Mărirea şi decăderea PDL

Andreea Pora 19.02.2013

De același autor

La alegerile din 2000, Partidul De­mocrat părea pe ducă: obţ­i­nuse doar 7% la parlamentare, ceea ce însemna o pierdere de 8 procente faţă de 1996, când can­didase sub sigla Uniunii Social-Democrate (PD şi PSDR), iar la prezidenţiale Petre Roman sco­sese un penibil 3%, într-o cursă în care, în primul tur, îi avusese drept adversari pe Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. După patru ani de guvernare sub pălăria Con­venţiei Democratice din România (CDR) - marcaţi de bâlbâieli, ra­tarea principalelor obiective din program, dar mai ales de in­ter­minabile certuri interne –, PD a evitat la mustaţă soarta PNŢCD, rămas în afara parlamentului. Do­uă au fost momentele care au scos partidul din letargie, rea­du­cân­du-l în prim-planul vieţii po­li­ti­ce: Traian Băsescu câştigă Pri­măria Capitalei în faţa lui Sorin Opres­cu şi cucereşte, un an mai târ­ziu - 2001 - şefia PD deţinută vreme de 9 ani de Petre Roman. În 2011, un Traian Băsescu aflat la al doilea mandat prezidenţial vărsa creştineşte o lacrimă pe sce­na Con­gresului care avea de ales între Emil Boc şi Vasile Blaga, în amin­tirea momentului care i-a pe­ce­tluit cu 10 ani înainte soarta lui Roman: „Petre, eşti cel mai bun“.

 

Gloria şi prăbuşirea în cifre

Adevărata cotitură în drumul spre glorie al PD a fost produsă de o altă lacrimă, cu adevărat celebră, cea vărsată în momentul „dragă Stolo“. Variatul arsenal bă­sescian s-a îmbogăţit cu „la ţepe în Piaţa Victoriei“„Ce ghi­nion pe ţara asta să aibă de ales între doi comunişti“, „Ţi-a plă­cut aseară la Vântu?“. Rezultatul s-a văzut în cifre. În 2004, sub si­gla Alianţei D.A., scorul este de 31,3%, în 2008, PD obţine de unul singur 32,5%, iar Traian Bă­sescu iese preşedinte cu 51,2% în 2004 şi 50,5% în 2009. Pră­bu­şirea este la fel de spectaculoasă: în 2012, PDL reuşeşte cu greu să atingă 17% la alegerile par­la­mentare. Mai mult, pierde între locale şi parlamentare apro­xi­ma­tiv 1 milion de voturi.

Emil Boc conduce PDL timp de 7 ani, din mai 2005 şi până în iunie 2012, când îşi depune mandatul după dezastrul de la alegerile lo­cale, şi este premier alţi 3 ani. Că­derea Cabinetului Ungureanu, în 27 aprilie, este detonatorul pră­bu­şirii PDL, care la alegerile locale pierde pe linie, obţinând doar 2 preşedinţi de consilii judeţene (faţă de 14 câţi a avut în 2008), iar scorul politic se ridică abia la 21%. Altfel spus, şi gloria, şi de­zastrul PDL s-au petrecut, te­o­retic, în timpul mandatului lui Emil Boc, practic însă, atât par­tidul, cât şi guvernarea au stat sub zodia lui Traian Băsescu.

 

