De același autor
Nu au existat mari iluzii în ceea ce privește apetitul reformist al liberalilor nici înainte de minunata coaliție cu PSD. Pentru mulți era evident că declarațiile sunt doar o colecție de sloganuri electorale menite să ciugulească voturi și să întrețină falsele speranțe ale unui electorat anti-PSD. Dar măștile au căzut cu adevărat în ultimele luni, când a devenit evident până și pentru ultimii naivi că între cele două partide efectiv nu există nicio diferență, fie că vorbim de economie, justiție, administrație, bună guvernare. Probabil că pentru sănătatea mediului politic ar fi mult mai bine ca PSD și PNL să fuzioneze. Apele s-ar limpezi și ar da spațiu fie apariției unor partide și lideri noi, fie revigorării USR. Evident, după ce acest partid își va rezolva la rândul lui problemele de leadership și doctrină.
Spun că fuziunea ar fi o idee bună pentru că s-ar termina cu jocul la două capete și cu amăgirea sistematică a electoratului, care durează de cel puțin zece ani. Să luăm de exemplu justiția, cea pe reforma căreia s-au cățărat liberalii la ultimele două rânduri de alegeri. Ne amintim vituperările împotriva schingiuirii legilor justiției, promisiunile cu mâna pe inimă că vor fi remediate, acuzele grave împotriva Curții Constituționale și politizării acesteia, lacrimile de crocodil vărsate zi-lumină pentru magistrații hărțuiți de regimul Dragnea. Ce bine dădeau toate astea din coadă prin conferințe presă, emisiuni TV, facebook și programe de guvernare. Ce vedem acum este exact contrariul.
Argumentul principal ar fi că liberalii sunt în coaliție cu PSD, partidul mai mare și mai forțos, și pentru binele țărișoarei PNL are datoria patriotică de a asigura stabilitatea. Nu se mai folosește nici măcar scuza „noi am vrea, dar nu putem din cauza PSD”, pentru că, de fapt, PNL răsuflă ușurat că a scăpat de corvoada mimării unor reforme în care nu crede și pe care nu le-a dorit niciodată.
Un exemplu este Curtea Constituțională, despre care, până deunăzi, PNL spunea că trebuie reformată din temelii și depolitizată, prin a le interzice judecătorilor să facă parte din partide în ultimii opt ani. „Depolitizarea” PNL are chipul lui Daniel Fenechiu, Iulia Scântei și al lui Ioan Cupșa, toți aflați în cărți pentru numirea unuia dintre cei trei judecători cărora le expiră mandatul peste o lună. Calitățile lor profesionale, competența lor în dreptul constituțional sunt chestionabile, toți provin din avocatură sau notariat, dar mai important este că sunt soldați de partid, care bat din pinteni la ordin, așa cum au demonstrat de nenumărate ori până acum. De la PSD pentru al doilea loc de judecător îi avem pe Robert Cazanciuc și, mai nou, pe plagiatorul adjunct de la Parchetul General, Bogdan Licu (cel căruia instanța i-a permis să renunțe la titlul de doctor). Rezultatul? Următorul CCR va fi o instituție la fel de anacronică și politizată.
Dar ar fi existat o șansă dacă liberalii și șeful statului chiar ar fi vrut să aducă un suflu nou la CCR. Pe cele două locuri de judecători care le revin ar fi putut măcar să se orienteze spre un profesor universitar fără pedigree politic, sau, și mai bine, spre judecătorul Cristi Danileț, una dintre cele mai critice voci la adresa sistemului. Danileț e propunerea USR, dar șansele sunt aproape nule, pentru că, de fapt, liberalii au fix aceeași idiosincrazie față de el și alți magistrați cărora nu au reușit să le închidă gurile, ca și pesediștii. Numărul magistraților hărțuiți a crescut vertiginos sub tăvălugul instrumentat de Lucian Netejoru, șeful Inspecției Judiciare, criticat până și de rapoartele MCV, de care însă nu se atinge nimeni.
Ați auzit măcar vreun icnet de indignare de la liberali față de excluderea samavolnică din magistratură a judecătoarei Camelia Bogdan, pedepsită pentru cutezanța de a-l condamna pe Voiculescu-Felix și a lupta cu sistemul mafiot din justiție? Nu. Și nu veți auzi nici dacă aceeași soartă o va avea și Danileț.
Ca să nu mai discutăm de bătaia de joc de la CSM, cultivată cu abilitate de Ministerul Justiției, unde gruparea Savonea face jocurile în continuare și aranjamentele pentru alegerile care se apropie. Sau despre cazul Emiliei Șercan, care arată cât de profund pătrund tentaculele politicii în administrație, justiție și poliție. Dar ce să ne mirăm, câtă vreme PNL își alege președinte un plagiator cu epoleți și sare în apărarea lui fix așa cum a făcut PSD cu Ponta.
La adăpostul războiului din Ucraina mai-marii noștri sunt convinși că justiția și jocul democratic pot fi puse între paranteze, că opoziția și jurnaliștii incomozi pot fi marginalizați, iar serviciile secrete așezate în fruntea mesei. Cum se întâmplă cu ordonanța care dă dreptul SRI și SIE să avizeze investițiile străine în România. Nu-i vorbă că și până acum făceau tot asta, dar mai cu fereală (prin CSAT), nu în văzul lumii. E semnul că puterea chiar nu mai are nicio reticență.
Cât despre felul în care se raportează elita noastră la război, mai mare duplicitate e greu de văzut. Pe de o parte, nu vrea să fie acuzată că nu ajută Ucraina, de aia se laudă cu refugiații primiți cu brațele deschise, iar pe de alta, sprijinul efectiv în arme este rușinos de mic (2000 de căști de protecție și 2000 de veste antiglonț, în valoare de 2 milioane de euro). Răceala față de eroismul ucrainean și precauția în condamnarea barbariei lui Putin le transpiră prin toți porii. Un umilitor joc la două capete. Fuziunea PSD cu PNL ar pune capăt și acestei ipocrizii. //
