Marga, debranşat la pachet cu revizuirea

Revizuirea scârţâie, USL geme, Marga a fost pus pe făraş, iar referendumul lui Băsescu a intrat în linie dreaptă. Treaba nu arată bine, iar din spatele declaraţiilor oficiale miroase a sulf. Tare de tot.

Aparent, Marga ar fi păcătuit prin ne­pre­darea raportului de activitate al ICR pe 2012 (dar când s-a predat vreodată un ra­port la termen?) şi, tot aparent, votul la Constituţie s-a amânat pen­tru la toamnă din cauză de Curte Constituţională. Aşa să fie? Prostiile, co­mu­nis­mele, clientelismele şi au­toritarismele lui Marga par, de fapt, să fi umplut până şi paharul celor care acum un an huleau echipa Patapievici. L-au umplut însă cu schepsis, pentru că decizia de mătrăşire a fost luată în răspărul lui Antonescu, dispus să facă scut în apărarea lui Marga. N-a apu­cat, Comisiile de cultură şi de externe din Senat l-au executat din scurt, în timp ce şeful era cu treburi prin Croaţia. Pesediştii susţin că izbânzile lui Marga, începute cu caloriferul şi terminate cu atacul la „vi­te­za inacceptabilă“ cu care lucrează Mi­nis­terul de Externe, dar şi păşunismele ex­portate de ICR deveniseră deranjante pe plan extern pentru imaginea României, deci şi pentru a lui Ponta, chitit să-şi cârpească o haină de european. Or, Marga nu doar că pu­sese pe butuci proiecte şi oameni de va­loare, dar, zice-se, lucra doar pentru pa­tronul său direct, Antonescu, băgând fitile împotriva premierului. Colac peste pu­pă­ză, notele informative ale lui Marga în­cepuseră să facă deliciul lumii culturale de pretutindeni, la orizont se profilau nişte scandaluri de corupţie prin Germania, iar ICR devenise permanent subiect de scan­dal. Debarasarea este o recunoaştere indi­rectă a greşelii făcute în debutul puciului din vara lui 2012, care a reuşit să coalizeze artişti, intelectuali şi societate civilă din România şi din Occident, precum puţine alte cauze au reuşit. Nostim este că Marga a pierit de mâna pe care a lins-o, a po­li­ti­cu­lui, PNL luptând cu baioneta insultelor şi a agresivităţii ca ICR să fie trecut de la pre­şe­dinte în ograda Se­na­tului.

În principal însă, pare a fi vorba de o altă lovitură da­tă în plin PNL: Marga nu es­te fieştecine, e membru cu state vechi în partid, iar acum, spre deosebire de si­necura primită după eva­cu­area sa de la Externe, nu se întrevede nimic la schimb. Desigur, lipsa de apetenţă a liberalilor, doar patru vo­turi împotrivă şi puţine declaraţii, de a-l apăra pe Marga poate fi explicată şi prin trocul de la CNAS, oferit PNL.

Cu toate acestea, prin episodul Marga, lup­ta din USL a început să fie purtată pe faţă, fiind primul demnitar PNL (avea rang de ministru) ras fără mănuşi. Dacă punem în context criticile prea puţin politicoase ale lui Ponta la adresa ministrului Culturii, Da­niel Barbu, rămas captiv în războiul con­tra Angelei Merkel, atenţionarea altor miniştri liberali să-şi vadă de treabă şi s-o lase mai moale cu părerismul televizat, pre­cum şi promisiunea că, dacă Fenechiu va fi condamnat de ÎCCJ, îl va da afară din guvern fără să aştepte recursul, vedem că piesele se aşază destul de logic pe tablă. PSD nu mai pare dispus să tolereze bu­feurile naţionaliste şi derapajele PNL. Amâ­narea pentru la toamnă a votului la noua Constituţie intră, parţial, în acest peisaj.

Constituţia emanată de Comisia An­to­nescu are toate şansele să se transforme într-un pietroi atârnat de gâtul întregului USL, nu doar de cel al PNL, aşa cum se intenţiona în prima fază. Amendamentele introduse de liberali, în special cele re­fe­ritoare la justiţie şi la transformarea par­lamentului într-o superputere între ce­le­lalte puteri, riscă să se izbească de Co­misia de la Veneţia şi de Curtea Cons­ti­tuţională, să provoace, iarăşi, îndoieli asu­pra angajamentului Guvernului Ponta (pe plan extern Ponta, şi nu Antonescu răs­punde) de a respecta separaţia puterilor în stat. Chiar dacă, pervers, PSD doreşte să lege de numele PNL şi al lui Antonescu un eventual eşec sau prevederi nepopulare şi contrare statului de drept, răspunderea este comună în final. Duplicitar, Ponta a vrut să facă treburile murdare cu mâna lui Antonescu, dar intervenţia lui Traian Băsescu, parte sau nu a coabitării, i-a dat totuşi şi lui socotelile peste cap. Amânarea este, pe de o parte, consecinţa presiunii no­ului referendum anunţat de preşedinte, pe de alta, consecinţa unor amendamente care au împins lucrurile prea departe, am­bele reuşind să atragă atenţia opiniei pu­blice şi să sune alarma în exterior. În pri­ma fază, Traian Băsescu pare să fi obţinut ce a vrut: dezbateri, critici, tensiune în USL, un stand-by în care multe se pot întâmpla.

Reacţia PDL este însă confuză. Sub aceeaşi presiune, incapabil de decizii fără impuls băsescian, s-a retras din Comisia An­to­nescu. Gestul are semnificaţie, pentru că USL îi va veni şi mai greu să explice o Cons­tituţie făcută fără opoziţie, sim­bo­listica fiind aceea a unei dictaturi a ma­jo­rităţii, care dă prost la imaginea pentru ex­port. Dincolo de asta însă, PDL pare lovit cu leuca. Cezar Preda spune că PDL nu tre­buie să se „arunce orbeşte în referen­du­mul lui Băsescu“, alţii susţin că acesta es­te de fapt negarea referendumului din 2009, deci nu ar trebui susţinut. Altfel spus, păşind viguros pe cărarea bătută de PNL, cea a antibăsismului, PDL vrea să-şi forţeze norocul. Dar ce să te miri de la un partid condus de un tovarăş din sufleţelul căruia scot corniţe nostalgiile co­mu­nis­mu­lui, ăla în care nimeni nu mişcă în front în faţa partidului şi a liderului suprem. Că un lider ca Vasile Blaga visează la modelul po­litic chinez, cu care „împărtăşeşte ace­leaşi valori“, spune totul despre soarta ne­fericită a dreptei. //