Frauda morală marca Udrea și parastasul băsismului

Nu poți  cu gura să susții justiția și în același timp să furi cu ambele mâini băgate până la cot și să consolidezi sistemul ticăloșit.

Aproape nici nu are rost să mai explicăm cum funcționează mecanismul, din nu­me­roasele dosare de corupție se poate scrie un roman-fluviu. Problema de fond este însă că acest sistem func­ționează neîntrerupt de la revoluție încoace, evident, perfecționându-se în timp, ținând pasul cu evoluțiile legislative și cu întărirea justiției, și că nu a putut fi destructurat nici măcar în ultimii ani de când pro­cu­rorii și judecătorii au tre­cut la acțiune. Deși ares­tă­rile, urmăririle penale, con­damnările, tot mai grele, ar fi trebuit să ba­ge frica în oase, să joace un rol de pre­venție, vedem că nu e așa. De ce? În pri­mul rând, pentru că anticorupția nu s-a bucurat de sprijin popular. A fost impusă sub presiunea Uniunii Europene, a Sta­te­lor Unite, a cancelariilor, a unei minorități active. A beneficiat, desigur, de susținerea președintelui Băsescu, însă cu prețul unor compromisuri majore. În fapt, hoția ge­ne­ralizată din comunism a fost dezinhibată după revoluție, favorizată de vidul de jus­tiție din primii 15 ani (timp enorm pentru orice stat), amplificată de tot mai marea lă­comie de bani și putere a politicienilor, indiferent de generație. A devenit un fe­nomen imposibil de stăvilit fără mijloace ex­treme, or, tăvălugul DNA s-a pornit efec­tiv doar de vreun an. În al doilea rând, politicienii s-au crezut imuni, deasupra legii, asta pentru că totul pare să fi fost o convenție între ei. Se criticau unii pe alții, își aruncau în cap acuze dintre cele mai grave sau se băteau în piept cu statul de drept și independența justiției. Știau însă că nu e decât joc, imagine, elec­to­ralism, o convenție ca oricare alta, o min­ciună cât țara toată.

Din punctul acesta de vedere, cazul Udrea e emblematic. Pe de o par­te, înălța ode DNA și re­formelor din justiție, se pro­clama „moștenitoarea pro­iectului Băsescu“ și, pe de alta, era „doamna 10%“ (e drept, Dana Năstase era po­reclită „30%“), primea mi­lionul cash și își punea aco­liții în posturi de cărăuși sau din care să-i poată aco­peri furăciunile. Știu, o să mi se reproșeze că o consider vinovată îna­inte de o decizie a vreunei instanțe. Da, așa i-am crezut și pe Năstase, și pe Voi­cu­lescu, pe Fenechiu și pe mulți alții care au ajuns după gratii, dar asta tocmai pentru că am mizat pe DNA și pe judecători  și o să mizez până la proba contrarie. Cazul Udrea (nu ea ca persoană) e cel mai grav caz de înșelătorie morală din ultimii 25 de ani. Pentru că, orice s-ar zice, afectează și decredibilizează nu atât mandatele lui Băsescu, cât ceea ce s-a numit „băsism“ și valorile susținute în numele lui. Toți acei oameni de bună-credință, fideli unor principii (atenție, acestea nu se reduceau doar la justiție) de care nu s-au dezis vre­me de un sfert de secol și care au susținut exact ceea ce spunea, fariseic, d-na Udrea că susține, ca primă reprezentantă a lui Tra­ian Băsescu, milioanele de „băsiști“ sunt acum decredibilizați, puși într-o si­tuație imposibilă. Desigur, apele s-au des­părțit clar la un moment dat - înființarea PMP și alegerea Elenei Udrea în fruntea acestui partid și apoi candidatura la pre­zidențiale a fost momentul de ruptură -, dar degeaba mulți „băsiști“ au protestat împotriva acestei duble imposturi. Doam­na a continuat să se erijeze în principalul apărător al independenței DNA. Măcar Năstase și Voiculescu nu se proclamau iubitori de procurori!

Problema e însă că Udrea nu se reprezintă doar pe sine în povestea de corupție în care e implicată, așa cum nu s-a re­pre­zentat doar pe sine în povestea de ama­zoană a statului de drept. Acum, de­trac­torii de meserie, mercenarii care caută să-și apere varanul condamnat la în­chi­soare pun semnul egal între „băsiști“ și corupția pe care Udrea o reprezintă. Și nu sunt singurii. Înșiși „băsiștii“ se simt in­confortabil în fața demantelării sistemului ticăloșit Udrea. I-am auzit pe mulți dintre cei care l-au susținut pe fostul președinte până în ultima secundă spunând triști: „să sperăm că n-a pus și el mâna“. De parcă ar mai conta. Nici Iliescu nu a furat, doar a patronat.

Implicit, direct sau indirect, lângă ea a fost un întreg sistem, partidele din care a făcut parte - PD și PMP - președintele, di­verse instituții, SRI, de exemplu, până la un moment dat. Sunt sigură că la nivelul acesta se știa prea bine ce a făcut la minister, ce placă turnantă de bani negri și șpăguiți era, mulți ajungând în cam­panii. Chiar dacă a acționat doar de capul ei, fără complici la nivelul partidelor sau al președintelui (deocamdată, nu știm), de profitat au profitat mulți din zona asta. Prin extensie, deci, frauda morală de care vorbeam se răsfrânge asupra PD, PMP și a lui Traian Băsescu. Electoratul i-a susținut și votat pentru războiul lor anticorupție, pentru faptul că s-au opus atentatului la statul de drept din 2012, neimaginându-și totuși (suspiciuni au existat mereu) di­mensiunea și coexistența hoției și nici că sunt supuși unei propagande. Din păcate, „băsismul“ a murit (Andrei Cor­nea îl îngropase mai de mult) și la pa­rastas nu cred că vor veni prea mulți. Pen­tru că, re­pet, nu poți - și aici nu e vorba de Udrea, ci de întreg setul de valori care au fost promovate în numele „băsismului“ - cu gura să susții justiția și în același timp să furi cu ambele mâini băgate până la cot și să consolidezi sistemul ticăloșit.

Întrebarea e ce urmează. Ce punem în loc. Au înțeles liberalii și Iohannis că dă­râ­marea mitului băsist, dezintegrarea unor valori, demolarea unui sistem defect sunt o povară uriașă. Ridică ștacheta mult mai sus decât își imaginează. O dezamăgire atra­ge mai ușor o alta. Terenul e gata pre­gătit, dacă statul captiv nu va fi eliberat așa cum a fost eliberat DNA. E provocarea căreia trebuie să-i facă față. Singura, res­tul vine de la sine.