Dublul limbaj reformist

Dacă, în prima perioadă a gu­ver­nării Tăriceanu, avem de-a face cu un PD care părea că susţine fără prea mari rezerve reformele de inspiraţie cotrocenistă, asta pro­babil din cauză că nu în­ţe­legea încă prea bine consecinţele politice, în momentul puterii de­pline, adică după prezidenţialele din 2009, lucrurile s-au com­pli­cat. Dar chiar şi atunci, aşa cum povesteşte Monica Mocovei, în Gu­vernul Tăriceanu exista o pre­siune, uneori făţişă. „Urlau la mi­ne să le semnez diverse do­cu­mente, să le avizez pentru lega­litate diverse lucruri necons­ti­tuţionale, porcării prin care se furau banii (...) Tăriceanu mă dădea afară din şedinţele de gu­vern, mă trimitea pe holuri să mă gândesc mai bine şi să sem­nez“. Unul dintre „urlători“ era chiar Vasile Blaga, ministrul de Interne. După ejectarea PD de la guvernare, preluarea discursului anticorupţie şi antimoguli, ple­doaria pentru reforma cons­ti­tu­ţională şi a statului devin facile, în opoziţie fiind, asigurând astfel şi succesul în alegeri.

Practica de după 2009, când PDL s-a aflat la putere în combinaţie cu UDMR şi UNPR, a arătat însă cu totul altceva. Prins între pro­blemele îngrozitoare ale guver­nării de austeritate pe timp de criză, cu măsurile nepopulare ca­re au însoţit-o, torpilat în par­lament şi mediatic de USL, Emil Boc a scăpat partidul din mână. Mergând în siajul programului re­formist impus de preşedinte, Boc a introdus noul Cod al Muncii, Legea educaţiei, a tăiat pensiile „nesimţite“ şi privilegiile celor din administraţie, nu s-a ames­tecat în justiţie. Partidul însă a înghiţit cu noduri toate acestea, în special anchetele DNA şi ANI, care vizau personaje cu greutate, vezi cazurile Ridzi, Botiş sau Apos­tu de la Cluj. Să ne amintim numai de opoziţia surdă la mo­dificarea Legii ANI, prin care tre­buiau declarate contractele cu sta­tul, care a picat într-o primă fază în parlament chiar pe mâna PDL. Altfel spus, partidul nu doar că n-a achiesat la reforme, dar le-a şi boicotat cât a putut, practicând dublul limbaj şi dubla acţiune.

Clientela de partid s-a îmbogăţit şi a fost plasată în funcţii-cheie, în administraţie s-au oploşit tot soiul de incompetenţi, politizarea a fost ca ciuma, iar contractele cu statul adăpătoare pentru ba­ronii locali şi nu numai. Emil Boc nu a avut nici autoritatea, nici forţa, nici timpul şi, poate, nici dorinţa de a le pune capăt.

Căderea Cabinetului Ungureanu, ca urmare a trădărilor în masă, rămâne un episod neelucidat pe deplin. Frunzăverde, un apropiat al lui Blaga, a dat tonul unei he­moragii pe care însă nici Boc, nici alţi lideri nu s-au străduit cu adevărat s-o stăvilească. Re­tro­spectiv vorbind, pare mai de­gra­bă rezultatul luptei pentru putere din partid.

 

Atacurile lui Blaga
„Traian Băsescu intervine pentru a doua oară în competiţia internă din partid. Că d-l preşedinte o susţine pe d-na Udrea o ştiu 22 de milioane de români, nu e nicio noutate. (...) E mult mai uşor să distrugi decât să construieşti, iar dânsul ştie asta foarte bine. (...) Elena Udrea ştie cam ce este prin USL, pentru că a fost şi la PSD, şi la PNL. Pe mine nu mă miră că doamna Udrea şi domnul Ponta vorbesc aceeaşi limbă de mult timp.“

Greşeli strategice şi de viziune

Oricum, prăbuşit în sondaje, cu alegerile locale bătând la uşă şi rămas fără guvern, deci fără ac­cesul la resurse, PDL a încercat o rebranduire. Ideea mai veche a Miş­cării Populare, iniţiată tot de preşedinte şi consilierii săi, care au înscris marca, a fost preluată cu întârziere şi fără nici o coe­renţă. Astfel, PDL a candidat la locale şi sub sigla proprie, şi sub sigla de camuflaj a unor Mişcări Populare. Neputând să impună o strategie unitară, Emil Boc a lăsat decizia la latitudinea baronilor locali şi a greilor partidului, de pu­nerea în practică ocupându-se „organizatorul“ Blaga. Electoratul a fost bulversat şi enormitatea greşelii s-a văzut în rezultate: PDL a obţinut de unul singur vreo 7%, iar în diverse com­bi­naţii populare, care de care mai aiuristice, a ajuns până la 21%. Eşecul cu adevărat răsunător a fost însă la Bucureşti, petrecut sub bagheta Elenei Udrea, şi este rezultatul unei politici a sfo­ră­riilor, înţelegerilor pe sub masă, în­curajării trădărilor, a com­pro­misului fără limite.

