De același autor
„Partidele au obligația de a nu propune niciun candidat la alegerile locale care să aibă probleme cu justiția, care să fie acuzat de corupție. Doar în aceste condiții putem vorbi de începutul reformei clasei politice, altfel ea rămâne simplă demagogie, politicianism ieftin.“ Știți când a declarat asta președintele Iohannis? Nicicând. Cam aşa ceva ar trebui să spună, dacă ar vrea să facă o știre mai mititică. Pentru a conta cu adevărat, i-ar trebui ceva mai dur, mai ferm. Lipsa unor poziționări clare, tranșante și care să dea o direcție este unul dintre motivele pentru care Klaus Iohannis a coborât la 27,5% în ultimul sondaj realizat de CURS-SAR (în care putem avea mai multă încredere decât în cele scoase de casele de sondare ale partidelor, indiferent care sunt ele). Procentul celor care spun că președintele „nu face treabă bună“ este semnificativ mai mare - 38%. E vorba de electoratul bucureștean, mai bine informat, mereu mai critic, cu așteptări și pretenții constant mai ridicate, punctul de plecare al tăvălugului care mătură, de regulă, politicienii. Vestea bună, dacă poate fi numită așa, e că 31,5% nu au o părere formată. Dar o vor avea cât de curând. Dacă Iohannis continuă în aceeași logică a neimplicării, superficialității și suficienței, nu doar că își poate lua gândul de la un alt mandat, dar îl va finaliza pe actualul la cote de neîncredere pe care nici măcar Băsescu nu le-a atins.
Prăbușirea este de-a dreptul spectaculoasă și ea s-a accelerat de abia după plecarea Cabinetului Ponta, când n-a mai existat argumentul bețelor în roate puse de acesta, al incompetenței și relei credințe sau al politicilor contrare viziunii prezidențiale (care o fi aia nimeni nu e prea lămurit). Iohannis a obținut mai mult decât „guvernul său“, l-a pus premier pe tehnocratul Cioloș fără nicio împotrivire din partea partidelor, pe fondul susținerii populare și al unei imense așteptări și speranțe. În loc să devină mai activ și mai implicat, pare că a răsuflat ușurat că are cui să paseze răspunderea. A pierdut timp prețios, dacă nu chiar trenul, așa cum a făcut și în perioada imediată alegerilor prezidențiale, când s-a volatilizat o lună din țară. Iohannis plătește electoral nu pentru ceea ce face (greșit) el însuși sau Cabinetul Cioloș, ci pentru ceea ce nu face. Greșelile, gafele, bâlbele de comunicare mai pot fi scuzate. Permanentizarea absenței și irelevanței, care începe să semene cu dezertarea din post, nu. Problema președintelui e că nu dă semne că înțelege această evidență, ceea ce ar fi primul pas spre schimbare.
Liberalii stau chiar mai prost, ținând cont că se află în prag de alegeri și nu au timp suficient pentru redresare și nici capacitatea de a produce vreo faimoasă răsturnare de situație. Același sondaj CURS-SAR arată că în București PNL e cotat cu 26% (la egalitate cu Iohannis), cu 9 procente sub PSD (35%). E vorba de electoratul așa–zis de dreapta sau, mai corect spus, de cel anti-PSD, care la prezidențialele din 2014 l-a penalizat dur pe Ponta, alungat de la guvern, în 2015, de furia străzii după Colectiv. La nivelul țării, situația PNL e ceva mai bună, deocamdată. Dar după locale nu va mai fi.
Iohannis și PNL se dau împreună de-a dura la vale, deși fiecare ar vrea să se decupleze de celălalt, considerându-l un balast. Greu de spus care pe care trage mai mult în jos. Ca și președintele, liberalii n-au avut o poziționare clară, nici măcar ideologică (pentru 60%, nu există o departajare între stânga și dreapta), au jucat la două capete cu PSD, făcând blat pe alegerile într-un singur tur (este exemplul cel mai revoltător) și au clamat demagogic reforma țării și a partidului. PNL și-a dezamăgit într-o măsură mai mare decât PSD propriul electorat, de doi ani băltește în mediocritate - a liderilor și a ideilor -, nu a oferit aproape niciun nume nou, de o oarecare rezonanță, reproșând însă ipocrit elitei că fuge de politică și nu vine la ei. Și de ce ar veni? Ca să intre într-unul dintre departamentele din umbră conduse de vreun „profesionist“ gen Nicolăescu sau Voicu sau de vreun corifeu al anilor 2012-2013, specializat în pupat și scuipat alternativ PSD, în funcție de interesele momentului? Unii liberali au sperat că s-au spălat de păcatele uselismului și pucismului la prezidențiale, nefiind însă apoi capabili să și facă politici autentice de dreapta, mulți alții visează la o refacere a marii struțo-camile, întâlnindu-se de fapt în spirit cu luptătorii pesediști anti-DNA și ANI. Ciprian Dobre, președintele Ligii Aleșilor Locali, un soi de Dragnea pe stil nou, a anunțat de exemplu că PNL cere eliminarea unor categorii de incompatibilități care îi vizează pe consilierii locali. PSD aplaudă îndelung. Un oarecare senator Bodea o amenință, la Antena 3, desigur, pe Kövesi că o pune să plătească dacă îl saltă procurorii. Concurența cu PSD pentru mărirea alocațiilor pentru mame, a pensiilor special de nesimțite și salariilor bugetarilor e strânsă. Ca și atacarea Cabinetului Cioloș, ultima găselniță liberală de geniu. Chiar nu le spune nimeni că electoratul acela a rămas la PSD după spargerea USL și că cel autentic de dreapta și antisistem fuge mâncând pământul de ei? Probabil că nu mai are cine.
Iohannis și PNL se merită unul pe altul. Se prăbușesc de mână în sondaje și tot împreună vor pierde alegerile. Ca să le câștige, le trebuie fie o enervare colectivă împotriva PSD, mai complicată de când Dragnea a preluat frâiele scăpând de Ponta, fie o infuzie de curaj, inteligență și carismă. Adică, o minune