De același autor
Condamnat la 5 ani de închisoare cu executare, 3 ani interzicerea unor drepturi civile şi sechestru pe imensa-i avere, făcută exclusiv din afaceri cu statul, Relu Fenechiu primeşte ce merită.
Arogant, privind justiţia din stratosfera celor mereu intangibili („până acum n-am luat în serios acest proces“), setos de mărire şi funcţii, cap al unei reţele clientelare din dulcele târg al Ieşilor propulsată în cele mai înalte posturi, învârtitor profesionist de bani publici, Fenechiu este unul dintre emanaţii de lux ai politicii. S-ar putea bate monedă cu chipul său în cinstea frumoşilor ani în care corupţia dansa din buric la ospeţele puterii. Cel de-al 13-lea ministru al celui mai cinstit guvern, nevoit să-şi ia calabalâcul, va rămâne, aşa cum spera, în istorie. E primul mare condamnat în exerciţiul funcţiei, dar doar unul din lungul şir al impostorilor şi hrăpăreţilor cocoţaţi în scaune care nu-i mai încap.
Fenechiu ar trebui să fie o lecţie politică în primul rând pentru Ponta şi Antonescu, cei care l-au pus şi menţinut în guvern în dispreţul tuturor avertismentelor Comisiei Europene. Ar trebui, dar nu e. Cei doi sunt convinşi că nota de plată nu va veni la decont, din simplul motiv că populaţia nu mai dă doi bani pe corupţie, condamnări, justiţie, că propaganda şi-a produs deja efectul. Cu toate astea, cazul Fenechiu are lecţiile lui, de altă natură.
Răspunzând obraznic criticilor din MCV şi scrisorii preşedintelui Băsescu prin care cerea înlăturarea penalului din guvern („Nu pleacă Fenechiu când vrea Băsescu“ - Antonescu), sau invocând argumentul că „fapta nu este comisă în timpul mandatului“ (Ponta), liderii USL dau şi astăzi, după condamnare, dovadă de aceeaşi opacitate, continuând să sfideze. Nu doar că niciunul nu s-a delimitat de astfel de fapte, dar plusează spunând că nu regretă numirea acestuia în Executiv, ci „pierderea“, încercând să se acopere prin osanelele aduse „performanţei“ ministeriale a lui Fenechiu, adică scandaloasa privatizatizare a CFR Marfă, al cărei contract nu a fost încă semnat, şi excelenţa în alungarea pe bandă rulantă a managerilor privaţi. Umăr la umăr, Ponta şi Antonescu refuză să-şi asume vreo responsabilitate politică sau măcar morală, făcându-se că nu înţeleg că susţinerea unui ministru urmărit penal şi trimis în judecată pentru corupţie a încălcat toate normele, fiind încă una dintre acele ieşiri în decorul inadecvării la europenism pentru care ni s-a dus buhul. Ca de obicei, Antonescu şi PNL, simţindu-se, pe nedrept aş spune, principalii vizaţi - în fond Ponta este cel care i-a ţinut mereu spatele în calitatea sa de premier-, ies agresiv la atac, vorbind despre „prezumţia de nevinovăţie“, despre „preşedintele Băsescu şi acoliţii lui din presă care au făcut presiuni zilnice pentru o anumită sentinţă pentru a bifa o nouă victorie politică“ sau anunţând că „România nu mai este un stat de drept, transformându-se într-un stat carceral“ (europarlamentarul Norica Nicolai). Halucinant!
Singura morală pe care probabil şi-o va însuşi USL din cazul Fenechiu, aşa cum s-a întâmplat şi după puciul de vara trecută - nici el regretat vreodată -, este că mjiloacele pentru a evita astfel de situaţii trebuie perfecţionate. Ca dovadă, învăţăturile puciului au fost transpuse în proiectul de revizuire a Constituţiei. De aceea, demnitarii nu vor mai fi judecaţi de Înalta Curte, procurorii sunt eliminaţi din puterea judecătorească, preşedintele din cea executivă, parlamentul se transformă în organ de anchetă şi va avea ultimul cuvânt în suspendarea din funcţie a miniştrilor, iar Curtea Constituţională îşi pierde dreptul de a se pronunţa pe hotărârile parlamentului. Învăţăturile din păţania lui Fenechiu, aşa cum a anunţat deja Ponta, se vor reflecta şi ele într-o lege: „Nu ne fac nouă procurorii guvernul. În momentul în care apare o decizie a unui judecător, ca la d-l Fenechiu, în acelaşi moment pleacă. Asta e o regulă pe care mă gândesc să o punem şi în lege“. Deci, legalizarea urmăriţilor penali în guvern, iată prima consecinţă a cazului Fenechiu. Ponta rostea aceste cuvinte în aceeaşi intervenţie în care îi făcea „hoţi“, la grămadă, pe Duţă, Blejnar, Videanu, Trăilă, uitând şi de „prezumţia de nevinovăţie“, şi de faptul că niciunul nu e trimis încă în judecată. Spre deosebire de Silaghi, pe care îl vrea înlocuitor al lui Fenechiu.
Dincolo de nuanţele retoricii, PSD şi PNL, Ponta şi Antonescu au fost şi sunt complici şi vinovaţi în egală măsură pentru penalii, securiştii şi antieuropenii pe care i-au propulsat în guvern şi parlament. Ei sunt „Ză fazăr end ză mazăr“ of Fenechiu. Operă comună, responsabilităţi comune! Dacă e să vină cândva vreun decont, el nu poate fi partajat, aşa cum susţin unii şi alţii.
Ultima lecţie a cazului Fenechiu, obiect de studiu la ora asta în şedinţele USL de la Grivco, este că, deocamdată, justiţia le scapă controlului. Asta în pofida coabitării. Din această perspectivă, condamnarea lui Fenechiu le sună precum clopotul de îngropăciune. La capătul sforii se află urmaşii trădătorilor Morar şi Macovei, printre care Livia Stanciu, şefa ÎCCJ, spaima fenechiilor.
