Iese Ponta din frăţia Antonescu-Voiculescu?

Toate acţiunile premierului vizează două ţinte importante: credibilizarea în ochii partenerilor occidentali şi subminarea prin toate mijloacele a PNL-PC şi a liderilor acestor partide.

Schimbarea la faţă a lui Victor Ponta este atât de vizibilă, atât de năucitoare, încât, dacă nu ar exista „bucla“ pucistă din vara anului trecut, ar putea părea chiar ve­ro­si­milă, rezultatul unei asu­mări interioare a prin­ci­pi­i­lor statului de drept şi va­lorilor europene. O chestie de convingere, şi nu de conjunctură şi con­di­ţio­na­lităţi externe. Însă con­se­cinţa este coabitarea cu Bă­sescu, tot mai consistentă, şi acţiunile de credibilizare în plan european. Alarmat, Voiculescu a ieşit să dea PSD şi premierului un avertisment dur: sunt cu ochii pe voi dacă îndrăzniţi să „fraternizaţi“. Arăta însă tulburat, ne­con­vingător în ceea ce priveşte şansele unei „a treia suspendări“, nefiindu-i clar dacă fraternitatea este doar un joc de maestru la două capete sau metamorfoza lui Ponta e „pe bune“. Răzbătea o disperare prost mascată. Speriat că ceasul dosarului de la Înalta Curte este de neoprit, iar completul care l-a băgat după gratii pe Adrian Năs­tase îi va face şi lui figura, Voiculescu şi-a dat demisia din Senat pentru a doua oară în decursul a câteva luni. Astfel, dosarul se va întoarce la Tribunalul Bucureşti, ma­nevra nefiind altceva decât o încercare de a mai câştiga timp.

Graba demisiei - la nici o săptămână după ce a depus un jurământ amânat cu o lună - arată că ceva n-a mers. Ce a provocat-o, ce n-a putut să obţină? Cred că este vorba exact de metamorfoza de care vorbeam şi de consecinţele ei, devenite evidente. Nu doar revoluţionarul tip Che Guevara şi miş­tocarul de serviciu al talk-show-urilor parcă s-au volatilizat, dar şi stângistul primitiv, antieuropeanul şi duşmanul FMI, dezrobitorul naţiei de „dictator“ şi  pro­cu­rorii acestuia, toate par a fi îngropate în cimitirul istoriei. Ce s-a întâmplat? Cărei forţe îi datorăm transformarea şi, mai ales, este ea autentică? Dacă nu ar fi plagiatul, incapacitatea de a şi-l asuma şi de a re­nunţa bărbăteşte la titlul fra­udulos de doctor, dacă nu ar fi atacurile „scăpate“ în câteva momente cruciale la adresa justiţiei, dar mai ales dacă Ponta ar avea tăria să-şi asume şi să ex­plice repoziţionările rapide şi radicale în chestiuni esen­ţiale - gazele de şist, Roşia Montană, pri­vatizări, acordul cu FMI, atribuţiile ANI, coplata în sănătate etc. –, metamorfoza ar putea părea autentică. Acest background face însă dificil de crezut transformarea, totul părând a fi exclusiv rezultatul unei abile strategii care nu are de-a face cu con­vingerile personale. Oricum ar fi, ea există şi trebuie admis că premierul are potenţial de adaptare. Dar nu autenticitatea ei îi pu­ne probleme lui Voiculescu, ci senzaţia că este vorba de o strategie pe mai multe pla­nuri, pe care încă nu ştie de unde s-o apuce.

După lecţia din vară, Ponta a înţeles în primul rând că trebuie să joace partitura prooccidentală, dacă vrea să nu fie ejectat din parteneriate şi tăiat de la finanţare, deci dacă vrea să rămână la putere mai mult timp. A mai înţeles că Europa şi Sta­tele Unite văd în continuare în Traian Bă­sescu un aliat, motiv pentru care a pre­ferat să îngroape securea războiului şi să se aşeze în siajul acestuia. Pactul de coa­bitare este rezultatul acestor constrângeri şi condiţionalităţi externe puse în mo­men­tul numirii în funcţia de premier, toate acţiunile ulterioare fiind destinate a proba respectarea regulilor. Şi-a rafinat însă mij­loacele şi, aşa cum am mai scris, se fo­lo­seşte de interpuşi.

În al doilea rând, este o strategie vizavi de liberali şi, în special, faţă de Antonescu şi Voiculescu. Se pare, există informaţii în acest sens, că una dintre condiţii se referă la înlăturarea celor doi. Oricum, deo­cam­dată observăm că se foloseşte de liberali pentru a-şi asigura stabilitatea guvernării, dar, în acelaşi timp, nu ratează nicio oca­zie să se delimiteze de ei - îngroaşă vocea, le fură fără jenă de sub nas prerogative şi bani, îi pune în situaţii neplăcute. Mai rău, refuză să le dea satisfacţie în ceea ce priveşte numirea procurorilor şefi la DNA şi Parchetul General, făcând tandem cu Traian Băsescu în forţarea Monei Pivniceru să reia procedurile, eventual, pe nume an­terior negociate. Simultan, declamă alia­ţilor declaraţii de prietenie eternă şi soli­daritate. Joacă duplicitar. Îl lasă pe An­to­nescu să bată câmpii cu „antibăsismul“ ex­pirat şi cu alegerile prezidenţiale an­ti­ci­pate, plasându-l în postura ridicolă a unui ahtiat după scaunul de la Cotroceni, iar pe Voiculescu să se apere furibund cu An­tena 3, pe care însă o foloseşte pe post de măciucă împotriva unor judecători şi pro­curori indezirabili, atunci când îi convine. Toate acţiunile premierului vizează două ţinte importante: credibilizarea în ochii par­tenerilor occidentali şi subminarea prin toate mijloacele a PNL-PC şi a liderilor aces­tor partide.

Ieşirea de duminică seara arată că Voi­cu­lescu a mirosit cum stă treaba, iar demisia de luni din Senat este semnul că nu a re­uşit să ajungă la nicio înţelegere. A scris ca disperatul pe blog, anteniştii s-au suit cu bocancii pe justiţie, diferite surse vor­besc de întâlniri cu lideri ai PSD şi Ponta; n-a ieşit nimic, din moment ce a fost for­ţat să-şi dea demisia ca să scape de ÎCCJ. Când vorbeşte de „fraternizare“, lui Voi­culescu îi e cel mai teamă că ea se traduce printr-o înţelegere Ponta- Băsescu-Co­mi­sia Europeană care îl vizează direct şi pe care s-a pus parafa „rezolvaţi“.

În acelaşi timp, rămâne de văzut cât de departe este dispus să meargă Ponta cu pre­luarea proiectelor „băsiste“, care, în mod evident, nu sunt nici pe placul ba­ronilor PSD, nici al miniştrilor sau al elec­toratului. Deocamdată, asistăm din partea lui Ponta doar la declaraţii de intenţie, ce par mai mult o tatonare a terenului. A sistemului. „Metamorfoza“ are şanse să de­vină credibilă doar când se va lupta cu el. Adică, dacă va face ca Băsescu. //