, ale cărei declaraţii deplasate la adresa Monicăi Macovei, anticapitaliste şi pronaţionalizare, nu doar că nu au nimic de-a face cu liberalismul, dar probabil au dat fiori propriului electorat.
Ca şi celelalte două partide, şi PNL se află în faţa unei decizii dictate de rezultatul obţinut. Liberalii trebuie să aleagă de partea cui merg în alegerile prezidenţiale. Cu alte cuvinte, trebuie să decidă dacă îşi continuă campania anti-Băsescu în scopul de a guverna alături de PSD sau se reorientează spre atacarea acestuia pentru a încerca refacerea dreptei după prezidenţiale. //
Cuvinte cheie: rezultate udmr prm basescu crin guvernare campanie
