De același autor
Coaliția s-a făcut praf în timp record prin comparație altele, care au rezistat măcar doi ani. Era însă previzibil, cele două partide PNL și USR PLUS nu s-au suportat niciodată, iar Florin Cîțu, acest mic satrap căruia puterea i-a zburătăcit mințile, cu un ego cât Everestul, repezit, plin de frustrări și cu apucături autoritariste, dar obedient față de mai mari, a reușit să deregleze fragilul echilibru cu un cinism periculos. Fără scrupule a încercat să câștige alegerile din partid cumpărând primari cu banii din proiectul „Anghel Saligny”, fix cum a făcut și Dragnea. Aburelile cu salvarea și modernizarea țării sunt de toată jena, mai ales că același domn Cîțu se jura acum vreun an că nici mort nu continuă PNDL, pe care îl caracteriza drept hoție la drumul mare și pușculiță de partid. Nu i-a păsat însă de nimic, nici de criticile venite din societate, nici de poziția celor de la USR PLUS care au cerut introducerea unor reguli de transparență și garanții de cheltuiere a banilor, nici de imensitatea sumei pe care a aruncat-o în joc și care înseamnă o treime din veniturile fiscale într-un context economic și social complicat: tăvălugul scumpirilor la energie și valul patru al pandemiei de Covid. A crezut că poate face ce vrea mușchiul lui, pentru că îl are pe prezident în spate și că miza alegerilor din partid e mai importantă decât guvernarea și coaliția. A calculat însă greșit, căci dovedește o slabă cunoaștere a oamenilor, e fudul și nici nu dă pe dinafară de inteligență: a fost convins că USR PLUS va înghiți orice pentru că nu vrea să plece de la „ciolan”. Crede în continuare că poate prosti opinia publică perorând despre apă și canalizare, electrificare și drumuri comunale, dovadă că e rupt de realitate. Așa cum nu știe cât costă o pâine și afirmă ce bine o duc românii, nu pricepe nici că manipularea în zona asta nu mai ține, pentru că românii s-au fript de prea multe ori cu minciunile politicienilor.
Florin Câțu a rupt coaliția de guvernare pentru că a pus cu spatele la zid USR PLUS, închizând cu aroganță toate porțile de dialog. A mințit că nu pune pe ordinea zi proiectul „Anghel Saligny”, că va ține cont de amendamentele USR PLUS, dar în schimb l-a demis pe Stelian Ion anunțându-i pe liderii partidului cu 5 minute înainte, un progres față de modul în care l-a mătrășit pe Vlad Voiculescu.
Ce ar fi putut face USR PLUS? Să accepte să devină marioneta lui Cîțu, să pună în cui toate reformele și promisiunile pe care le-a făcut, să stea la ”ciolan” pentru că asta e cutuma politicii românești și așa pariau cu toții că va face? USR PLUS nu a avut pur și simplu alternativă. Sigur că formula aleasă: moțiunea de cenzură alături de AUR și cu voturile PSD este compromițătoare, o ”soluție imorală”, și că va deconta politic acest gest. Cel mai grav e că astfel ”extremiștii” de la AUR au fost școși din izolare, credibilizați, au devenit frecventabili. Chiar dacă e vorba doar de o alianță conjuncurală e un compromis atât de compromițător încât ar fi trebuit evitat.
Cum? Depunându-și demisiile, ieșind din guvern și așteptând moțiunea de cenzură a PSD-AUR pe care o puteau vota fără probeme și fără să fie acuzați că fac o ”alianță toxică” cu AUR, așa cum a spus Cîțu și cum reiterează președintele Iohannis duminică dimineața în prima ieșire publică pe acest scandal, prin care se plasează fățiș de partea premierului. Ar fi fost desigur un proces mai de lungă durată, cele 45 de zile de interimat, riscul ca Iohannis să-l propună tot pe Cîțu premier, ceea ce ar fi lungit și mai mult întregul proces. Dar mai ales, iar asta e important în ecuație, între timp Cîțu putea fi ales președintele PNL la congresul din 25 septembrie. Pe când dacă pierde guvernarea înainte de congres, șansele lui sunt semnificativ mai reduse, doar dacă PNL nu vrea să-și facă seppuku. Sunt însă convinsă că liberalii înțeleg că Florin Cîțu a devenit deja istorie, puțin probabil să supraviețuiască moțiunii de cenzură și unui vot de investitură în cazul în care PSD chiar vrea să-l dea jos.
