De același autor
Asistăm la un faliment pe toată linia și doar lipsa alternativei reale la actualul dezastru împiedică prăbușirea în alegeri a celor două partide responsabile de guvernarea țării. Nu e vorba doar de greva în sine, ci de ceea ce a devoalat ea, de lucrurile ascunse sub un munte de incompetență, demagogie, jaf al banului public, nepăsare dictată de convingerea puterii absolute pentru cel puțin încă un ciclu electoral. Sunt lucruri pe care acum le poate vedea toată suflarea în splendoarea lor și care au dus la acumularea unei nemulțumiri extreme în societate.
E simplu: timp de doi ani, coaliția și guvernul nu s-au preocupat decât de servirea clientelei politice și electorale. Au umflat salariile în administrația centrală și locală, în loc să elimine din pensiile speciale, au creat noi categorii de speciali, au bătut pasul pe loc cu orice fel de reformă, au lăsat inflația să zburde în voie doar ca să-și umfle bugetul și au mințit cu nerușinare că totul merge bine. Au uitat însă că nu poți ameți la nesfârșit populația doar cu vorbe și promisiuni, că a crea falii prea adânci în societate, a cultiva cu premeditare dihonia au o scadență. La ce puteau să se aștepte când un portar la o instituție a statului câștigă mai mult decât un profesor, iar raportul dintre pensia specială a unui magistrat și cea a unui profesor este de 5 la 1? Cât timp au crezut că profesorii pot asista pasivi la spectacolul inechității și dezmățului pe banii publici? Iar ca ei, multe alte categorii sociale.
Ruina acestei guvernări se vede cu ochiul liber. Legile care constituie jaloane în PNRR- pensiile speciale și salarizarea- sunt mult întârziate și nu e deloc clar dacă guvernanții și politicienii înțeleg că nu pot umbla cu cioara vopsită, ca de obicei. Se pare că nu. De pildă, amendamentele la pensiile speciale ale magistraților conțin două prevederi care au șanse serioase să pice la Curtea Constituțională: recalcularea și supraimpozitarea pensiilor în plată. CCR s-a pronunțat mai demult pe aceste chestiuni, considerându-le neconstituționale, dar Guvernului nu-i pasă. Mai rău, „experții” de la Muncă și Justiție sunt conștienți de acest pericol, dar inventează argumente care nu au nici în clin, nici în mânecă cu fondul problemei. O combinație letală de neprofesionalism și rea-intenție.
De altfel, sub acest semn stă întreaga guvernare pesedisto-penelistă. La începutul acestui an, au descoperit „gaura” de 20 de miliarde din buget, pe care au încercat să o umple cu o ficțiune - o ordonanță prin care urmau să se reducă cheltuielile punând pe liber parte din armata de tăietori de frunze din ministere - secretari de stat, consilieri, tot soiul de experți în nimic. Nu a plecat nimeni deocamdată, clientela de partid fiind cea mai rezistentă specie autohtonă. Acum o săptămână, altă descoperire epocală: încasările Fiscului sunt cu 9 miliarde mai mici decât cele estimate de ministrul Adrian Câciu. Șeful ANAF și-a dat demisia, papagalul de la Finanțe rezistă, deși supraestimarea bugetară îi aparține. E metoda deja tradițională de a-ți fura singur căciula (la fel făcea și Ceaușescu), anunți încasări umflate și după aia te miri ca prostu-n târg că ANAF nu a putut să atingă cifrele nerealiste. Culmea e că Fiscul a reușit să adune mai mult decât anul trecut, dar degeaba, dacă bugetul și deficitul sunt croite pe o himeră. E mai mult decât probabil că astfel de găuri vor continua să tot apară.
În ce privește „România educată”, despre care președintele ne cânta la mandolină acum vreo șapte ani, anunțând reforma radicală a sistemului de educație, acesta este fără discuție eșecul major. Și nu doar al lui Iohannis, care și l-a asumat direct, ci și al PNL, și al coaliției în totalitatea ei. Indiferent dacă pesediștii și-au făcut socoteala că vor deconta doar președintele și liberalii, a fost un calcul greșit, precum se vede acum. Educația ca prioritate națională nu-i vorba goală pe care o mestecă politicienii cu emfază, e o realitate care lovește pe toate aliniamentele, pentru că nu ține doar de un om sau un partid, mai ales atunci când aceștia și-au dat mâna într-o alianță. Ministrul muncii și cel de finanțe sunt pesediști, iar responsabilitatea lor în subfinanțarea educației și întârzierea legii salarizării unitare e crucială. Nu se pot spăla pe mâini.
Până la urmă, orice reformă are grosso modo două componente esențiale: o viziune/ proiect și banii. Dar dacă nu bagi bani în sistem, viziunea și proiectul (dacă le ai) vor întâmpina o rezistență acerbă. Așa s-a întâmplat mereu până acum. Nu poți să dai 2,1% din PIB pentru Educație, cea mai mică sumă în 33 de ani, și să proclami România educată în același timp. Mostră de prostie și demagogie împachetată cu fundă.
Ceea ce merită de reținut în tot ce se întâmplă zilele acestea este că, de fapt, coaliția de la guvernare, președintele Iohannis nu înțeleg semnalul primit. Nu înțeleg că pentru a nu ruina complet țara trebuie să încerce să guverneze nu doar pentru a satisface cu funcții și bani activele de partid și clientela. Câștigarea alegerilor a devenit un scop în sine, dar PSD și PNL uită, deși au mai pățit-o, că pot fi măturate oricând de la putere. Sentimentul eternității, certitudinea că, orice ai face, nimeni nu îți trage scaunul de sub fund este periculos. La asta ar trebui să mediteze serios PSD și PNL, atunci când vor face rocada. Dacă o vor mai face. //
