De același autor
Era o oportunitate uriașă, care, gestionată cu inteligență, imaginație și muncă la firul ierbii, i-ar fi putut aduce la alegerile din 2024 o victorie care să-l repoziționeze pe scena politică.
În loc de asta, s-a declanșat o luptă pentru putere și influență la doar câteva luni după congresul în care USR și-a ales conducerea. Dacian Cioloș și-a dat demisia din funcția de președinte, deschizând astfel drumul spre o perioadă de mari tulburări interne, care ar putea ajunge până la ruperea partidului proaspăt fuzionat.
Cu o inconștiență egalată doar de cea a PNL, useriștii din taberele Barna și Cioloș își taie singuri craca de sub picioare, își fac imaginea praf și demonstrează imaturitatea politică de care erau acuzați de adversari. Arată că suferă exact de racilele celorlalte partide: goană după funcții, mize meschine, interese personale, orgolii cât Everestul. Ceea ce s-a întâmplat la USR e cel mai bun semn că partidul nu dă prea multe parale pe valorile pe care le clama cu sonorul dat la maximum. Leadershipul USR nu înțelege momentul politic și rolul pe care l-ar putea juca. Sau, dacă îl înțelege, nu reușește să treacă peste frustrări, ranchiune, duplicități și ego-urile gonflate.
Cauzele acestei situații sunt multiple și profunde. În primul rând, trebuie să plecăm de la evidența că fuziunea dintre USR și PLUS este un eșec. Dincolo de așa-zisa diferență de cultură organizațională, pe care o clamează tabăra Barna – USR ar funcționa ierarhic pe sistemul unei corporații, iar PLUS mai ongist și centrat în jurul liderului –, oamenii din cele două partide nu se iubesc.
În al doilea rând, în urma congresului a rezultat acel gen de „coabitare” care s-a dovedit falimentară pe scena politică mare: președinte de la un partid, majoritate parlamentară de la altul. Dacian Cioloș avea în față un Birou Național dominat de oamenii lui Barna. Iar oamenii lui Barna sunt niște lupi setoși de putere, care pun în cui democrația internă și „meritocrația” de care fac atâta caz pe la teveuri, care, așa cum li se spune în scrisoarea semnată de peste 500 de membri de partid, în frunte cu liderii grupării a Treia Cale, a „înlocuit dezbaterea cu bullyingul”. Unii dintre barniști, adăstând într-o adolescență întârziată și inevitabil ridicolă, vor să fie „cool”, dar de fapt sunt grobieni. Ceilalți dezvoltă o superioritate tehnocratică, prost înțeleasă și departe de nevoile reale ale unui partid.
În al treilea rând, e vorba de lideri. Dan Barna a condus relativ bine USR cât a fost președinte, a fost activ, implicat în organizarea și gestionarea problemelor curente, a muncit mult. Dar nu are idei, viziune și nici anvergura unui prezidențiabil. Vorbește mult și spune puține. După pierderea puterii la congres, pe care nu a interiorizat-o și asumat-o, iar asta se vede inclusiv din ultimele luări de poziție, s-a ocupat de consolidarea propriei poziții în speranța unei reveniri. De partea cealaltă, Cioloș e mereu între două ape, ezitant, fără capacitatea de a lua decizii tranșante. Vrea și la Bruxelles, și să conducă partidul, e mai mult absent din viața internă. Vrea să împace și capra, și varza, exact cum a făcut atunci când a fost premier. Chestie de temperament.
Ceea ce la congres s-a crezut că va fi o formulă de echilibru între puterea deținută de PLUS prin funcția de președinte și cea a USR prin Biroul Național se dovedește inaplicabilă. Programul de reformă propus de Cioloș încearcă în esență să schimbe această realitate: un președinte de carton în fața unei majorități dispuse prea puțin la concesii. Printre reformele avansate, se află modificarea statutului formațiunii, înlocuirea secretarului general al USR, omul lui Barna, vot proporțional pe listă pentru alegerea diferitelor organisme ale partidului (inclusiv Biroul Național), pregătirea unui guvern din umbră a cărui selecție să fie făcută cu ajutorul societății civile. Dacă aceste schimbări ar fi fost puse în practică, echipa Barna ar fi pierdut majoritatea și, deci, puterea în partid. Așa că au fost respinse în bloc.
Pe de altă parte, un lider veritabil nu este creația unui statut, ar trebui să se impună și să câștige respectul și susținerea membrilor prin fapte și idei, prin personalitate și charismă. Forța unui lider emană din el însuși, nu e luată cu împrumut din hârțoagele de partid.
USR intră într-o perioadă complicată, de mari frământări interne, pentru că situația nu se va calma sub interimatul lui Cătălin Drulă, bun administrator, dar lipsit de tact. Riscul ca mulți membri PLUS (și nu numai) să plece este foarte mare. O ruptură a USR, despre care se vorbește cu insistență, i-ar putea fi fatală în actualul context politic. USR și-a dezamăgit deja electoratul când a făcut prostia alierii cu AUR la depunerea moțiunii de cenzură, când a propus formarea unui guvern fără nicio șansă și, în general, prin prestația modestă a vectorilor de imagine. De altfel, USR nu are așa ceva. Desigur, Cioloș are anvergură europeană (spre deosebire de Barna), dar nu e suficient.
Una peste alta, partidele de centru dreapta nu se simt deloc bine, e suficient să aruncăm o privire în sondaje. Doar în PSD e liniște și pace, deocamdată. Președintele Iohannis nu e străin de toate acestea. //