Și de ce nu ar vrea? Împușcă mai mulți iepuri dintr-un foc: se poate lăuda că a dat jos guvernul ”toxic”, va ridica pretenții la guvernare clamând că s-a schimbat majoritatea parlamentară, asta doar pentru a face tămbălau și a prelungi criza, lucru la care se pricepe foarte bine, și va arăta cu degetul spre USR PLUS care a sărit, fie și conjunctural, în barca lor. De altfel, se pare că PSD își va depune totuși propria moțiune de cenzură, care, evident, va conține și critici la adresa USR PLUS, punându-i astfel pe masă o ”broască râioasă”, cum îi place lui Barna să spună. Pe care o va înghiți pentru că a mers prea departe. PSD nu are nici cea mai mică intenție să revină la guvernare acum, mizează (corect) că nici în viitor guvernarea și eventuala coaliție refăcută nu vor funcționa mai bine, că se vor eroda, așa cum s-a întâmplat cu CDR, ceea ce se vede deja în sondaje.
Deci, USR PLUS a apelat la fomula moțiunii de cenzură pentru a-l trimite mai repede la lada de gunoi a politicii pe Florin Cîțu. Asta însă, repet, nu scuză combinația cu AUR și PSD. Politica e și arta răbdării nu doar a compromisului.
Întrebarea de fond este însă ce urmează și care vor fi consecințele acestei crize politice. Va supraviețui coaliția după ce Florin Cîțu nu va mai fi premier, așa cum spun cei de la USR PLUS că se va întâmpla? Se vor mai putea așeza la aceeași masă oameni care și-au aruncat acuze și vorbe atât de grele în aceste zile? Greu, dar o vor face, pentru că nu au încotro. Nici liberalilor, nici președintelui Iohannis ar trebui în mod logic să nu le convină o guvernare minoritară cu sprijin ad-hoc în parlament, pentru că asta înseamnă eșec pe toată linia. Există precedentul Tăriceanu 2. Nu vor putea face nici reforme, nici duce la îndeplinire promisiunile, deci alegerile din 2024 sunt pierdute din start, iar al doilea mandat al lui Iohannis va fi la fel de ineficient ca primul. Cu toate acestea, nu este exclus ca Iohannis, al cărui apetit pentru reforme e la piciorul broaștei, în pofida declarațiilor sforăitoare, să meargă pe varianta sinucigașă a guvernului minoritar. În acest caz, USR PLUS trebuie să se pregătească de opoziție, ceea ce ar putea să-l favorizeze la viitoarele alegeri dacă o joacă inteligent, lăsând PNL la mâna PSD și AUR.
Rezolvarea situației va depinde foarte mult și de congresul PNL. Dacă Cîțu pierde alegerile interne, va ajunge Orban președinte și, mai mult ca sigur, va ridica pretenții pentru funcția de premier. Aici lucrurile sunt însă la mâna lui Iohannis, care nu-l înghite pe Orban, dar nici pe Cîțu nu l-ar mai putea propune pentru că nu ar face decât să prelungească criza, fără succes, cred eu, și pentru că îi interzice o decizie a CCR. Deci, Orban ar trebui să nu se cramponeze de funcție, iar Iohannis să propună un personaj dezirabil și capabil și să guverneze, și să țină coaliția întreagă. Bolojan poate fi o soluție, dar nu vrea.
