Iohannis şi PNL se prăbuşesc mână în mână

„Partidele au obligația de a nu propune niciun candidat la alegerile locale care să aibă probleme cu justiția, care să fie acuzat de corupție. Doar în aceste con­di­ții putem vorbi de în­ce­pu­tul reformei clasei politice, altfel ea rămâne simplă de­magogie, politicianism ief­tin.“ Știți când a declarat asta președintele Iohannis? Nici­când. Cam aşa ceva ar tre­bui să spună, dacă ar vrea să facă o știre mai mititică. Pentru a conta cu adevărat, i-ar trebui ceva mai dur, mai ferm. Lipsa unor po­ziționări clare, tranșante și care să dea o direcție este unul dintre motivele pentru care Klaus Iohannis a coborât la 27,5% în ultimul sondaj realizat de CURS-SAR (în care putem avea mai multă încredere de­cât în cele scoase de casele de sondare ale partidelor, indiferent care sunt ele). Pro­centul celor care spun că președintele „nu face treabă bună“ este semnificativ mai ma­re - 38%. E vorba de electoratul bu­cureștean, mai bine informat, mereu mai critic, cu așteptări și pretenții constant mai ridicate, punctul de plecare al tă­vă­lu­gului care mătură, de regulă, politicienii. Vestea bună, dacă poate fi numită așa, e că 31,5% nu au o părere formată. Dar o vor avea cât de curând. Dacă Iohannis con­tinuă în aceeași logică a neimplicării, su­perficialității și suficienței, nu doar că își poate lua gândul de la un alt mandat, dar îl va finaliza pe actualul la cote de ne­încredere pe care nici măcar Băsescu nu le-a atins.

Prăbușirea este de-a dreptul spectaculoasă și ea s-a accelerat de abia după plecarea Ca­binetului Ponta, când n-a mai existat ar­gumentul bețelor în roate puse de aces­ta, al incompetenței și relei credințe sau al politicilor contrare vi­ziu­nii prezidențiale (care o fi aia nimeni nu e prea lă­mu­rit). Iohannis a obținut mai mult decât „guvernul său“, l-a pus premier pe teh­no­cratul Cioloș fără nicio îm­potrivire din partea par­ti­delor, pe fondul susținerii populare și al unei imense așteptări și speranțe. În loc să devină mai activ și mai implicat, pare că a răsuflat ușurat că are cui să paseze răspunderea. A pierdut timp prețios, dacă nu chiar trenul, așa cum a fă­cut și în perioada imediată alegerilor pre­zi­dențiale, când s-a volatilizat o lună din ța­ră. Iohannis plătește electoral nu pentru ce­ea ce face (greșit) el însuși sau Cabinetul Cio­loș, ci pentru ceea ce nu face. Gre­șe­li­le, gafele, bâlbele de comunicare mai pot fi scuzate. Permanentizarea absenței și ire­levanței, care începe să semene cu dezer­ta­rea din post, nu. Problema președintelui e că nu dă semne că înțelege această evi­dență, ceea ce ar fi primul pas spre schim­bare.

Liberalii stau chiar mai prost, ținând cont că se află în prag de alegeri și nu au timp suficient pentru redresare și nici capa­ci­ta­tea de a produce vreo faimoasă răsturnare de situație. Același sondaj CURS-SAR ara­tă că în București PNL e cotat cu 26% (la egalitate cu Iohannis), cu 9 procente sub PSD (35%). E vorba de electoratul așa–zis de dreapta sau, mai corect spus, de cel anti-PSD, care la prezidențialele din 2014 l-a penalizat dur pe Ponta, alungat de la guvern, în 2015, de furia străzii după Co­lectiv. La nivelul țării, situația PNL e ceva mai bună, deocamdată. Dar după locale nu va mai fi.

Iohannis și PNL se dau împreună de-a du­ra la vale, deși fiecare ar vrea să se decu­pleze de celălalt, considerându-l un ba­last. Greu de spus care pe care trage mai mult în jos. Ca și președintele, liberalii n-au avut o poziționare clară, nici măcar ideo­logică (pentru 60%, nu există o de­partajare între stânga și dreapta), au jucat la două capete cu PSD, făcând blat pe ale­gerile într-un singur tur (este exemplul cel mai revoltător) și au clamat demagogic reforma țării și a partidului. PNL și-a de­zamăgit într-o măsură mai mare decât PSD propriul electorat, de doi ani băltește în mediocritate - a liderilor și a ideilor -, nu a oferit aproape niciun nume nou, de o oarecare rezonanță, reproșând însă ipo­crit elitei că fuge de politică și nu vine la ei. Și de ce ar veni? Ca să intre într-unul dintre departamentele din umbră conduse de vreun „profesionist“ gen Nicolăescu sau Voicu sau de vreun corifeu al anilor 2012-2013, specializat în pupat și scuipat alternativ PSD, în funcție de interesele momentului? Unii liberali au sperat că s-au spălat de păcatele uselismului și pu­cismului la prezidențiale, nefiind însă apoi capabili să și facă politici autentice de dreapta, mulți alții visează la o refacere a marii struțo-camile, întâlnindu-se de fapt în spirit cu luptătorii pesediști anti-DNA și ANI. Ciprian Dobre, președintele Ligii Aleșilor Locali, un soi de Dragnea pe stil nou, a anunțat de exemplu că PNL cere eli­minarea unor categorii de incompatibilități care îi vizează pe consilierii locali. PSD aplaudă îndelung. Un oarecare senator Bodea o amenință, la Antena 3, desigur, pe Kövesi că o pune să plătească dacă îl saltă pro­cu­rorii. Concurența cu PSD pen­tru mărirea alocațiilor pentru mame, a pensiilor spe­cial de nesimțite și salariilor bugetarilor e strânsă. Ca și atacarea Ca­bi­ne­tului Cioloș, ultima găselniță liberală de geniu. Chiar nu le spune nimeni că elec­toratul acela a rămas la PSD după spar­ge­rea USL și că cel autentic de dreapta și antisistem fuge mân­când pământul de ei? Probabil că nu mai are cine.

Iohannis și PNL se merită unul pe altul. Se prăbușesc de mână în sondaje și tot îm­preună vor pierde alegerile. Ca să le câș­ti­ge, le trebuie fie o enervare colectivă îm­po­triva PSD, mai complicată de când Drag­nea a preluat frâiele scăpând de Ponta, fie o infuzie de curaj, inteligență și carismă. Adică, o minune