De același autor
Tabloul politic arată că lucrurile se îndreaptă hotărât în direcția asta, dacă nu vom asista la o schimbare radicală de paradigmă, puțin probabilă însă.
Să vedem: președintele și premierul sunt cvasiparalizați de PSD în acțiunile care presupun reformarea economiei, în special pe partea de reducere a cheltuielilor administrației centrale și locale, echilibrarea raporturilor dintre puterile statului și, nu în ultimul rând, stoparea ascensiunii suveraniștilor. AUR a ajuns la peste 40% în mai toate sondajele de opinie, deloc întâmplător dacă ne gândim că puterea de cumpărare a scăzut anul trecut cu 6%, la faptul că nu a fost oferit un răspuns credibil și documentat despre cauzele anulării alegerilor din 2024, plus propaganda suveranistă, alimentată nu doar din interior, ci și de Moscova și de administrația Trump, care a promis că-i va sprijini pe liderii de extremă dreaptă din întreaga Europă. Nemulțumirea populației ar putea exploda în 2026 pe fondul creșterii taxelor locale, a prețului la energie electrică, al stagnării indexării pensiilor și, mai cu seamă, al reformelor blocate. Întregul context, intern și extern, este deci propice acumulării nemulțumirii în rândul unei populații frustrate de costul vieții și de războiul de la granițe. Consecința? Principalii actori politici, Ilie Bolojan și Nicușor Dan, au o cotă de încredere semnificativ mai redusă decât liderii suveraniști (Dan – 35%, Bolojan – 25%, Simion – 37%, Georgescu – 40%). E drept, nici Sorin Grindeanu nu stă mai grozav – 25%, dar asta nu înseamnă decât că PSD nu reușește să capitalizeze politica duplicitară pe care o practică.
Fundătura politică de care vorbesc a devenit limpede în două momente-cheie: 1) când Guvernul a încercat echilibrarea finanțelor nu doar prin creșterea TVA, ci și prin măsurile de tăiere a cheltuielilor administrației, mai exact, prin concedierea bugetarilor din administrație, adică a sinecuriștilor și pilangiilor politici, și 2) în cazul pensiilor speciale ale magistraților. Ambele măsuri au fost blocate de PSD, care a sabotat sistematic aceste reforme esențiale pentru buna și corecta funcționare a statului.
În primul caz este vorba de banii pentru clientela politică, fie primari, baroni locali sau centrali, oameni de afaceri conectați la partid spre care trebuie dirijate contractele cu statul. În al doilea, vorbim de menținerea controlului asupra justiției, esențială pentru PSD și o parte din PNL, din perspectiva impunității. Nu întâmplător a ajuns la CSM și apoi la Înalta Curte un personaj precum Lia Savonea, cea care a creat rețeaua care controlează tot ce mișcă în justiție, și nu întâmplător cei patru judecători CCR care blochează decizia privind pensiile speciale au fost numiți de PSD. Desigur, nimic din ceea ce se întâmplă acum în justiție nu ar fi fost posibil fără largul concurs al magistraților, am mai spus-o, care au acceptat un troc nedemn de profesia pe care și-au ales-o: privilegii (pensii nesimțite, o vârstă jună de pensionare) contra tăcerea în ceea ce privește abuzurile și corupția din sistem, care au dus la albirea unor mari corupți.
Pot câștiga premierul și președintele aceste două bătălii esențiale? Rămâne de văzut care sunt exact planurile PSD – dacă este decis să-l debarce pe Ilie Bolojan și să forțeze înlocuirea lui cu un alt premier liberal, mai flexibil, gen Cătălin Predoiu, sau să continue politica de până acum, adică să joace la două capete – și la putere, și în opoziție – blocând reformele. În privința CCR, nu cred că judecătorii pesediști pot împinge la infinit sabotajul, din simplul motiv că deja partidul îl decontează politic, ceea ce de la un punct încolo ar putea să devină riscant, mai ales că este o chestiune care enervează inclusiv o parte a electoratului PSD. Așa că s-ar putea să asistăm la o răsucire, de genul „la loc comanda”, dar va fi un război al nervilor. Cu reformele din administrație PSD nu va ceda, aici miza e chiar mai mare. S-ar putea ca în aceste condiții PSD să decidă debarcarea lui Bolojan mai repede decât putem anticipa, fiind varianta cea mai convenabilă PSD, care poate miza pe sprijinul AUR și al unei părți din PNL.
Nu e clar deocamdată care va fi rolul președintelui Nicușor Dan, dacă se va decide să treacă la acțiune (dar nu una cum e „referendumul” printre judecători, o prostie, în opinia mea, pentru că va fi „câștigat” de savoniști și nu va avea nicio finalitate practică) sau va bălti în ipocrizia „stabilității” cu orice preț. Cu sabia suspendării deasupra capului, care depinde doar de voturile PSD, președintele ar putea alege să meargă pe linia compromisurilor și cu PSD, și cu AUR. Un astfel de compromis ar putea fi numirile la șefia SRI, SIE, SPP, Parchetul General. Altfel, de ce tărăgănarea? O astfel de alegere în detrimentul unei echipe solide cu Ilie Bolojan și a unei atitudini ferme în ceea ce-i privește pe antireformiști i-ar distruge lui Nicușor Dan mandatul, oricum început sub auspicii destul de proaste.
Consecința dramatică a incapacității de a ieși din această fundătură, din motivele expuse mai înainte, este că între timp extremismul se consolidează. Ceea ce-i lipsește este un lider carismatic, care să dea coerență discursului și să unească toate facțiunile. Dacă acesta va fi găsit (sunt convinsă că în laboratoare se lucrează din greu), nimic nu va mai putea salva România la viitoarele alegeri.
