Între două dictaturi

Varianta Ponta la dictatura băsesciană şi ciuma portocalie arată de ce protestatarii din Piaţa Universităţii, ăia care nu făceau figuraţie pe platourile de filmare ale lui Felix, purtau lozinci cu „USL şi PDL, aceeaşi mizerie“. Dar asta era în iarnă, pe vremea Cabinetului Boc, nu a lui Ungureanu.

Andreea Pora 08.05.2012

De același autor

Varianta Ponta la dictatura băsesciană şi ciuma portocalie arată de ce protestatarii din Piaţa Universităţii, ăia care nu făceau figuraţie pe platourile de filmare ale lui Felix, purtau lozinci cu „USL şi PDL, aceeaşi mizerie“. Dar asta era în iarnă, pe vremea Cabinetului Boc, nu a lui Ungureanu. Acum însă, după ce marea schimbare şi-a arătat impudică câteva dintre părţile ruşinoase, semnul egal devine o glumiţă sinistră, pe care doar cei care îşi prizează zilnic doza de ură, frustrare şi ranchiună nu o gustă. Sau închipuiţii care cred că pot dirija creatura dinspre festinul banilor publici şi dulcea răzbunare a dosarelor spre zona eterică şi neaducătoare de voturi a principiilor.

În doar o săptămână, „impecabilul“ Ponta a trecut cu brio proba cinstei şi a profesionalismului, dând ţării şi poporului însetat de primenire şi aburit de promisiuni un cabinet, care, ca buzduganul cu 7 peceţi, doar prevesteşte măreţele vremuri care vor veni. Umflat la 20 de posturi, asta probabil în scopul de a reduce cheltuielile pe care le criticau la răposaţi, Cabinetul USL nu a ratat nimic: incompatibili, dosariabili, antireformişti notorii, abonaţi la contractele cu statul, neica-nimeni care pun la încercare până şi „goagălul“, oamenii nepotriviţi la locul nepotrivit sau fini celebri. Eminenţa cenuşie, la crème de la crème, Florin Georgescu, este acelaşi care, în timpul guvernării Năstase, făcea intervenţii la Curtea de Conturi pentru tergiversarea dosarelor colegilor săi, aşa cum au arătat stenogramele din 2003. Într-un cuvânt, un guvern care garantează stagnarea, dacă nu chiar schimbarea în rău. Deocamdată, căci adevăraţii baroni se încălzesc pe margine pentru după la toamnă.

Oricum, e o premieră până şi pentru România să fie remaniaţi doi miniştri desemnaţi pe motive de bube-n cap de incompatibilitate, găşti de interese, „Standford“-uri şi altele mai grele. Întrebarea la care doar Ponta şi prietenii lui pot răspunde e cum de-au ajuns pe liste Alistar şi Dumitrescu? Dar Mircea Diaconu, Dobriţoiu, Silaghi sau Dan Constantin de ce au rămas? Cu ultimul, lucrurile sunt clare: pe motiv de Voiculescu, de proces, de 60 de milioane de euro şi de interese pe care le vom cuprinde în adevărata lor grandoare de abia în exerciţiul guvernării. De altfel, vedem că în două puncte-cheie, cum ar fi Agricultura şi Justiţia, Năstase şi Felix şi-au plasat oamenii, iar găştile din fabricile de diplome au fost învinse, deocamdată, doar de imensa presiune publică.

