De același autor
Ole, Ole, Ole, Dragnea nu mai e! Așa strigau oamenii în Piața Victoriei la câteva ore după ce Daddy Supremul intra pe porțile Rahovei în huiduieli. Acolo va avea timp pentru introspecție, dar nu va înțelege cum de a ajuns să fie urât în halul ăsta, mai mult decât toți liderii PSD la un loc. Știa din experiența PSD ce poate face un tsunami de ură și revoltă, declanșat de agresivitate, aroganță, dispreț, autocrație, puterea care ia mințile. PSD a mai trecut prin așa ceva în câteva rânduri- la alegerile prezidențiale din 2004, 2009 și 2014-, dat niciodată ceva de anvergura asta. Știa, pentru că la parlamentarele din 2016, cea mai mare grijă a lui a fost să nu enerveze electoratul anti-PSD și să-l facă să iasă la vot, cum s-a întâmplat în turul doi al prezidențialelor, după episodul Diaspora. Știa, dar a ignorat. Era bolnav de frică și putere. Cu ajutorul acoliților lui, a armatei de lingăi grobieni și ignoranți a tras tot partidul în această groapă. Nu, n-a fost singur.
Fiecare discurs, fiecare bocanc dat în coastele justiției, fiecare înjurătură aruncată celor care protestau, de la ”șobolanii” din Piața Victoriei la oficialii de la Bruxelles, fiecare încercare de a scăpa de dosar și condamnare, fiecare fantasmagorie cu statul paralel azvârlită în obrazul oricui îl contesta, fiecare amenințare și agresiune directă, tot ce a (au) făcut în acești ani a fost o cărămidă în acest edificiu al urii și dezbinării. Mulți spuneau că o luase razna, că începând din 10 august anul trecut, când au fost bătuți și gazați protestatarii în Piața Victoriei, nu mai era în firea lui. Că i se urcase puterea la cap într-un așa hal că era în stare să dea foc țării.
Campania pentru europarlamentare a fost o oroare, mitingurile cu fanfarele puse să acopere huiduielile, orașe închise cu parole, bazaconiile cu roșiile și otrăvurile trimise de Europa, conspiraționita, insultele de gang și promisiunile dereglate au fost bomboana pe colivă. Nervozitatea devenise palpabilă. Valul care s-a pornit, format picătură cu picătură, nu a fost doar împotriva lui Dragnea, deși el a fost catalizatorul, ci și împotriva găștii de la conducerea partidului, a întregului PSD în ultimă instanță, căruia i se urla în față ”hoții, hoții” și ”ciuma roșie”. Provincial și primitiv, dictator și grobian, Dragnea s-a înconjurat de oameni aidoma lui, care ajunși la putere s-au crezut invincibili. ” Pentru că putem”, devenise motto-ul lor. Așa au dus PSD la un minimum istoric de 23%. Epoca Dragnea s-a încheiat, dar PSD e același.
E foarte important ce va face PSD, cum se vor purta războaiele interne între baroni, cum vor arăta execuțiile ( la ora la care scriu satârul se pregătește să reteze câteva capete, Darius Vâlcov, Codrin Ștefănescu, Olguța și consortul), e important cine va prelua până la urmă partidul și cum vor reuși să-și securizeze majoritatea parlamentară, cine va fi candidatul la prezidențiale. Deocamdată, indiferent de decizii, vom asista la o perioadă de tranziție, în care Viorica Dăncilă va fi susținută pentru a nu pierde guvernarea. Vedem deja că i se fac bezele lui Victor Ponta, care după ce a scăpat de Dragnea, dușmanul personal, se va întoarce probabil pe cai mari în PSD. Atenție, cu voturile lui Ponta-6,2%- și ale lui Tăriceanu- 4, 2%-, social-democrații ajung la 30%. Nu trebuie minimalizată puterea de refacere a PSD. Mai ales în opoziție.
În acest punct ajungem la cea mai importantă problemă de după alegeri. Ce va face opoziția, va încerca să intre la guvernare sau nu? Situația e confuză, dar chiar și așa, la cald, sunt mai multe scenarii.
