De același autor
PDL va pierde viitoarele alegeri. Acesta va fi decontul, nu e nicio îndoială. Cum vor plăti însă opoziţia şi mogulii ei, care sunt în stare să pună de o mineriadă pentru a capitaliza electoral criza?
Guvernul Boc trebuie să deconteze politic şi electoral situaţia limită în care a ajuns criza. Asta nu doar pentru că a înşelat speranţele celor care credeau că nu va continua practicile nefericite ale predecesorilor – mă refer în primul rând la clientelizare şi la cheltuielile pentru „băieţii deştepţi“ arondaţi pe lângă partid –, ci şi pentru că nu a luat măsuri din vreme şi a ascuns realitatea. Într-un cuvânt, pentru că a guvernat prost. Că PDL va plăti în 2012 sau chiar mai devreme nu e nicio îndoială. O merită. Dar cine va plăti pentru situaţia care se va crea dacă măsurile guvernului vor fi blocate şi România va intra în colaps? Opoziţia, televiziunile mogulilor, liderii de sindicat, minerii care se pregătesc să vină la Bucureşti? Sau tot „pensionarii, cărora li se ia bucăţica de pâine de la gură, bebeluşii şi mamele nefericite care îşi pierd alocaţiile, salariaţii disperaţi care nu-şi vor mai putea întreţine familiile, bătrânii care îşi vor sfârşi zilele în mizerie“? Am citat din lista nenorocirilor mediatizată în stilul cunoscut.
Vor plăti tot cei cărora astăzi li se plânge demagogic de milă, plus mulţi alţii care vor aluneca laolaltă pe toboganul prăbuşirii. Va plăti România de astăzi şi cea viitoare.
Pentru că un stat în care 57% dintre bugetari lucrează în administraţia publică şi locală, care cheltuie 60% din buget pentru plata pensiilor şi a salariilor, care are un deficit de aproape 2 miliarde de euro la fondul de pensii şi care nu reuşeşte să colecteze decât aproximativ 32% din PIB, aproape cât evaziunea fiscală, nu poate rezista la infinit. Oricum, cei 20 de ani în care s-au continuat practicile comuniste ale statului asistat şi hoţ sunt o nefericită performanţă. Una căreia i-a venit însă decontul.
Care trebuie plătit acum, şi nu amânat, chiar dacă ar exista fie şi o infimă posibilitate ca acest lucru să se întâmple.
Dacă PDL nu este conştient şi convins că măsurile dure de restructurare trebuie luate acum şi că sezonul partidului-stat s-a încheiat pentru el, nu doar că va pierde alegerile, dar riscă să fie şters de pe harta politicii, aşa cum a păţit PNŢ. Acesta este „sacrificiul“ la care partidul şi Băsescu vor fi condamnaţi. Problema este că măsurile anunţate, unele mai bune, altele mai puţin isteţe, nu ţin exclusiv de putere. Desigur, reducerea clientelei, a achiziţiilor, austeritatea la nivelul întregii administraţii sunt importante economic, dar în primul rând contează din punctul de vedere al încrederii populaţiei şi ele ar fi trebuit să preceadă măsurile. Dar nu sunt suficiente.
Şi aici intervine rolul nefericit jucat de opoziţie şi de televiziunile mogulilor. PSD şi PNL nu doar că jonglează cu alternativele, aruncând de-a valma pe piaţă propuneri populiste de stânga fără nicio sustenabilitate, aşa cum au făcut în cei doi ani în care au fost împreună la guvernare, dar Ponta şi Antonescu îşi asumă oficial rolul de instigatori şi susţinători ai protestelor. Am stat de vorbă zilele acestea cu mai mulţi politicieni din opoziţie, a căror bucurie nedisimulată la vederea mitingurilor, „îmbrâncelilor“ şi huiduielilor denotă cel puţin iresponsabilitate. Oamenii ăştia nu doar că nu-şi asumă nicio culpă pentru situaţia la care şi-au adus aportul, dar ar fi capabili să pună de o nouă mineriadă doar ca să câştige câteva procente! Vor să capitalizeze electoral criza. Realitatea şi Antena 3 şi-au asumat rolul de a scoate populaţia în stradă. Nenorocirile, adevărate sau contrafăcute, sunt prezentate non-stop, „România fierbe“ la mitingurile cu câteva zeci de sindicalişti sau pensionari, minerii sunt mânaţi să vină la Bucureşti pentru a „protesta împotriva nedreptăţilor“, iar transmisiunile în direct se încheie implacabil cu „jos guvernul Băsescu-Boc“.
Uită, dar ce să ne mirăm, că îndemnau aceeaşi populaţie la răscoală împotriva „dictatorului“ care refuza să promulge, în 2007, mărirea pensiilor cu 20%, cerându-i lui Varujan Vosganian cifre care să demonstreze sustenabilitatea măsurii. Aceleaşi televiziuni şi aceiaşi politicieni care plâng de mila „sacrificaţilor“, consideră însă firesc că de ANI s-a ales praful, îl ascultă cu religiozitate pe Frunda care explică de ce bijuteriile, tablourile şi adresele vilelor ţin de „intimitate“. Aplaudă exonerarea liderilor de sindicat – unii legaţi ombilical de afacerile Realităţii şi acuzaţi de evaziune fiscală de milioane de euro –, de a-şi declara averile şi interesele şi nu li se pare că democraţia ar fi în suferinţă dacă viitorilor candidaţi nu li se va mai cunoaşte agoniseala.
Jafurile din ultimele zile sunt prezentate ca semn al disoluţiei statului (mai ţineţi minte perioada ministeriatului domnului Niţă?) şi avertisment pentru ce va să vină. Mamele sunt „mămici“, pensionarii „bătrâneii batjocoriţi ai ţării“, profesorii „bieţii dascăli“ şi handicapaţii, falşi sau reali, „nefericiţii care îşi vor pierde mijloacele de subzistenţă“. În schimb, vocile celor care cred că un „drept câştigat“ de la stat nu e pe vecie, care îi ţin în cârcă pe cei 57% bugetari din administraţie, cei care au reuşit fără a fi agăţaţi de pulpana bugetului de stat sunt complet ignoraţi, pe ei nu-i întreabă nimeni. Este aceeaşi strategie ca în campanie, doar că de data aceasta în discuţie nu e un partid sau o funcţie prezidenţială, ci chiar supravieţuirea economică a ţării şi restructurarea statului.
Revin şi întreb: dacă instigarea va avea succes şi protestele vor bloca măsurile guvernului, dacă România va intra în incapacitate de plată sau nivelul de îndatorare va greva vreo două generaţii de acum înainte, vor răspunde PNL şi PSD, Realitatea şi Antenele alături de Cabinetul Boc? Până la urmă, cei care vor „grecizarea“ trebuie să şi-o asume. //
