Haos și mascaradă. Cum îl poate face Ciolacu președinte pe Georgescu

Dacă Ciolacu vrea să intre în turul doi, cu ajutorul CCR, va fi înfrânt de Georgescu. Asta pentru că electoratul USR nu se va duce să-l voteze, considerând că votul lor a fost fraudat.

Andreea Pora 29.11.2024

De același autor

România a fost aruncată în haos, alegerile prezidențiale se află sub semnul incertitudinii. În 35 de ani nu s-a mai întâmplat așa ceva. Duminică alegătorii se vor duce la vot fără să știe între ce candidați va fi finala prezidențială, cu sentimentul că cineva acolo sus vrea să tranșeze alegerile la masa verde.

Decizia Curții Constituționale care a plecat de la o sesizare a lui Cristian Terheș pe doar trei secții de votare unde existau suspiciuni că voturi de la Ludovic Orban, ieșit din cursă, au fost trecute la Elena Lasconi, a fost extinsă la toate secțiile și la toate voturile. Un abuz, trebuie spus clar. CCR nu are dreptul legal să decidă renumărarea voturilor, așa cum arată Dan Tăpălagă. E greu de înțeles de ce se pretează CCR, o instituție profund politizată, unde PSD deține majoritatea, la așa ceva, așa cum greu de înțeles a fost și eliminarea din cursă a Dianei Șoșoacă. Ca și altă dată în momente-cheie, CCR a devenit actor politic, lucru extrem de grav și periculos. Un actor politic în slujba PSD sau PNL, după caz.

Renumărarea voturilor, care ar trebui terminată în trei zile, dumincă seara, va fi un proces complet netransparent asupra căruia planează din start suspiciuni. Care se confirmă pe măsură ce se derulează. Voturile se renumără de către Prefecturi ( subordonate guvernului) în mai multe încăperi, partidele au un singur reprezentant în BEJ-uri, care nu poate supraveghea întregul proces, observatorii independenți nu au fost primiți și nu s-a permis filmarea. În loc de transparență, BEC impune „confidențialitatea” rezultatelor de parcurs. Renumărarea oferă infinit mai puține garanții de corectitudine și transparență decât primul tur. Cine poate avea încredere în rezultatul care va fi dat? Mai ales că există temerea justificată că se urmărește schimbarea ierarhiei candidaților și propulsarea lui Marcel Ciolacu în turul doi.

Dacă asta se va întâmpla atunci primul tur trebuie refăcut, așa spune Legea 370 articolul 52. Și această decizie e însă la mâna CCR, care poate hotărî că noii finaliști, eventual Ciolacu și Georgescu, merg direct în turul doi, fără să se repete primul tur. Acesta pare să fie planul. De abia din punctul acesta urmează ce-i mai rău. Și suveraniștii, și electoratul Elenei Lasconi vor crede că totul e un aranjament în favoarea lui Ciolacu.

Marcel Ciolacu spune că el „nu vrea locul 2” și că se retrage din cursă, indiferent de ce va ieși de la renumărare. Eu nu vreau să mai candidez în turul doi, iar dacă eu ajung acolo, mă retrag și urcă Lasconi. Ce frumos! Doar că este o minciună cât tot PSD-ul. Dacă renumărarea îl bagă în turul doi, nu se poate retrage, interzice legea. Marcel Ciolacu rămâne pe buletinele de vot, așa cum a rămas și Ludovic Orban. Parcă îl și aud: „ Eu am vrut, am spus-o de mai multe ori, dar nu pot, îmi interzice legea”. E o minciună pe care o cred probabil mulți. Un joc de scenă menit să-i crească șansele și să-l credibilzeze.

Mai există și scenariul ca CCR, pe baza celor spuse de CSAT- Călin Georgescu a fost favorizat de platforma Tik Tok și au existat interferențe rusești în alegeri- să-l scoată pe candidatul Guru din cursă. O decizie care va provoca protestele suveraniștilor. Pe bună dreptate, pentru că alegerile se tranșează prin vot, nu prin decizii ale unei Curți politizate.

În ambele cazuri alegerile prezidențiale sunt în aer și România în haos. Din ce văd până acum, se va merge totuși spre refacerea primului tur de scrutin. Dar CCR nu poate lua o decizie decât săptămâna viitoare, după ce se va termina simulacrul de renumărare. În cel mai bun caz.

Dacă se reia primul tur, atunci alegerile prezidențiale se vor duce spre Crăciun- pe 15 decembrie primul tur, pe 29 decembrie, adică în plină vacanță, al doilea. Așa a spus Toni Greblă acum, dar de fapt nu știm nimic sigur.

În decembrie expiră atât mandatul actualului Parlament, cât și mandatul lui Klaus Iohannis. Cel mai probabil până atunci nu vom avea un nou președinte, așa că Iohannis va trebui să numească un interimar, adică pe șeful Senatului. Doar că acesta nu are în atribuții numirea unui premier. Sau, mandatul lui Iohannis poate fi prelungit, deși ar fi o forțare a articolului 85 din Constituție care spune că „  mandatul președintelui poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă”. Există deci riscul serios ca țara să fie neguvernată o perioadă de timp. Îmi închipui cum își freacă unii mâinile la Kremlin.

Parlamentarele de duminica asta se vor desfășura sub spectrul furiei și al incertitudinii. Călin Georgescu și partidele suveraniste sunt în ascensiune și, probabil, vor lua un scor mult mai bun. Deja AUR a trecut în fața PSD, dacă ar fi să ne luăm după un sondaj AtlasIntel. Există riscul să se apropie de 40% după redistribuiri.

Mai rău, dacă Ciolacu insistă să fie în turul doi, cu ajutorul CCR, va fi înfrânt de Georgescu. Asta pentru că electoratul USR și al Elenei Lasconi  nu se va duce să-l voteze, considerând că votul lor a fost fraudat la masa verde. Practic, Ciolacu e pe cale să dea țara pe mâna lui Georgescu și suveraniștilor.

Cui datorăm toată această situație, repet, unică în cei 35 de ani post-revoluționari? Desigur, extremismul este în ascensiune în toată Europa, așa că România e în trend din punctul acesta de vedere. Dar dincolo de asta e vorba de un vot împotriva sistemului, adică împotriva partidelor tradiționale, PSD și PNL, reunite în marea coaliție care a condus țara în ultimii trei ani. Furia alegătorilor suveraniști (și nu numai) vizează proasta guvernare din această perioadă, disprețul cu care au fost tratați cetățenii, ca o marfă cumpărabilă cu diverse măriri de salarii sau pensii, vizează corupția care colcăie prin toate cotloanele administrației, sfidarea pensiilor speciale, și, nu pe ultimul loc, oferta îngrozitor de slabă de candidați și mediocra campanie electorală. E un electorat care și-a pierdut încrederea în presa mainstream plătită regește de partide din bani publici. Din punctul acesta de vedere suveraniștii nu sunt de condamnat, au dreptate. Orbirea lor vine din faptul că nu-l văd pe Călin Georgescu drept ceea ce e: un ins care susține idei legionare, rusofil, antioccidental și anti- NATO, dacopat, conspiraționist, cu deliruri mistice. Un ins extrem de periculos care se crede chemat să salveze nația.

Votul la parlamentare este esențial pentru a putea stopa, un personaj precum Georgescu dacă ajunge președinte. Este esențial ca forțele democratice să fie majoritare, să poată da un guvern. deși e clar că o combinație PSD-PNL-USR nu este de dorit. Pentru asta însă e nevoie ca tot electoratul de centru-dreapta să iasă la vot. Și, mai ales, să dea un vot util.

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22