Degringolada s-a repetat la ale­gerile parlamentare, Alianţa Ro­mâ­nia Dreaptă a fost făcută pe picior, cu oameni, şi nu cu par­tide. De data aceasta, la comandă s-a aflat Vasile Blaga, ajuns între timp şeful partidului, împreună cu echipa „greilor“. Întreaga cam­panie s-a desfăşurat sub semnul blatului, au fost impuşi mulţi candidaţi reşapaţi şi cu probleme de integritate, iar mesajele caco­fonice vizând viitoarele alianţe de guvernare au debusolat şi mai mult electoratul. Blaga a reuşit să arunce în derizoriu până şi sin­gura acţiune credibilă la ora res­pectivă, Comisia Macovei. Rezul­tatul alegerilor a fost un dezastru neanticipat nici măcar de partid.

 

Atacurile lui Udrea
„Actuala conducere se bucură de sprijinul adversarilor noştri. Dacă ne uităm cum este structurat sprijinul mediatic, o să vedem că Antena 3 a intrat deja în campania internă. În interiorul PDL se dau mesajele puterii, se dau mesajele USL. În interiorul partidului se aud aceleaşi critici care se aud la USL. Noi criticăm guvernarea Boc, noi ne dezicem de Traian Băsescu. Nu se atacă fosta conducere PDL, se atacă însuşi partidul.“

Media ostilă şi comunicarea

Tocaţi şi linşaţi sistematic în ul­timii ani de trusturile lui Vântu şi Voiculescu, PDL şi Băsescu au avut de înfruntat nu doar un blocaj mediatic, ci o maşinărie ca­re anihila orice măsură şi orice mesaj, care se războia nu doar cu persoane, ci şi cu instituţii, prin­cipii şi valori. Două au fost punc­tele culminante: campania prezi­denţială din 2009 şi suspendarea din 2012, când trustul Intact, se­condat de România TV, ajunsă în patronajul lui Sebastian Ghiţă, de­putat PSD şi prieten al lui Victor Ponta, au atacat instituţiile fun­damentale ale statului. Ca linie ge­nerală, aceste televiziuni au ju­cat (şi continuă s-o facă) îm­po­triva PDL şi a lui Traian Băsescu, reuşind în final să aducă la pu­tere USL, să schimbe determinant opinia publică şi să de­credi­bi­li­zeze reformele şi europenismul.

Strategia de comunicare a PDL a fost însă deplorabilă. La lupta te­levizată erau trimişi fie oameni in­signifianţi şi incapabili de sus­ţinerea coerentă a vreunui dis­curs, fie personaje lipsite de cre­dibilitate. Acuzele de politizare, bugetofagie şi nemuncă, sau prin­cipii de dreapta, idei reformiste şi justiţiare se revărsau din gura unor oameni compromişi, al că­ror comportament lipsit de ones­titate şi bun-simţ compromitea mesajul. Ura populaţiei şi în par­ticular revolta propriului elec­to­rat i-a vizat pe aceşti purtători de mesaj, grup aflat aproape cons­tant la conducerea PDL. Toţi au pierdut alegerile, dar niciunul nu vrea să renunţe la putere. PDL se află în cea mai nenorocită pe­rioadă, are de ales între doi per­danţi, Blaga şi Udrea, personajele poate cele mai controversate, sub care partidul nu va avea nicio şansă de reformare.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22