De același autor
Activul de partid a primit dovada că Ponta e Jupânul și la papucul lui trebuie să se închine, să vină cu peșcheșul de bani și voturi la alegeri.
Dragnea a fost trimis în judecată de Laura Codruța Kövesi la câteva zile după decapitarea în piața publică a procurorului care a instrumentat și semnat dosarul. Era previzibil și, mai mult ca sigur, ăsta a și fost planul de la bun început. Frumos jucat. Patru iepuri dintr-o singură mazilire bine gândită. Activul de partid - ăla cu contul și contractul cu statul cât casa, dar cu suflețelul cât măzărichea, la gândul că „procurorii băsiști“ ca alde Papici, Țuluș și Alexandru le vor face și lor felul într-o bună zi -, a primit dovada că Ponta e Jupânul și la papucul lui trebuie să se închine, să vină cu peșcheșul de bani și voturi la alegeri. (Citeste si "Copitele politice ale lui Ponta in Justitie si regretele tardive ale lui Basescu")Să fim serioși, nu doar Voiculescu era convins că fără justiție, prin care USL înțelege câțiva oameni aleși pe sprânceană, „nu avem puterea“. Toată.
În al doilea rând, Dragnea e pe făraș, spre mulțumirea lui Ponta, care n-avea nici cel mai mic chef să-i lase partidul pe mână în perspectiva că ajunge președinte. Mai devreme sau mai târziu, Baronul de Teleorman va avea soarta crudă a lui Fenechiu. Chestia cu „nu-mi dau demisia“ e balet de elefant pe sârmă. E suficient să citești stenogramele din rechizitoriul procurorului ca să-ți dai seama că sistemul de fraudă pus la cale de maestru a mers uns. Știe tot USL-ul asta, că doar toți au pus umărul („Organizați-vă să mi-i aduceți pe toți la vot, băi! Îi legați, îi luați în brațe“. Vezi AICI ). Știe tot partidul că dădeau în draci SMS-uri la 1885, numărul dedicat de Dragnea operațiunii, în care raportau numărul de voturi DA și NU cu mult înainte de închiderea urnelor, chestie penală chiar și pe înțelesul unuia ca Ponta.(Vezi AICI)
Trei la mână, subiectul se pretează excelent la o manipulare pe cinste și poate reactiva electoratul intrat între timp în fibrilații din cauza mărețelor reușite economice ale guvernului. În plus, liderii USL nici nu au cum să mai dea înapoi, să pună acum placa cu „să-și facă justiția datoria“, după ce timp de peste un an au repetat sloganul „dosar politic“. Ponta a spus clar că „procurorii băsiști“ încă „prigonesc politic 7 milioane de locuitori“. E diversiunea clasică: nu Dragnea e anchetat și judecat, ci voi, votanții nevinovați care l-ați vrut afară pe dictator.
În al patrulea rând, e o demonstrație perfidă că justiția funcționează. Iată, Papici și Alexandru nu sunt indispensabili, nu se prăbușește DNA fără ei și nici nu intră sub bocancii mei, așa cum spun morarmacovei-iștii. Iată, nu doar Dragnea, ci și Voiculescu a fost trimis în judecată pentru șantaj. Altă chestie extrem de convenabilă pentru Ponta, ținând cont că Antena 3 îi va mânca și mai mult din palmă, acum când e clar cine e șeful. E drept, scutul parlamentar pentru Vosganian a fost reactivat cu un scor din vremurile bune: 126 la 25. Vosganian și-a dat demisia din guvern, nu și din parlament, șmecherie de două parale, pentru că urmărirea penală tot nu poate începe. Dar așa-i în democrație, independența mai are și ea suișuri și coborâșuri.
Singura pierdere colaterală, asumată probabil, este supărarea Comisiei Europene, care a anunțat deja că MCV-ul va conține problema DNA, și a câtorva ambasade, precum cea a Statelor Unite. Dar ce mai contează asta pentru Ponta, care, ca și în 2012, nu realizează gravitatea gestului și a semnalului. Judecata lui e simplistă, invers proporțională cu mitomania. Schengenul oricum e ratat pentru un orizont greu de precizat, iar MCV-ul și independența justiției contează doar pentru câțiva fraieri, cam 200 la număr, care au protestat duminica asta în față la DNA.
Reașezarea justiției în coordonatele năstăsiene a mai scos la iveală două lucruri. Neplăcute ambele. Dacă la Ponta aveam deja toate dovezile în ce privește capacitatea de minciună și dedublare, nu mai înșir lista, la Antonescu aveam doar răsucirea cu Roșia Montană. Balanța era oarecum dezechilibrată. Episodul „Antonescu, frate cu justiția“ - dincolo de interesul de a-i pocni o copită „inaccepbilului“ camarad Ponta într-o zonă sensibilă și de imaturul calcul că va aburi electoratul de dreapta trăgându-se în poza de familie cu „procurorii băsiști“- a făcut cât toate răsucirile pontiste la un loc. (Citeste si "Antonescu, fratiorul Justitiei") Înjurătorul cu normă întreagă la tot ce este magistrat neînregimentat sub steagurile USL, pocnitorul din bice pe spinarea ANI, omul care vrea amnistia primarilor cu țidulă de conflict de interese s-a metamorfozat precum gândacul lui Kafka, dând agitat din piciorușe în apărarea justiției. Ce să mai zici? Tulburător e doar gândul că, probabil, e doar începutul și că în campanie vom asista la altele și mai și.
Protestul anti-Roșia Montană de duminica asta a fost semnalul pe care guvernarea USL îl aștepta de mult. Au răsuflat ușurați. Căci nimeni, poate cu excepția lui Remus Cernea și Claudiu Crăciun, doi tineri de nădejde și de mare viitor, nu le putea garanta că mitingiștii nu vor scormoni mai adânc prin setul lor de valori, prin tablete, iPhone-uri și stângismul de cafenea, descoperind pe acolo vreo legătură între corupția cu cianuri, justiție independentă și procurori cu pietre în nădragi mătrășiți la comandă. Cum pocnitul din peturi nu a făcut ocol și pe la DNA, pentru că, nu-i așa, „lupta pe tema justiției este doar o luptă convenabilă pentru ei, o continuare a isteriei din 2012“, putem spune că s-a dat liber la încălecarea finală a justiției. O exista în limbajul „hippster“ vreun nume pentru asta? Nu știu, dar în cel al USL sigur există. //