De același autor
Teleguvernarea începe să-şi piardă suflul, iar USL ar trebui să se pregătească să dea piept cu realitatea.
Două tsunamiuri au lovit USL şi pe drăguţul lor de independent vopsit Oprescu: Roşia Montană şi maidanezii. Nu inflaţia, nu şomajul, nu cacealmaua măririi pensiilor şi a salariilor, nu privatizarea dubioasă a CFR Marfă, făţărnicia promisiunilor electorale sau tentativa de siluire a echilibrului puterilor în stat prin modificarea Constituţiei, ci două subiecte care ţin de civism şi emoţional şi în faţa cărora oamenii au avut revelaţia dimensiunii incompetenţei, minciunii, corupţiei şi cinismului administraţiei. Adică, nu buzunarul şi foamea, ca până acum, i-a scos în stradă (singura excepţie de la regulă fiind subiectul Arafat, ulterior confiscat politic) şi i-a nemulţumit. E vorba, până la urmă, de două crime, una la propriu, a copilului omorât de câini, cealaltă, posibilă, ecologică. Ambele au retrezit o societate anesteziată de manipulările televiziunilor şi ale politicienilor, devenită imună la orice derapaj democratic, încălcare a legii sau hoţie şi care votează de ani buni doar negativ.
Puşi în situaţii-limită, oamenii au reacţionat furibund în cazul câinilor, cerând eutanasierea la pachet cu demisia primarului Oprescu. Deşi divizaţi în ce priveşte soluţia, îi uneşte pentru prima oară conştiinţa faptului că adevăratul vinovat - administratorul Bucureştiului - trebuie făcut să plătească. Că nerespectarea promisiunilor electorale, minciuna şi sfidarea au, iată, consecinţe dramatice. Desigur, se poate contraargumenta că este vorba despre sindromul ţapului ispăşitor, că bucureştenii încearcă astfel să-şi acopere propria vinovăţie în moartea copilului. Că, pe fond, sunt în egală măsură culpabili pentru indolenţa şi nesimţirea de care au dat dovadă. Într-un fel, aşa şi este, am mai spus-o, nimeni nu a ieşit în stradă în anii aceştia să-l întrebe pe Oprescu: mă, nenorocitule, câte adăposturi ai construit, câţi căţei ai sterilizat, de ce ai doar 8 hingheri, pe ce ai cheltuit banii? (vezi articolul Vrem sânge de câine! Pe cine să mai eutanasiem? de pe site-ul revistei 22). Nimeni nu l-a luat de gât şi nu i-a cerut socoteală pentru banii aruncaţi aiurea pe tot felul de fantasmagorii sau, pur şi simplu, hoţomăniţi, bani cu care se putea rezolva şi răsrezolva în cei 7 ani de mandat problema maidanezilor. Ba mai mult, deşi conştienţi că independentul nu face nimic pentru oraş, că totul este un grosier exerciţiu de imagine, l-au votat pentru a doua oară. Da, este o oarecare ipocrizie în reacţia bucureştenilor, dar asta nu diminuează cu nimic responsabilitatea lui Oprescu şi nici relevanţa apariţiei tardive a unui sâmbure de spirit civic. Se vede asta din celălalt caz - Roşia Montană -, unde protestele ţinute pe cât posibil departe de politic au avut un efect devastator, USL s-a speriat şi a fost obligat să cedeze.
Mamutul de 70% şi cei doi lideri ai săi au reacţionat schizoid în ambele situaţii. Plânsetele lui Oprescu şi ascunsul după referendum n-au făcut decât să irite mulţimea grabnic vărsătoare de sânge de câine, refuzul lui Ponta de a da o ordonanţă de urgenţă i-a consolidat imaginea de duplicitar şi fugar de orice răspundere, iar faptul că parlamentul ţârâie de peste un an punerea legii în acord cu decizia Curţii Constituţionale, care, atenţie!, nu interzice eutanasierea, a fost moţul. PSD pare să-şi dea seama că pe Oprescu l-au terminat maidanezii şi pentru primărie, şi pentru prezidenţiale. Nasol. Antonescu a plusat, cerând demisia edilului, în încercarea de a scăpa de un potenţial contracandidat periculos.
La Roşia Montană, lucrurile sunt şi mai şi. Cum Ponta-premierul nu putea să-şi retragă propriul proiect din parlament, nu de alta, dar încă îi mai trebuie alibiul votului aleşilor pentru a mai putea da ochii cu Gold Corporation în instanţele internaţionale (compania ameninţă cu procese), i-a dat ordin lui Ponta-deputatul să respingă proiectul cât mai iute cu putinţă, ca să „închidem subiectul“. Cât despre Antonescu, acesta a făcut rapid tabula rasa cu toate declaraţiile de susţinere a legii, unele date cu doar câteva zile în urmă, a descoperit spiritul civic al celor care strigau la Universitate „Ponta, demisia!“ şi a făcut un salt de cangur cât mai departe de incriminatul proiect, nu-i aşa?, plin de vicii, de neconstituţionalităţi şi suspectat, pe deasupra, şi de mită. Paranoia curată!
Întrebarea e cum vor afecta toate astea USL. E clar că semnalul decontului electoral a fost dat şi că relaţiile dintre PSD şi PNL sunt serios afectate. Criza cu Roşca Stănescu a fost doar gimnastica de dimineaţă în comparaţie cu loviturile date acum în coastele PSD. Nimic nu va mai fi ca înainte. Felul în care Antonescu a speculat momentul dificil prin care trec Ponta şi PSD nu va rămâne nerăzbunat. Să punem totul în contextul discuţiilor din Biroul Permanent al PNL, al reproşurilor şi avertismentelor primite acolo de Antonescu, obligat pentru prima oară să-şi admită greşeala cu Becali şi Fenechiu, şi vom înţelege mai bine de ce liderul liberal s-a autointitulat „probabilul“ candidat la prezidenţiale, asta după ce se autoproclamase direct preşedinte.
Ce se va întâmpla însă în interiorul USL are mai puţină importanţă acum. Nu mă număr printre cei care proorocesc ruperea monstrului, important e că România e practic neguvernată. Incompetenţa, schizofrenia, iresponsabilitatea şi bulibăşeala sunt singurele proiecte de ţară. Teleguvernarea începe să-şi piardă suflul (Ponta n-a mai cutezat să calce de câteva zile în vreun studio), iar USL ar trebui să se pregătească să dea piept cu realitatea. //