Cu adevărat fascinantă este însă rapiditatea cu care Ponta şi alţi luptători împotriva dictaturii, dreptei, FMI şi a tot ce mişcă în sfera asta de influenţă trebuie să-şi înghită, ca fachirii, propriile arme. Toate sunt remestecate şi azvârlite publicului într-o formă nouă în consonanţă cu înalta postură în care se află acum. E un supliciu necesar şi din care mulţi ar trebui să tragă învăţămintele necesare, căci, nu-i aşa?, nu ştii niciodată când se întoarce roata şi, în loc de Che Guevara, te trezeşti ditamai premierul. Ponta a fost obligat să-şi ceară scuze „bufonului“, „exhibiţionistului“, „demagogului“ Sarkozy, acest „Băsescu al Franţei“. Sloganul „nu ne vindem ţara“ s-a metamorfozat în „privatizările vor continua în calendarul stabilit“, iar „bogăţiile minerale ale pământului care nu trebuie să ajungă în mâini străine“ vor fi scoase la vânzare în patru luni. Ba chiar mai repede, dacă se poate. „Relaţia nocivă cu FMI“ a devenit un „parteneriat cu instituţiile internaţionale“, „reîntregirea electorală a salariilor“ este şi ea, cum altfel, „o datorie pe care o vom respecta“. „Trădătorii, ilegitimii, slugile, nenorociţii care au falsificat votul cetăţenilor“ au fost reevaluaţi, cosmetizaţi, îmbălsămaţi, redenumiţi şi puşi să semneze un protocol de colaborare. Din curat nelegitimă, majoritatea a devenit legitimă, ba chiar mai mult de atâta, de parcă moţiunea transfugilor ar fi fost vot popular, nu alta, după cum informa Ponta în parlament, la învestitură. Aferim! Pirueta retorică nu surprinde, era previzibilă, ea arată însă demagogia şi minciuna pe care s-a construit, de ani de zile, atacul opoziţiei. Este cea mai serioasă decredibilizare a politicului, demonstraţia live că totul – declaraţii, proiecte, programe, acuze, dezvăluiri – este o făcătură. De acum înainte, aproape nimic din ceea ce spun sau fac politicienii nu mai poate fi luat în serios.

Marea necunoscută şi încercare: va reuşi USL să-şi stăpânească hămeseala, dorinţa de a plăti poliţe, de a politiza şi controla totul în următoarele şase luni? Se vor bloca dosarele în instanţe sau la procurori? Se va face tabula rasa cu Legea educaţiei şi va fi împins faimosul Cod Andronescu? Altfel spus, va începe restauraţia până în alegeri sau după? Greu de spus. Teoretic, USL ar trebui să aibă răbdare, să se concentreze doar pe măririle de salarii şi pe alte chestiuni populiste cu efect imediat şi direct, evitând să lanseze mesaje clare că reformele chinuite din aceşti ani vor lua drumul coşului de gunoi. Riscul major este o resuscitare a electoratului PDL, a cărui principală temere legată de venirea USL la putere era legată exact de pericolul regresului. Practic, cred că precauţia va dura foarte puţin. Motivul? USL e sigură că, indiferent ce va face, puterea e a ei în următorii patru ani. Chiar şi felul în care arată Cabinetul Ponta denotă această siguranţă. Există deja informaţii că se ascut cuţitele şi se pregăteşte epurarea, în special în instituţiile-cheie pentru campania electorală, cum ar fi Televiziunea Română, DNA sau deconcentratele, izvor nesecat şi transpartinic de finanţare.

După învestirea Guvernului Ponta, într-adevăr cu o majoritate confortabilă de 284 de voturi, şi în contextul degringoladei şi a prăbuşirii PDL în sondaje, singurul actor rămas pe piaţă care se poate opune USL este Traian Băsescu. Ce va face preşedintele? Va accepta izolarea la Cotroceni de teama suspendării, visul de măreţie al cuplului Antonescu-Felix, sau va continua să joace, indiferent de consecinţe? Pe termen scurt, este singurul care mai poate limita, în ciuda lanţului extrem de strâns, eventualele excese ale noii puteri. Vom vedea dacă mitul preşedintelui-jucător, care nu face blaturi şi îşi pune la bătaie mandatul, este valabil. Problema se va pune însă mult mai acut după alegerile parlamentare, când există riscul serios să avem o putere cu adevărat discreţionară. Unei majorităţi de 60-70%, ca în Ungaria lui Orban, nu-i va mai sta nimic în cale. „Schimbarea“ se profilează de-a dreptul ameninţătoare, condiţii în care „dictatura“ Băsescu-PDL ar putea să trezească nostalgii. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22