Primul, cel mai prost pentru opoziție, ar fi ca PSD să plece singur de la putere. Nu neapărat acum, ci peste câteva luni. Puțin probabil, date fiind marile interese financiare ale baronilor, ideea că prin diverse pomeni își vor putea reface imaginea pentru viitoarele alegeri, dar e o variantă de luat în calcul. Politic vorbind, ar fi o mișcare inteligentă, pe care PSD a mai făcut-o. După Colectiv, Ponta și-a luat tălpășița, Iohannis a numit guvernul tehnocrat Ciolos, mare greșeală, iar într-un an PSD a câștigat en fanfare parlamentarele. Dacă PSD rămânea la guvernare ( putea fi forțat sub amenințarea cu anticipatele), ar fi decontat toate prostiile, obrăzniciile lui Ponta, animozitatea s-ar fi acumulat în societate, iar în 2016 pierdea alegerile, sau le câștiga la un scor care ar fi dat o majoritate mult mai fragilă. Peisajul politic ar fi fost cu totul altul. Dacă PSD repetă figura, iar opoziția (și Iohannis) mușcă și intră la guvernare sunt pierduți, pot să-și ia adio de la parlamentarele de anul viitor.
Moțiunea de cenzură. După o asemenea victorie, e clar că opoziția trebuie să dea un semnal politic, care nu poate fi altul decât moțiunea de cenzură. Electoratul așteaptă asta. Șansele ca ea să treacă nu sunt foarte mari, PSD și ALDE au încă majoritatea în parlament chiar și fără UDMR ( doar la Cameră au pierdut-o), iar Pro România va fi de partea PSD dacă lui Ponta i se fac promisiunile cuvenite. Sigur, nu este exclus ca președintele să se implice în negocieri, să promită la rândul lui funcții într-un viitor guvern provizoriu sau de uniune națională și să rupă majoritatea. Dar e bine oare? Nu cred. Oricum va fi botezat un astfel de guvern, el va fi unul de strânsură, fie unul așa-zis tehnocrat, adică cu un premier de tipul Isărescu ( al cărui nume iar a intrat în circulație, că tot i se termină mandatul), fie unul minoritar PNL (USR a spus că nu intră la guvernare, și bine face!) susținut din parlament de o majoritate la limită. Am mai văzut filmul ăsta, iar finalul a fost cu îngropăciune și parastas. PNL ar fi terminat, va fi pus să descurce toate tâmpeniile lăsate moștenire de PSD, va fi tocat zi lumină, iar prin ricoșeu va fi afectat și USR/PLUS. Victoria se va transforma în înfrîngere.
Alegerile anticipate. E varianta propusă de USR/PLUS, are sens, pentru că nu trebuie să ajungi la putere prin învârteli politicianiste, sforării sau soluții care de care mai imorale, ci prin vot popular, singurul care îți dă legitimitate și forța de a impune măsurile care trebuie. Doar că e nefezabilă și ține tot de o moțiune de cenzură. Ca să ai anticipate trebuie mai întâi să cadă guvernul, nu o dată, ci de două ori, de abia atunci prședintele poate dizolva parlamentul. Ori asta nu o poate face în ultimele șase luni de mandat, deci termenul limită în 2019 ar fi luna iunie, ceea ce e imposibil. Desigur, mai există posiblitatea și după alegerile prezidențiale, dar câte nu se pot întâmpla până atunci. Iarăși, e bine să fie scos în opoziție PSD taman în an electoral? N-aș prea crede din motivele expuse deja.
Dacă după marea victorie a opoziției, în care USR/PLUS sunt realii câștigători ( despre asta într-un alt comentariu) și prăbușirea PSD-ALDE, strategia va fi emoțională sau interesată de beneficiile puterii, totul poate fi pierdut. E nevoie de pragmatism și calcul, electoratul poate înțelege, pentru că PSD trebuie adus ți țintuit în proporțiile pe care le merită după 30 ani. Pentru asta e nevoie de o viziune pe termen lung, nu până la vârful nasului.