Dacă însă Cîțu câștigă la congres ( repet, nu cred dacă pierde funcția de premier) lucrurile se vor complica, Iohannis va insista să-l pună premier, dar puțin probabil să treacă prin parlament, așa că până la urmă va trebui să renunțe, pentru că nu are interesul să împingă lucrurile spre alegeri anticipate. PNL ar fi scos din joc în acest caz, s-a prăbușit în sondaje. În schimb, PSD-ului ar putea să-i convină, sondajele îl arată în jur de 35%. Iohannis ar face bine să înceapă de pe acum să poate negocieri pentru un alt premier și să nu se încăpățâneze pe formula Cîțu, una perdantă.
Fără Cîțu ar putea fi un restart pentru coaliție , dar pentru asta ar fi nevoie nu doar de o colaborare onestă, cu respect pentru parteneri și determinată să nu mai amâne reformele, ci și de oameni cu adevărat competenți în guvern. Unul ca Lucian Bode, un fel de Florin Iordache 2, pus să facă treburile murdare, nu are ce cauta acolo, de exemplu. USR PLUS ar trebui să nu i se urce la cap și să învețe să respecte, la rândul său, regulile. Va fi foarte complicat, dar nu imposibil.
Până atunci însă mai e ceva drum și nu e deloc limpede ce scenariu va ieși învingător. Clare sunt două lucruri: Florin Cîțu a devenit o piatră de moară legată de picioarele PNL, fiind una dintre marile dezamăgiri ale ultimilor ani, iar USR PLUS va trebui să-și refacă imaginea șifonată după combinația cu AUR.
Comentarii 13
octavian - 09-24-2021
Daca USR+ revine la guvernare fara a cere un calendar clar si respectat de reforme promise, e dezastru
Răspundeoctavian - 09-24-2021
//USR PLUS ar trebui să nu i se urce la cap și să învețe să respecte, la rândul său, regulile. // Ce reguli nu a respectat USR+ ?
RăspundeCristi - 09-16-2021
Ati dedicat un articol intreg unei persoane care are singurul merit ca este o papusa de paie. Timpul pierdut putea fi cistigat printr-o analiza/ancheta serioasa. Citu a executat ce i-a cerut Iohannis. Il face asta important?
Răspundeargesanu - 09-16-2021
cetatene turmentat esti kiar beat,usr este no 1 se vede de la o posta
RăspundeGheorghe Popescu - 09-13-2021
Wow, cine ar fi putut crede ca USRistii astia sint fetii frumosi cu stele (chiar daca nu in frunte ci doar pe umeri)! Cum ramine cu asocierea cu AUR? De abia astept alegerile viitoare. Sa vad daca print pragul de 5 procente, vreau sa spun. Asa niste baieti buni!
RăspundeVasile - 09-12-2021
Clar, de la inceput: am votat dreapta . Pe masura ce trece timpul, vad ca se confirma ca Johanis e un adevarat neamt: il doare-n c... de ceilalti !! Este indiferent,daca crapa Romania ,el are traseul stabilit, care nu se intersecteaza cu noi !Cat despre Catu, la inceputul bataliei cu Orban, am crezut ca e alegere buna. Aiurea: e dus rau cu pluta, cred ca vrea sa ne ia pe persoana fizica! Trei luni, ca liberalii sa aleaga solutia cea mai buna din doua solutii proaste ! O luna nu le ajungea .Au vrut parada, vor ajunge la 5% !! Idiotii !! Sunt defazati cu cel putin 15 ani( in urma )!!
RăspundeMircea Ordean - 09-09-2021
Lucian Nicolescu: "Neavând principii liberale sau socialiste acești oameni de la PNL și PSD au urgentă nevoie de o igienizare mentală. Una măcar, acum după 31 de ani." / Igienizarea mentală e o treabă care se aplică întotdeauna altora...
