Fereastra președintelui

Consensul atât de drag lui Iohannis, prin care speră să mențină echilibrul între PNL şi PSD, va fi rapid aruncat în aer de al doilea, căruia nu-i este de niciun folos. Fereastra de oportunitate îi va fi trântită în nas, iar PSD chiar se pricepe s-o facă.

Președintelui îi place să facă treaba așezat, ar­delenește. A spus-o deja de nenumărate ori. Un lucru bun, dacă chiar ar avea în față zece ani de mandat și doar guverne tehnocrate la dispoziție. Dar nu le are. Di­fe­rența de ritm și așteptare în­tre populație și președinte a fost vizibilă în acest prim an și se va adânci tot mai mult, dacă nu se va produce acea „schimbare de paradigmă“, cum numește Iohannis re­for­mele prea îndelung amâ­nate. Președintele are la dispoziție o fereastră de oportunitate de doar un an, conferită de Ca­binetul Cioloș și de alegerile care vor pune pre­siune pe partide. Nu e însă deloc clar dacă președintele înțelege asta și dacă va reuși s-o și fructifice.

Guvernul Cioloș pare deocamdată încorsetat și timorat de partide și de parlament. Vrea cu obstinație să fie neconflictual, mergând astfel în siajul politicii prezidențiale, deși exact man­datul limitat și apropierea alegerilor i-ar per­mite abordări frontale și curajoase, un tempo alert în impunerea propriei viziuni (dacă ea chiar există). Asta, desigur, doar în ipoteza în ca­re Cioloș și miniștrii săi nu intenționează să in­tre în politică, așa cum au declarat. Dacă însă în perspectivă vor să se înscrie în par­tide, să ocupe funcții politice fie în PNL, fie în­tr-un viitor partid prezidențial, după cum su­nă zvonurile lansate în special de presa în sol­da lui Ponta și a fostului pre­șe­dinte, atunci precauția de­vine explicabilă. Dacă nu, Cio­loș nu are de ce să se teamă că va fi picat printr-o mo­țiu­ne de cenzură, niciun partid nu va risca un astfel de gest în an electoral, în contextul respingerii violente de către electorat a partidelor tra­di­țio­nale. Observăm totuși că, pâ­nă acum, Guvernul Cioloș a mers volens nolens pe formula bugetară moș­tenită de la Ponta, cu ale sale măriri salariale, și că împinge precauția cam prea departe, în zone sensibile cum ar fi plagiatul, infecțiile in­traspitalicești și pensiile speciale. Poate fi însă vorba de mai mult de atât, miniștrii Curaj și Achimaș-Cadariu, de exemplu - doi oameni ai sistemului, nu e clar dacă impuși de PNL sau PSD, deși, după exercițiul în folosirea lim­bii de lemn, așa s-ar zice -, nu dau semne de prea mare apetit reformist sau transparență. Rolul lui Iohannis în impulsionarea sfiosului gu­vern tehnocrat poate fi însă decisiv. Sub aceeași condiție, să înțeleagă că timpul nu-l așteaptă și să nu vrea să se folosească de Cioloș pentru o construcție politică. Ne vom lămuri, desigur, pe ce picior dansează, în funcție de acțiunile lor viitoare, deocamdată e prea devreme ca să judecăm.

Cea mai mare provocare este însă pentru partide, date fiind alegerile și trezirea post-Colectiv a unor categorii sociale. Doar în ul­ti­ma săptămâna politicienii s-au trezit con­frun­tați cu două proteste: ciobanii nemulțumiți de aberația cu numărul de câini și transportatorii revoltați de explozia RCA-ului. În ambele si­tuații, chiar dacă protestatarii au repurtat vic­torii incerte sau pe temen scurt, n-au mai fost ignorați ca altă dată. Este semnalul clar că mesajul prăbușirii Guvernului Ponta din cau­za protestelor masive în stradă a fost în­țeles de ambele părți: politicieni și populație. În această logică vine și competiția dintre PNL și PSD pe tema criterilor de integritate. Nu cred că este ceva întâmplător aici și nici că președintele Iohannis este străin de aceas­tă neașteptată coordonare, dar nici nu trebuie să dăm prea mult credit demersului. Este în primul rând un exercițiu de imagine, cam sin­gurul de care mai sunt capabile, și care pro­babil se va solda cu îndepărtarea câtorva nu­me cu adevărat nefrecventabile sau inde­zi­ra­bile, dar nu se va merge în profunzime, pen­tru că asta ar însemna reformă în adevăratul sens al cuvântului. Ceea ce partidele nu sunt dispuse și nu pot să facă. Este de așteptat un soi de blat între PSD și PNL, care nu vor în­cepe o vânătoare reciprocă de „neintegri“ și nici nu se vor ataca prea tare în campanie, fie și pentru a nu trezi animozități prea mari în electorat. Va fi un blat de genul celui pe ale­gerea primarilor într-un singur tur de scru­tin. Din acest aranjament, marele perdant va fi însă PNL.

Teoretic, președintele ar trebui să se implice activ în reformarea PNL, ar putea chiar s-o im­pună, lucru care ar lăsa descoperit PSD. Nu cred însă că președintele vede „reforma“ mai departe de eșalonul doi din partid, ca dovadă că l-a luat în brațe pe Cristian Bușoi. Mai e ceva: Iohannis și PNL sunt într-o dependență reciprocă în perspectiva alegerilor. Ultimul son­daj INSCOP arată că 53,3% dintre români percep PNL ca fiind la putere, din cauză de Io­hannis, evident. Ingrată situație pentru li­be­rali! Dar și pentru Iohannis. Unul dintre mo­tivele pentru care președintele și premierul evi­tă un conflict deschis cu PSD este acela de a da electoratului senzația că și socialiștii sunt tot la putere, de altfel 30,4% chiar cred asta. Este un joc de-a șoarecele și pisica, din care însă doar PNL va ieși în pagubă, pentru că PSD va schimba retorica pe măsură ce se apropie alegerile. Consensul atât de drag lui Iohannis, prin care speră să mențină echilibrul între cele două partide, va fi rapid aruncat în aer de PSD, căruia nu-i este de niciun folos. Fe­reastra de oportunitate îi va fi trântită în nas, iar PSD chiar se pricepe s-o facă. Asta dacă Iohannis nu va găsi metoda s-o bată în cuie ca s-o țină deschisă. Reformarea ra­di­cală a PNL ar fi o soluție, alta, o guvernare în forță a lui Cioloș.