De același autor
Sondajele din ultima perioadă arată ceva mai important decât ascensiunea lui Mircea Geoană ca primă opțiune pentru președinte în detrimentul liderilor de partide: oamenii înțeleg funcționarea clasei politice, gândesc pe termen lung și au opinii ferme în raport cu mersul țării și buna guvernare. Dacă submediocritatea nu ar fi cuvântul de ordine al întregii clase politice și al cohortei de consultanți care o căpușează, sondaje precum cel făcut de AtlasIntel și analize ca aceea a Fundației Konrad Adenauer ar trebui să ducă la o redefinire completă a strategiei pentru alegeri, ca să nu zic la o reformă profundă a partidelor. Nu va fi însă cazul, pentru că politicienii nu funcționează decât în paradigma populismului găunos.
Sondajul AtlasIntel, realizat exclusiv online, motiv pentru care relevanța lui la nivel național poate fi chestionabilă ( 30% din populația țării nu are acces la internet, nemaivorbind de capacitățile de utilizare), este însă demn de luat în serios exact din cauza asta. De ce? Pentru că arată tendințele unui electorat (se presupune mai luminat și mai informat, probabil din mediul privat), plus cel antisistem și naționalist. Nu doar că Geoană este pe primul loc, dar Ciolacu și Ciucă sunt la procente sub 10%, mai mici decât cele ale lui Simion și Șoșoacă. Iar în București, Nicușor Dan câștigă detașat, în timp ce candidatul comun Cîrstoiu de abia adună 17%.
Ce să mai discutăm de Alianța PSD-PNL, care are un scor de 31,6%, mult sub cel de 50% la care aspiră, în timp ce AUR și SOS ajung împreună la 28%, iar Dreapta Unită sare de 24%. Mai mult, 53,5% consideră că alianța socialiștilor cu liberalii este o idee proastă și 34,7% spun că guvernul nu are nicio realizare. Cea mai mare greșeală a executivului este creșterea taxelor și a impozitelor, iar cea mai mare problemă e corupția.
Ce înseamnă asta? Că o parte semnificativă a electoratului nu s-a lăsat păcălită nici de argumentele listelor comune PSD-PNL, stabilitate și extremism, nici de minciunile privind taxele și impozitele, căzute toate în sarcina privatului, și nici de promisiunile că va curge lapte și miere. E un electorat care judecă aspru, deși din perspective și cu motivații diferite, care înțelege că demagogia, corupția și incompetența sunt racilele care macină clasa politică și își pun amprenta asupra vieților lor. Ce-i rămâne de făcut? Sondajele o arată clar: o parte se îndreaptă spre suveraniști și extremiști (în special tinerii), electoratul acestora nefiind preponderent unul needucat sau pauper, ci manipulabil, înclinat spre conspirații și foarte, foarte nemulțumit, alta spre Dreapta Unită, deși într-o mai mică măsură. Iar asta și pentru că USR nu mai este perceput ca partid antisistem, locul acesta fiind ocupat de AUR, și Cătălin Drulă nu inspiră suficientă încredere.
Cât de mare este respingerea candidaților care au tangență cu PNL și PSD se vede și din cazul Cîrstoiu, personaj uns cu toate alifiile, cu aplombul tipic politrucului care crede că i se cuvine totul. Cîrstoiu s-a încurcat în propriile minciuni în ce privește incompatibilitatea în care se află- e manager la Spitalul Universitar, dar dă consultații la firma privată a familiei, Anemona, și încasează bani pe o altă firmă, Praxis, deținută de soția sa. În loc să încerce să lămurească decent situația, răspunde cu tupeu: „Să știți că m-am întâlnit cu doamne la gară, în parc, pe stradă, care mi-au cerut consultații private. Poate că am dat consultații private și acolo”. Liderii PSD și PNL l-ar retrage și mâine- își dau seama că au pariat pe calul greșit- dar nu au cu cine să-l înlocuiască. Momentan.
Faptul că Mircea Geoană, „prostănacul” lui Iliescu, poate să câștige alegerile prezidențiale în fața oricăruia dintre șefii partidelor, așa cum arată absolut toate sondajele de opinie, este rezultatul fără echivoc al degradării accelerate a vieții politice din ultimii ani. Impostura, pilonul de forță al partidelor - consecința contraselecției și clientelismului -, alianța liberalilor cu social-democrații, percepută drept un mecanism pentru perpetuarea la putere a unor nulități rapace, guvernarea în disprețul oricăror reforme și al mediului privat, toate la un loc și multe altele au făcut ca Geoană să devină o alternativă.
Oamenii știu bine ce nu vor, pe Ciolacu, Ciucă și Simion, cu tot ceea ce reprezintă ei și partidele lor. Cuvintele grele la adresa acestora pe care le spun participanții la focus-grupurile din analiza Konrad Adenauer vorbesc singure despre dimensiunea și resorturile adânci ale percepției negative. Geoană umple un gol. E clar că numărul doi din NATO a evoluat comparativ cu momentul 2009, probabil că nu s-ar mai duce seara la Sorin Ovidiu Vântu și n-ar mai cocheta cu Rusia, dar cam asta e tot. În rest, aceleași vorbe goale, doar împachetate ceva mai bine, aceeași demagogie și lipsă de soluții. Prin comparație însă cu reprezentanții partidelor pare o lumină, deși nu este. „Locomotiva tot timpul va merge mai repede decât ultimul vagon”, spunea Geoană în ianuarie 2023, confirmând că pe fond a rămas același „prostănac”, care s-a culcat președinte și s-a sculat nimeni. Beneficiază acum de prezumția de independent, cea care l-a propulsat în fruntea sondajelor. Dacă nu face, iarăși, vreo mișcare greșită și dacă PSD nu încearcă să-l decredibilizeze, asumându-l, Geoană are șanse reale. //