RăspundeMircea Ordean - 09-09-2021
"moțiunea de cenzură alături de AUR și cu voturile PSD este compromițătoare, o ”soluție imorală”, și că va deconta politic acest gest." / Mi se intimplă a simpatiza de la o vreme spre USR. Dun unghiul meu, propo de acea compromitere, lucrurile stau un pic diferit. AUR este o formațiune aproximativ din aceeași generație. Apoi, oamenii d-lui Simion sint cei care ma ajuta sa pot plăti o poliță unui prieten trădător. / Nu as subscrie ideilor de comprimitere și pentru ca îmi par acolo niște zise primitive, realitatea fiind ceva mai elastică. Și dominata de interese.
RăspundeCetateanul tormentat - 09-09-2021
Din cele scapate pe net criza sa detonat la comanda domnului Iohanis. E ciudat sa dai vina pe glont(Catu) ca a omorat un om dar sa nu numesti cel care a trimis glontul(Iohanis). Pretextul oficial santajul USR/incercarea de furt de proportii PNDL depinde cine minte din coalitie. Motivul real transpirat: justitia "independenta" de serviciile secrete pline de factiuni diverse care se lupta cu justia la picior sai bage pe fratii de drum in puscariile democratiei dupa modelul Nastase. Daca libertatea si linistea la batranetea e miza atunci are sens acest talmes balmes declansat de obiectul Catu la comanda numitului Iohanis. Daca singura metoda de a urca in procente pentru USR e arma justitiei dupa modelul Basescu, e natural si logic ca PSD si PNL aripa controlata de Ioahanis sa lucreze pentru supravietuirea lor ca si grupuri infractionale vs grupul flamand USR. E chiar asa virgin si lipsit de influente nocive acest USR? nu cred altfel mergeam sa pun stampila pe ei. Rezultatul "guvernul meu" un esec rasunator, dreapta un esec care nu mai merita repetat, deci hotii din PSD sunt alternativa mai logica, macar nu avem acest circ pe banii din energie si de la EU oare? mai vin banii aia promisi? Oare nu regreta nimeni ca nu au reusit sa scape Nastase si Dragnea de puscarie? sunt corupti? probabil 99% sau am inghitit propaganda cu lingurita media aservita. Oare nu se manjesc toti gen Orban de miere? sa zicem ca cei din USR nu sau manjit in scurtul timp, dar stiti sunt 2 tipuri de hoti: cei care fura frimituri si cei care pun la cale marele jaf.
RăspundeLucian Nicolescu - 09-06-2021
Neavând principii liberale sau socialiste acești oameni de la PNL și PSD au urgentă nevoie de o igienizare mentală. Una măcar, acum după 31 de ani.
Răspundenicolaie apolzan - 09-05-2021
Felicitari pt.analiza dna Pora,si bine ar fi sa-i vina mintea din ceasul al 12-lea si sa ne surprinda dl Johannis ca l-a convins pe dl Bolojan,ca acest June Catu si-a taiat craca singur in favoarea lui Orban,si dl Presedinte cu viteza luminii aproba si mai face o gafa cat EVERESTUL cu acest "lucru slab=doi in carti"BODE,fara studii juridice la acest minster ceea ce nu s-a mai intamplat.
RăspundeCamelian Propinatiu - 09-04-2021
Mai toată lumea e de acord că urmează nişte ani catastrofali, economic şi politic, măcar pentru că UE nu va risca să mai arunce în România sume mari, ca să le gestioneze PNL-Cîţu într-un guvern minoritar, controlat la discreţie de PSD (157 parlamentari PSD contra 134 PNL). Singura condiţie pusă de USR-PLUS este: continuăm totul mai departe, dar cu alt premier, tot liberal. Orice politician responsabil ar face un pas înapoi, s-ar sacrifica pentru binele Ţării şi al propriului partid.
RăspundeAurel - 09-04-2021
Barna si Ciolos(un European) legitimeaza un partid extremist antieuropean ,mai degraba prorus,apoi incearca sa-lsantajeze pe presedinte:o punem cu AUR daca nu rezolvati in favoarea noastra.Mare maturitate politica,mare onoare,mare lupta pentru binele public.s-au dezvaluit.Li s-a cerut sa puna alt ministrude la ei.Nu de la AUR.
Răspunde