De același autor
Evadarea președintelui Iohannis din bula de tăcere și conformism instituțional arată debutul unei schimbări de strategie. Deocamdată, e doar un prim pas.
Începând din 11 mai, Iohannis a devenit ceva mai vocal: l-a criticat pe Ponta pentru vizitele de „capul lui“ în străinătate și pentru brambureala cardului de sănătate, a ripostat dur, deși tardiv, la manipulările care îl acuzau de interese în cazul firmei austriece Schweighofer, cerând SRI să verifice acuzele lui Ponta, a declarat că lupta împotriva corupției trebuie să continue la aceeași intensitate și a spus că va contesta la Curtea Constituțională modificările operate în parlament la legile penale. A folosit cuvinte mai apăsate decât obișnuiește. Ce s-o fi întâmplat?
Să fi priceput Iohannis că dacă mai tace mult pierde din popularitate, pune sub semnul întrebării alegerile din 2016 și face pârtie PSD? Că nu poate miza pe PNL să facă opoziție eficientă, așa cum și-ar fi dorit, și că partidul este divizat de lupte interne (vezi stenogramele), bântuit de fantoma USL și lipsit de lideri și vectori de opinie? Sau, poate, a început să aibă o viziune mai largă asupra peisajului politic? Asupra unei realități pe care, s-a văzut asta și în campanie, nu o înțelegea în profunzimea ei, pe care nu o interioriza și asuma. Poate i-a devenit limpede, după cele cinci luni de mandat, că tabloul general e într-adevăr dezolant și problemele complet diferite de cele din urbea Sibiului: partide dominate de interese de gașcă și clientelare, un parlament în care penalii fac muzica, o societate apatică, fundamental divizată și distorsionată și o presă mercenară în majoritatea ei, dependentă de portofelele politicienilor și afaceriștilor oneroși, cu jurnaliști, tot mai mulți din păcate, dispuși să execute la foc automat campanii de manipulare. A înțeles, chiar pe pielea lui, cât de nociv este să-l lași pe Ponta să-și facă mendrele și că eșecurile și prostiile acestui guvern incompetent și populist se vor răsfrânge direct și asupra lui. Probabil a mai înțeles și că lipsa de reacție seamănă a blat.
Nu știu dacă este așa sau, pur și simplu, Iohannis a devenit mai receptiv la criticile care i s-au adus și încearcă o schimbare a propriei paradigme. Cert este că dă semne că vrea să joace, în felul său, desigur, așa cum a anunțat în interviul pentru televiziunea germană ARD.
„Am fost de la bun început pe baricade, doar că tăcerea mea nu a fost o tăcere adevărată. Pentru ritmul în care e România obișnuită mă adresez opiniei publice, într-adevăr, rar. În comparație cu statele europene însă, ieșirile mele publice sunt de-a dreptul dese. Felul în care aleg să adresez problemele și felul în care mă exprim este foarte diferit de predecesorul meu și tocmai din această comparație unii au impresia că vorbesc puțin.“
Președintele are dreptate când spune că mulți se raportează la Traian Băsescu atunci când îl judecă, așa cum se raportează însă, mult prea ostentativ în opinia mea, la același personaj el însuși și, până nu se va ieși din aceasta dublă capcană, lucrurile nu vor intra pe un făgaș normal și eficient. Problema de fond nu este nici de stilistică, nici de frecvența ieșirilor publice, aici Băsescu este de neegalat și „regalul“ pe care îl oferă de câteva ori pe zi îi este util lui Iohannis, e demonstrația „așa nu“: lumea s-a săturat de „capete în gură“, epitete, grobianism și de datul cu părerea despre tot ce mișcă și mai ales de contorsionisme în chestiuni de principiu - justiție, DNA, ambasade. Altfel spus, lui Iohannis chiar îi este imposibil să fie ca Băsescu sau ca Ponta, cu șmecheriile, tupeul, minciunile și populismul lui („decât să fiu mârlan, mai bine pierd“, a spus în campanie). În schimb, unde ar trebui să fie ca Băsescu (acela din vremurile lui bune), este consistența, substanța spuselor.
Din acest motiv, schimbarea de strategie este doar la primul pas. Iohannis se menține în generalități, în evidențe și lucruri de bun-simț, iar simpla enunțare a problemei nu este suficientă, rămâne irelevantă. În esență, publicul nu așteaptă neapărat o punere la punct a lui Ponta sau a diverselor decizii guvernamentale, o astfel de abordare duce inevitabil la un război, ceea ce nu e de dorit, oricât ar băga unii bățul prin gard. Un război pe care nu-l poate câștiga, pentru că Ponta e un monument de rea-credință și are mai toată presa la picioare. Publicul așteaptă de la președinte argumente, explicații, opinii (conferința de presă de luni este un bun început). Am mai spus-o, vrea să știe ce și cum gândește președintele, iar diversele „fapte“ trebuie susținute cu „vorbe“, care să aibă însă în spate expertiza. Acesta este punctul nevralgic al lui Iohannis, pare că rămâne la suprafață pentru că nu cunoaște bine problema. Modelul Băsescu este unul de urmat la acest capitol, să nu uităm momentele în care explica logic și fundamentat complexitatea unei chestiuni, cum își argumenta pozițiile. E clar că Iohannis nu are în jur oameni competenți pe problemele-cheie și îi lipseşte background-ul. Al doilea pas al strategiei în direcția asta ar trebui să meargă.
Președintele Iohannis nu mai putea amâna să intre în joc și pentru că devine tot mai evident că împotriva lui s-a pus în mișcare campania de manipulare și discreditare. Ea nu a început cu austriecii și defrișările, ci mult mai înainte, dar a fost mai sofisticată, pe măsură însă ce se apropie alegerile, va crește în agresivitate. Miza este enormă: rămânerea PSD la putere încă patru ani, rolul lui Iohannis fiind esențial, în condițiile cvasi-inexistenței opoziției. A înțeles oare asta? Ca și în campanie, Iohannis are împotriva sa coaliția Ponta-Băsescu.