Mai incet cu frauda pe scarile televiziunilor!

Andreea Pora 22.11.2009

De același autor

Istoria se repeta. Cea care tine de realitate si nu cea a Realitatii sau Antenelor. Sint nereguli, sint bilbe organizatorice. Se practica turismul cu masina personala sau traditionalul autobuz, cade curentul, dispar stampile, unii voteaza de doua ori, altii primesc bani sau faina in schimbul stampilei pe candidatul care trebuie. Din pacate, nimic nou sub soare. De 20 de ani Romania nu reuseste sa stavileasca apetitul partidelor pentru frauda. De 20 de ani, aceleasi partide urla sistematic "Frauda" si nimic nu se intimpla din simplul motiv ca ele sint cele care intretin practica.

Deosebiri insa exista. Pentru prima oara fraudatorii sint arestati si se intocmesc dosare penale. Tot pentru prima oara, Realitatea si Antenele titreaza non-stop "Frauda" si prezinta dovezile enumerate mai inainte. In studiouri s-a adunat ciopor de comentatori care stiu una si buna "se fraudeaza". Incidentele, mai mari sau mai mici, sint transformate in practica la nivel national. Problema nu este punerea lor la zid, ci acreditarea ideii ca alegerile se vor cistiga prin frauda. La capitolul acesta este o adevarata intrecere pe ramura. Pe fata sau pe dos, acesta este mesajul care se transmite.

Ceea ce trec sub tacere onor jurnalistii si opinistii este ca trei dintre cele patru judete fruntase la frauda sint exact cele conduse de PSD, adica Olt, Dolj si Teleorman. In Olt au votat la sectiile speciale 8.735 de alegatori, iar jupin peste judet este Paul Stanescu (PSD), in Dolj au votat la sectiile cu princina 8.253 alegatori, presedinte CJ fiind Ion Prioteasa (PSD), client fidel al listelor Coalitiei pentru Romania Curata, iar in Teleorman, cu 7.007 alegatori la sectiile speciale, patron este insusi Liviu Dragnea, seful campaniei lui Mircea Geoana. Singurul judet portocaliu, Ilfovul, detine insa recordul la speciale cu 8.965 alegatori si este guvernat de Hristache Radulescu, transfugul de la PSD.

Motivatiile intretinerii scenariului fraudarii pot fi doua: fie tabara "Anti" sta prost de tot, fie Hrebenciuc, asa cum scria Evenimentul zilei, pregateste reeditarea strategiei din seara alegerilor parlamentare. Lucrurile se leaga in sensul acesta, iar exit-poll-urile facute de casele de sondare ale celor doi moguli, care circula deja strategic pe site-uri, vor da o mina de ajutor. In cazul unei diferente intre exit-poll-uri si rezultatele BEC politicienii se vor simti acreditati sa clameze fraudarea. Scenariul venit dinspre PSD spune ca se va merge pina acolo incit se va cere renumarea voturilor sau chiar repetarea scrutinului. Miza e enorma. E care pe care. Scenariul fraudarii trebuie plimbat pe ecrane pentru a se infige ca un ghimpe in mintea alegatorilor,iar de acolo sa fie transplantat pe scena politica. Vestea proasta este ca exit-poll-urile, tot neoficiale, acrediteaza ideea ca baietii o duc rau de tot. Diferenta dintre Basescu si Geoana este intre 4 si 5.In favoarea primului. Asa incit, mai incet cu frauda pe scarile televiziunilor.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22