De același autor
Doar mediul de afaceri, exasperat de birocrație și de cheltuirea aiuristică a banului public, mai speră într-o minune. Dar chiar și așa, te întrebi din ce cotloane (Camera de Comerț, fost imperiu al lui Vlasov- Păcănele, condusă acum de traseistul Mihai Daraban, nu este chiar cea mai credibilă instituție) răsare sistematic inițiativa, cu atât mai mult acum, când anul electoral se apropie cu pași repezi. Pur și simplu nu face sens decât dacă cineva cu epoleți vrea să acapareze dezbaterea publică, lansând un subiect mort din fașă. Dezbaterea pe această temă este o culme a ipocriziei, tocmai pentru că reforma este atât de necesară, aproape obligatorie, cum au arătat diversele studii făcute în acești ani, dar nimeni nu o vrea.
Își poate imagina oare cineva întreg la cap că PSD, PNL sau UDMR vor da din mână găina cu ouă de aur în prag de alegeri locale? Păi pe cine se bazează partidele mari ca să scoată oamenii la vot, să le facă propagandă cu „mărețe realizări” și viitorul luminos, dacă nu pe baroni, primari, consilieri locali și județeni, pe familiile și prietenii acestora, o întreagă clientelă de partid care își trage seva exact din actualul sistem politico-administrativ. Mii de oameni se hrănesc din el și dau parandărăt la partide voturi, comisioane și sponsorizări.
Nu mai departe de luna septembrie 2022, Parlamentul a votat mărirea salariilor în administrația publică locală, iar pensiile speciale pentru primari așteaptă după colț să treacă valul cu cerințele Comisiei Europene pentru PNRR. Își imaginează cineva că toți aceștia vor renunța de bunăvoie și fără scandal la privilegii? Să fim serioși! Fără acest sistem, PSD nu ar fi stăpânit țara atâția amar de ani și PNL ar fi dispărut cu certitudine din panoplia „partidelor tradiționale”.
O Românie cu doar 15 județe în loc de 41, cu 12% dintre comune și jumătate dintre orașe dispărute, ar însemna apocalipsa pentru marile partide care funcționează pe modelul rețelelor locale, dependenței de clienții politici.
O analiză realizată de g4media pe cele 3.189 de unități administrativ-teritoriale din România arată că din cele 318 orașe din România, doar 170 au mai mult de 10.000 de locuitori (53,50%), în timp ce din cele 2.862 de comune, doar 12,40% se încadrează între 5.000 și 10.000 de locuitori.
În România sunt 375 de comune cu o populație sub 1.500 de locuitori, peste jumătate din localități au sub 3.000 de locuitori, iar 75% au sub 5.000. Mai mult, există trei județe- Tulcea, Brăila și Mehedinți- care ar rămâne cu un singur oraș, reședința de județ, iar 38 de orașe nu ar putea aspira nici măcar la statutul de comună. Ca să nu mai vorbim de acele sate rămase aproape pustii, populate de doar câteva zeci de oameni, și aceia bătrâni.
Asta este realitatea, una tristă, cunoscută de toți decidenții politici nu de ieri, de azi și despre care vorbesc demagogic atunci când vor să arate că n-au somn de grija țărișoarei. Toți știu că reforma administrativ- teritorială este esențială pentru dezvoltarea României, că ar debloca miliarde de euro prin scăderea birocrației și micșorarea pe verticală a numărului direcțiilor de soiul așa-ziselor deconcentrate. Știu că ea ar duce la scăderea taxelor, ar elibera mii de angajați de la stat care ar putea lua drumul privatului, în lipsă acută de forță de muncă. Eficiența reformei administrative e dincolo de orice dubiu, dar tocmai de aceea nu are șanse.
Să ne amintim de încercarea din 2011 a lui Traian Băsescu de a face reforma teritorială - în loc de 40 de județe rămâneau 8 - un eșec răsunător datorat opoziției baronilor PDL. „Gigi și Nelu” (Gheorghe Ștefan și Ioan Oltean) s-au opus, mărturisea atunci Băsescu. Dacă o mână de fier precum Băsescu nu i-a putut convinge, vă dați seama cam care sunt șansele unora precum Ciucă, Ciolacu, ei înșiși un soi de baroni.
Cu reorganizarea, dar în sens invers, a mai cochetat și Victor Ponta în 2013 - nu desființa județele, dar înființa 8 regiuni - ceea ce nu făcea decât să mărească birocrația și clientelimea. Anul trecut, Coaliția a scos pe țeavă un proiect de lege prin care se puteau înființa voluntar consorții formate din mai multe localități învecinate. De fapt, afară era vopsit gradul, iar înăuntru se plimba agale leopardul fără dinți al așa-zisei reforme administrative.
Dacă este vreo reformă de-a dreptul imposibilă în România, aceasta e cea administrativ-teritorială, actualii politicieni nu vor avea suficient curaj nici acum, cu doar un an înainte de locale, nici după 2024 să miște fie și un centimetru în direcția asta. E simplu: și-ar tăia craca de sub picioare.
Într-o situație relativ asemănătoare sunt mai toate reformele din România, chiar dacă s-a mai încercat câte ceva în Educație, Sănătate, Justiție etc., în final au fost un eșec. De ce? Clasa politică, indiferent de coloratură, judecă exclusiv prin prisma intereselor pe termen scurt, al calculelor electorale și financiare. Interesul public, dezvoltarea țării sunt ultimele găini de la Aprozar, cum se spunea pe vremea Împușcatului. Chiar dacă Aprozarele s-au desființat, mentalitatea, fricile și interesele oculte sunt aceleași.
Să nu ne facem iluzii, șansele să se schimbe ceva fundamental în următorii ani sunt extrem de reduse. PSD și PNL se pregătesc pentru marele blat, nu știm cum va arăta el, dacă va presupune susținerea reciprocă a candidaților în marile orașe sau a celui la prezidențiale. Ceea ce știm cu certitudine este că vor să-și împartă țara pentru următorul ciclu electoral, iar asta înseamnă stagnare. Nu vor și nu pot mai mult. //
