De același autor
Votata in 1999, intr-un Parlament cu majoritate CDR, Legea accesului la propriul dosar intocmit de Securitate a reusit performanta sa fie chintesenta celor mai inalte aspiratii ale PDSR. Nici in visele cele mai frumoase acesta nu si-ar fi putut imagina ca va reusi sa mutileze intr-un asa hal "Legea Ticu". Securistii vechi si noi au sarbatorit probabil cu sampanie momentul in care liberalul Mircea Ionescu Quintus, acompaniat de insusi seful SRI, Costin Georgescu, omul Cotroceniului, au acceptat ca arhiva fostei Securitati sa nu fie predata CNSAS. Sau cand taranistii, multi trecuti prin puscariile comuniste, au fost de acord cu aberanta sintagma "colaborare cu Securitatea ca politie politica". Capcanele acestei prevederi si-au produs din plin efectele in acesti cinci ani. Informatori cu turnatorii cat un roman fluviu, colaboratori care cunosteau drumul spre sediul Securitatii mai bine decat cel spre casa nu au putut fi dovediti ca au facut "politie politica". S-au strecurat cu gratie printre articolele de lege votate de parlamentarii cederisti. Corneliu Vadim Tudor este doar un exemplu. Amicul generalilor de Securitate, scribul de ode contra masini, televizoare color si vile din fondul de protocol al PCR, a scapat basma curata. Altii ca el au fost cadorisiti cu certificate de buna purtare. In schimb, victimele, "obiectivele", au ajuns sa toceasca treptele tribunalelor in speranta de a determina CNSAS sa le furnizeze numele reale ale celor care i-au turnat. Asta s-a ales din "Legea Ticu".
Dincolo insa de pacatele legii, s-a ajuns in aceasta situatie datorita stransei colaborari dintre seful SRI, Radu Timofte, si seful CNSAS, Gheorghe Onisoru. Lucrand mana in mana pentru linistea securistilor de pretutindeni, cei doi au pus atata zel in aneantizarea spiritului legii, incat ar fi meritat una din medaliile sfarsitului de mandat iliescian. Daca Timofte are scuza comenzilor politice, la Onisoru pe primul loc se situeaza gravele probleme de caracter. De buna-credinta, Patapievici, Dinescu si Plesu nu si-au putut imagina la inceput ca omul propus de PNL in Colegiu s-a infratit cu Timofte in conservarea arhivei in depozitul din Militari. Cand au descoperit si au inceput sa protesteze, s-au transformat in "tripleta" si "rasculativi", fiind la un pas de a fi matrasiti din Colegiu prin schimbarea legii. PSD a incercat prin faimosul Ion Stan, presedintele Comisiei parlamentare de control al activitatii SRI, sa desavarseasca opera de distrugere a Legii 187. Mandatul Colegiului urma sa fie redus la patru ani, "obiectivele" puteau sa-si vada propriul dosar doar in copie, si aceea "anonimizata", iar ofiterii de Securitate puteau fi dati publicitatii numai cu voie de la SRI. Actiunea nu a fost dusa la indeplinire doar pentru ca dura cam mult, iar PSD era grabit sa blocheze cumva activitatea CNSAS. Metoda aleasa a fost de o simplitate tulburatoare. Cei trei reprezentanti ai PSD in Colegiu au primit dispozitie sa nu mai vina la serviciu, iar cel al PRM, Mihai Buchet, onora sedintele doar la schimb. Santajul cu cvorumul functiona astfel: vin, daca votam ca dosarele lui Vadim sa fie blocate. Aceasta este explicatia pentru faptul ca, timp de un an, nici un cercetator nu a putut arunca nici macar o privire peste mizeriile tribunului. Drept e ca pentru "Onisoru doua voturi", Csendes si Nicolescu, respectivele mizerii au avut parfum de roze. Trei la numar.
In momentul de fata, CNSAS sta cu un picior in groapa. Chiar daca chiulangiii pesedisti vor reveni la treaba, tot mai raman trei locuri libere, ale lui Mihai Gheorghe, Andrei Plesu si Horia-Roman Patapievici, toti demisionati. Cvorumul este iarasi pe muchie de cutit si la mana PSD si PRM, care oricand isi pot trimite un om in concediu de odihna. Inlocuirea celor trei nu este insa posibila, tot din cauza aberatiilor Legii 187, care nu prevede situatia demisiei. Cu alte cuvinte, pentru completarea Colegiului este necesara modificarea legii. Aceasta etapa parcursa, decapitarea Colegiului tine exclusiv de vointa politica a noii puteri. Lupta va fi insa dura. Onisoru, de exemplu, avertiza plin de speranta ca "o dezbatere privind modificarea Legii 187 ar putea duce chiar la o criza parlamentara". Ceea ce nu este exclus. Pentru ca o modificare ar presupune in primul rand rezolvarea chestiunii arhivei. Ar presupune un nou Colegiu, care ar putea, de exemplu, sa dea drumul la dosarele Bisericii.
Pana la urma, problema de fond ramane arhiva, care trebuie scoasa din custodia SRI. Aceasta este prioritatea. Iar faptul ca Radu Timofte se opune solutiei "dublului sigiliu" ar trebui sa duca la demiterea lui imediata. Mai ales ca ea nu contravine prevederilor legale, asa cum acrediteaza el. Cat despre faptul ca, vezi doamne, arhiva nu ar fi pusa pe caprarii, adica dosarele care vizeaza siguranta nationala, cele antitero si de contraspionaj, intr-o parte, iar cele referitoare la politia politica, in alta, asta e problema lui Timofte. Departajarea trebuia facuta inca din timpul guvernarii Constantinescu, fostul presedinte emitand un ordin in acest sens. Daca el nu a fost pus in practica in atatia ani, Timofte trebuie tras la raspundere. Dar, dupa cum sustine Claudiu Secasiu, separarea este deja facuta, Timofte incercand doar sa traga de timp. De ce? Unul din raspunsuri ar putea fi acela ca dosarele mai trebuie putin "operate". Mai e de scos de aici o fila, de colo alte cateva zeci, de sters cate un nume de ofiter sau de informator, de "anonimizat" vreo "terta persoana" . Nu e exclus sa mai fie de lucru pentru punerea la adapost a celor inca activi. In plus, poate ca nici cartoteca nu ar fi bine sa cada integral sub privirile unor "neaveniti" din CNSAS. Si de acolo ar mai fi de extras niste nume de cod, cu tot cu echivalentul lor real. S-ar putea ca SRI sa nu fi apucat inca sa faca aceste "separari", linistit fiind ca PSD va castiga alegerile si lucrurile vor fi de neclintit.
SRI trebuie obligat sa predea arhiva, chiar daca pentru inceput o va face cu jumatate de masura, "dublul sigiliu" fiind o solutie tranzitorie. Pentru asta nimic nu e prea putin: inlocuirea lui Timofte, schimbarea legii, un nou Consiliu. Fara predarea arhivei, Legea 187 va ramane in continuare ceea ce este: mecanismul ideal pentru conspirarea Securitatii.
