Intelectualii şi jurnaliştii antibăsescieni au primit un os de ros

Dacă „intelectualii lui Băsescu“ nu au reuşit în proiectul lor, cei ai lui Felix şi-au atins misiunea: clasa politică doar cu greu poate ajunge mai jos.

Amprenta pe care ultimii ani de război ne­o­bosit împotriva lui Traian Băsescu şi-a pus-o asupra întregii clase politice va fi de neşters o perioadă care va depăşi chiar şi generaţia post­revoluţionară. Ponta şi An­tonescu, deveniţi, iată, li­deri de partid, unul premier şi altul aspirant la pre­zi­den­ţiale, chiar dacă a picat pe­ri­oada de probă în calitate de interimar, sunt produsul aces­tei lupte. De unde şi calitatea lor extrem de scăzută, chiar şi în raport cu cele mai triste figuri de politicieni ajunşi în aceste funcţii. Listele parl­a­mentare, cel puţin aşa cum arată la ora asta, sunt tributare aceluiaşi masacru, pe câmpul de luptă rezistând doar cei care s-au făcut re­marcaţi în mânuirea celor mai abjecte arme antibăsesciene. Noutatea constă în faptul că, pe lângă obişnuiţii penali şi incompatibili, co­rupţi care au înfruntat cu succes mai toate listele negre, ducând pe noi culmi, din le­gis­lativ în legislativ, traficul de interese, că­pu­şarea banului public şi mafiotismul, de data aceasta USL şi-a deschis larg porţile pentru categoria războinicilor luminii împotriva dic­ta­torului. Aici au intrat, la grămadă, securişti, mercenari din media, traseişti pe stil nou şi intelectuali care şi-au contorsionat limba în înfierarea lui Băsescu. Parlamentul care va re­zulta din acest mélange anunţă vremuri în­tunecate pentru statul de drept, existând ris­cul ca până şi faimosul CPUN sau patrulaterul roşu să trezească nostalgii la capitolul de­mocraţie.

Trecând peste „dalmaţienii“ tradiţionali, cei care n-au fă­cut în perioada ultimului man­dat decât să-şi mărească nu­mărul petelor, gen Miki Şpa­gă, Cătălin Voicu, Dan Voi­culescu sau Relu Fenechiu (am luat numele re­pre­zen­ta­tive pentru această ca­te­go­rie), noile achiziţii ale USL ara­tă că principalul criteriu pen­tru un fotoliu de parlamentar este anti­băsismul. În esenţă, este vorba despre in­tegrarea oficială a pla­tourilor televiziunilor de casă, jurnalişti mer­cenari sau analişti aşa-zis independenţi în marea familie a USL. Nu sunt surprinzătoare can­didatura unei Gabriela Vrân­ceanu Firea, ziaristă cu state vechi în mil­i­tantismul de partid, aflată în relaţii de afaceri cu familia patronului „Felix“ Voiculescu şi ma­trimoniale cu pesedistul Pandele, nici a lui So­rin Roşca Stănescu - securistul care a dus jur­nalismul de şantaj pe căi nebătătorite nici chiar de faimoşii săi înaintaşi în domeniu – şi nici a lui Gigi Becali, mahalagiul devenit brand al li­be­ralismului antonescian, pe care l-a achi­zi­ţio­nat ieftin, doar 25 de milioane. Toţi se integrează perfect în peisajul şi misiunea USL. Cu toate acestea, sunt lucruri care ies din tipare. De exemplu, Rareş Bogdan, finul lui Sorin Roşca Stănescu, a primit plata pen­tru emisiunea de linşare a ICR şi a lui Căr­tărescu în timp record. Nici n-a terminat bine de îngânat după naşul SRS „ICR, sucursală a SIE“, că a şi fost paraşutat pe liste, acum prestând la acelaşi post în calitate de analist, nu că ar fi vreo diferenţă.

În aceeaşi logică, nu miră pe nimeni, decât, eventual, din perspectiva propriului statut, faptul că diverşi intelectuali au fost re­mu­neraţi pentru prestaţia anti-Băsescu cu un loc pe liste. Evident, sunt exact aceia care au acuzat mai abitir „intelectualii băsişti“ (eu nu ştiu decât doi în parlament) şi aşa-zisele „sinecuri“ primite, care au teoretizat despre implicarea intelectualului în spaţiul public.

S-au războit infam cu Patapievici şi ICR, au acreditat plagiatul lui Ponta şi au legat la stâlpul infamiei pe oricine nu-l trăgea în ţea­pă pe Băsescu. Deveniţi cu patalama în regulă intelectualii lui Felix-Antonescu şi Ponta, ei au ieşit, în sfârşit, din ipocrizie, au pus capăt falsei independenţe şi dezinteresului, ceea ce e foarte bine pentru spaţiul public. Tariful pen­tru ura împotriva lui Băsescu este acum ofi­cial: un scaun în parlament. Intelectualii şi jur­naliştii antibăsescieni au primit ceea ce li se cuvenea: un os de ros.

Mulţi se vor fi întrebat ce îl mână în luptă pe Dinu C. Giurescu să evolueze la Antena 3 şi să facă nefericite comparaţii între 1947 şi epo­ca Băsescu. Răspunsul: un colegiu în Sectorul 4. Sau pe Sorin Ilieşiu să se metamorfozeze din anticomunist în prosecurist felixian, să declanşeze o campanie furibundă împotriva lui Băsescu, căruia îi cerea demisia o dată pe săptămână, acuzându-l până şi pentru faptul că a condamnat comunismul, şi să-şi recite hamletian interminabilele scrisori de calom­niere a GDS sub privirile amuzat-plictisite ale lui Gâdea. Răspunsul: un colegiu la Sibiu. Daniel Barbu şi Vlad Nistor au fost şi ei bine răsplătiţi pentru acoperirea universitară a plagiatului şi activitatea din timpul sus­pen­dă­rii: colegii în Bucureşti. Prin comparaţie, Be­cali e mult mai onest, măcar dă, şi nu ia.

Nu candidaturile acestor oameni, jurnalişti, intelectuali sau simpli mercenari traseişti, sunt o problemă în sine, ci faptul că ei sunt printre artizanii degradării spaţiului public şi a va­lorilor, au contribuit cel mai mult la adân­cirea sciziunii din societate, întreţinând şi ar­gu­men­tând ura. Parlamentul, care probabil va fi dominat de USL, va fi rezultatul acesteia. Da­că „intelectualii lui Băsescu“ nu au reuşit în proiectul lor, cei ai lui Felix şi-au atins mi­si­unea: clasa politică doar cu greu poate ajun­ge mai jos. //