De același autor
Mortul alegerilor prezidențiale s-a răcit deja în groapă și lucrurile reintră în normalitatea lor păguboasă, cea care ne-a și adus în situația fatală pentru democrația pe care o traversăm. Back to business fără vreo asumare de responsabilitate, demisie/demitere, sau măcar pus cenușă în cap. Statul eșuat se simte mai bine ca oricând, mușchii i se umflă în prime-time-uri, iar băieților cu ochi albaștri din servicii le-a venit inima la loc. Toate capetele care ar fi trebuit să se rostogolească au rămas neclintite. Iohannis a primit lumină de la CCR și și-a prelungit mandatul câteva luni, cel puțin, așa că zâmbește cu gura până la urechi. E optimist, ar putea să mai ungă un premier pesedist și un guvern struțo-cămilă în numele stabilității și al luptei cu extremismul. Ciolacu și-a început umanizarea pe TikTok, încercând să copieze modelul Georgescu, Rareș Bogdan ține din nou lecții de patriotism și Grindeanu promite noi și noi inaugurări ale unor ciozvârte de autostrăzi. La teveuri se rotesc aceleași figuri obosite și detestate care mestecă aceleași vorbe mari și goale. Nimic nou sub soare.
Între timp, negocierile pentru împărțirea ministerelor și a altor sinecuri durează zi lumină, dezastrul bugetar e întors pe toate fețele, doar, doar s-o produce vreun miracol și nu va fi nevoie de înghețarea salariilor și mărirea taxelor. Coaliția scârțâie deja din încheieturi – USR spune că nu intră la guvernare fără un program care să prevadă reforme și un buget cu toate sursele de finanțare clare, nu ca până acum. Cifrele arată deplorabil, deficitul fiscal se duce spre 9% din PIB, iar datoria publică a urcat spre 55%. Până la urmă, autoarele dezastrului sunt cele două partide care au guvernat împreună, PSD și PNL, și tot ele trebuie să plătească factura politică. Problema e că, dacă sunt lăsate, vor arunca probabil România într-o criză economică din care își va reveni cu greu și de care nu vor profita decât suveraniștii. Pe de altă parte, rămânerea USR în afara guvernării ar putea să nu fie cea mai bună idee – cei trei ani de opoziție nu au ajutat partidul nici să crească, așa cum s-a văzut în alegeri, nici să se maturizeze.
Dar problemele care divid cu adevărat zona nesuveranistă sunt candidatul la prezidențiale și premierul. Marcel Ciolacu și PSD nu vor să renunțe la funcția de prim-ministru, care le dă posibilitatea să dispună de finanțele țării până la următoarele prezidențiale. Nu au de gând să ia măsuri de austeritate până atunci în buna tradiție a ultimilor doi ani de guvernare. Faptul că PSD insistă cu Ciolacu este o sfidare la adresa electoratului, care deja l-a penalizat la vot, dar poate fi și un semn că partidul s-a resemnat cu pierderea președinției. Pentru Ciolacu însă funcția de prim-ministru este șansa de a nu rămâne fără conducerea partidului. Dușmanii sunt mulți și nu-i vor ierta nici ratarea finalei prezidențiale, nici scorul mic de la parlamentare, așa încât Ciolacu își joacă acum efectiv ultima carte. Pe de altă parte, PSD nu riscă prea mult mergând pe mâna unui politician atât de urât precum Ciolacu în fruntea guvernului, parlamentarele au trecut și partidul gândește că actualul executiv este unul de sacrificiu și are patru ani timp să-și revină.
Până la urmă, un cuvânt greu de spus are PNL, fără de care PSD nu poate forma o majoritate și care acum are mecanismele prin care poate constrânge partidul să renunțe la Marcel Ciolacu. Vrea însă Ilie Bolojan să‑și asume o poziție de frondă față de PSD? Discutabil. Asta pentru că, în pofida unor declarații, nici lui nu-i convine să fie premier într-o așa perioadă atât de dificilă în care trebuie să scoată castanele din foc cu propria mână.
În privința prezidențialelor, paradigma s-a schimbat complet prin anunțul lui Nicușor Dan că va candida ca independent. Ideea candidatului comun al partidelor proeuropene are mari șanse să pice, căci este puțin probabil ca social-democrații să meargă pe mâna lui Nicușor Dan. PSD ar fi acceptat, poate, să susțină un „independent” propus de el și de PNL. De altfel, social-democrații au pus imediat tunurile pe Nicușor Dan, acuzându-l că dă peste cap planurile coaliției proeuropene și că face jocurile suveraniștilor. A pus tunurile și pe USR, perceput, în pofida jocului de scenă, drept principalul adversar.
Nu este clar dacă PNL și USR se vor încolona în spatele lui Nicușor Dan, așa cum ar dicta logica viitoarelor prezidențiale. PNL și USR știu bine că, fără un candidat comun al forțelor de centru-dreapta în turul doi, voturile se vor diviza, așa cum deja s-a întâmplat. Semn al impasului: sunt aruncate în circulație diverse nume, de la Daniel Funeriu la Teodor Paleologu și Daniel David, persoane care au profilul unui prezidențiabil, dar n-au nicio șansă și nu vor face decât să împartă voturile, ceea ce cu siguranță știu și ei prea bine. Așa cum au știut și Cristian Diaconescu sau Ludovic Orban.
A fost reșapat și Crin Antonescu, acest gargaragiu vid de idei, coautor, alături de Victor Ponta, al indigestului USL, perioadă în care vitupera împotriva Uniunii Europene, părând scos direct din laboratoarele serviciilor, cele care i-au aranjat și retragerea, de altfel.
Discuțiile sunt probabil incipiente, USR încă o susține pe Elena Lasconi, iar PNL nu are un candidat – Bolojan nu pare încântat de o candidatură –, dar nu are ce pierde dacă merge cu Nicușor Dan. În mod evident, acesta umple un gol, iar faptul că lasă la latitudinea celor două partide să-l sprijine este un atu pentru el. În fond, electoratul de centru-dreapta are ocazia să vadă în ce măsură liderii politici chiar înțeleg gravitatea momentului.
