De același autor
Legile securității naționale sunt bomboana pe coliva României eșuate a lui Klaus Iohannis, guvernată de o cleptocrație cu epoleți, care la umbra războiului din Ucraina vrea să-și consolideze puterea. Derapajul democratic este extrem de grav. Lumea imaginată de oamenii serviciilor secrete, care au împânzit toate structurile statului, e una pe gustul lor, e visul oricărui regim militar. Spionii nu mai dau socoteală nimănui, nu trebuie să prezinte rapoarte în parlament, vor avea propriile afaceri, șefii lor nu pot fi demiși decât de președinte, vor fi anchetați de procurori aleși pe sprânceană și devin din nou organe de cercetare penală, adică exact ceea ce Curtea Constituțională a zis că nu au voie. Ca o încununare, serviciile pot obliga cetățenii și companiile să colaboreze cu ele, adică să toarne, fix așa cum se întâmpla pe vremea Securității. Asta, în condițiile în care lista amenințărilor la securitatea națională s-a extins în absolut toate domeniile, de la Educație, Sănătate, Cercetare și până la Patrimoniul cultural. De fapt, SRI devine, peste ani, extensia brațului lung al Securității.
În mod evident, legile cu pricina au fost scrise în birourile serviciilor secrete, dar, să fim serioși, ele au binecuvântarea lui Iohannis. S-a văzut asta din răspunsul nervos pe care l-a dat atunci când a fost chestionat de ziariști despre ele: „Cineva, și știm cine, a considerat că e bine să le dea pe surse. E o eroare majoră”. Altfel spus, trebuia pusă batista pe țambal până ajungeau în Parlament, să iasă scandal și să se „îngrijoreze oamenii”. Problema lui Iohannis nu este, deci, că legile cu pricina calcă în picioare drepturi ale omului, că sunt o sfidare la adresa democrației și că instituie un regim militar scăpat de sub orice control civil, ci aceea că au ajuns în presă și lumea a aflat. Prostie, ticăloșie? Sau, poate, îl au serviciile cu ceva la mână. Mai degrabă toate la un loc.
Iohannis nu e primul președinte care nu înțelege că jocul cu puterea acordată serviciilor e unul riscant și că nu poate fi controlat. A pățit-o și Băsescu, și el s-a imaginat Stăpânul Inelelor în primul mandat, credea că le are la degetul cel mic și îi vor executa ordinele fără crâcnire. S-a convins în al doilea mandat că a fost o iluzie. Atunci când lui Udrea i s-a suit puterea la cap, când afacerile camarilei pe care o patrona au depășit linia roșie trasată de servicii (în mediile politice informate se spunea că protejata ajunsese să ceară chiar și serviciilor „comisionul” de 30%), acestea i-au venit de hac. Rămân memorabile furia și frustrarea lui Băsescu din momentul filajului lui Udrea și Bica la Paris, când a învinovățit SRI de acțiune și a vrut să-l demită pe generalul Coldea. Tot serviciile l-au liniștit și i-au băgat mințile în cap.
Așadar, nu e clar pe ce mizează Iohannis, ce așteaptă și ce-și închipuie. Că-l vor face serviciile premier după acest mandat, că-i vor pune o „pilă” să împuște o funcție la NATO, că îi vor proteja apropiații ? Cai verzi pe pereți. Bănuiesc că serviciile râd de acest președinte slab, aflat spre finalul mandatului, care a ajuns să le facă jocurile și să se dezică de tot ceea ce a susținut în fața propriului electorat. O abdicare rușinoasă și fără explicații.
Îngrijorătoare este și tăcerea aproape mormântală a liderilor PSD și PNL, a celor din comisiile de apărare și de control al SRI, care ar fi avut drafturile proiectelor de lege pe masă încă din luna februarie. Au mers pe burtă. Singurul lucru pe care l-a spus Ciolacu după izbucnirea scandalului este că mandatul șefilor SRI și SIE trebuie limitat, în rest nu a găsit nimic în neregulă. Rareș Bogdan, un apropiat al șefului statului, a declarat într-un interviu pentru Europa Liberă că legile par a fi făcute „într-o pivniță”. Nu a precizat în care pivniță și dacă nu cumva este conectată printr-un tunel cu Palatul Cotroceni, acolo unde „domnia sa face ceea ce trebuie să facă un președinte”. Pe bune?
Și dacă ar fi numai asta, dar opacizarea și militarizarea statului, deficitul de democrație se văd la tot pasul. Chiar dacă e război la granițe, tot se văd, spre supărarea bravilor tovarăși cu epoleți. De pildă, cum poate fi interpretată decizia venită pe filiera celebrului serviciu „Doi și un sfert”, actual DGIPI, aflat în subordinea Ministerului de Interne, condus de acest far al incompetenței și servilismului Lucian Bode, de a secretiza documente aflate la Arhivele Naționale? Documente care, culmea, ar fi trebuit desecretizate automat pentru ca s-a îndeplinit termenul de 30 sau 50 de ani impus de lege. Paranoia moștenită din timpul comunismului sau băieții chiar au încă lucruri de ascuns după atâta vreme? Klaus Iohannis a primit vreo două scrisori deschise pe această temă de la istorici și arhiviști, dar n-a catadicsit să spună măcar o platitudine de genul „am luat act cu îngrijorare”. Motivul e simplu: chiar nu e îngrijorat, chiar îl doare în augustul cot.
Nici de amnistierea plagiatului prin decizie a CCR, nu a avut nimic a spune, deși e vorba de aruncarea la groapa comună a eșecurilor mandatelor sale a proiectului prin care a încercat să se definească „România Educată”. Mai bine spus, România educată în tainele plagiatului. Învățământul sub Iohannis arată ca o clasă de derbedei, puși pe chiul și copiat, care dau cu flit profesorului și sparg geamurile școlii. S-o recunoaștem, Iohannis a fost un maestru al cacealmalelor, în zona asta!
Legile siguranței naționale, ale arhivelor sunt doar două exemple de legi vechi de aproape 30 de ani care necesitau a fi schimbate, dar în loc să fie modernizate, democratizate și aduse în acord cu legislația occidentală în materie, ele se reîntorc la vremuri de tristă amintire.
