Noul Băsescu

Prins în menghina profilurilor electorale, Băsescu a reuşit de la alegeri încoace să-şi dezamăgească fundamental doar un segment destul de restrânsde votanţi. Mai are însă timp şi n-ar trebui să-şi forţeze norocul.

Guvernul Ponta e ca apa sfinţită, nici nu ajută, dar nici nu strică. O zice însuşi Bă­sescu. Pentru asta l-a afişat la avizierul bă­ieţilor cuminţiţi, al golanilor scăpaţi de exmatriculare cu ajutorul consilierului pedagogic, care, deşi puteau, nu au dat foc la şcoală. Re­zul­tatul? Van Rompuy se în­chină evlavios la coabitarea care scuteşte Europa de noi to do list-uri, că le ajunge Ungaria şi ree­va­luarea austerităţii. PNL îşi roade unghiile de nervi, iar susţinătorii preşe­din­te­lui i-au pus acestuia coarne şi mustaţă cu marker negru. Toate în numai un an de zile. Bulversare maximă, valorile din vara trecută s-au răsturnat cu susu-n jos. Ju­mătate din pucişti se dau răspopiţi la de­mocraţie şi stat de drept, cealaltă jumătate nu se lasă, lucrează pe şestache cu amen­damentul prin parlament şi pe faţă cu ba­rosul varanului, iar fostul martir en titre şi-a pus pirostriile compromisului stra­tegic. Motivul oficial: stabilitatea politică - vis ce părea de neatins cât timp Băsescu era în rol de jucător şi Ponta în cel de bă­iat de mingii la Voiculescu -, deficitul bu­ge­tar în limitele de 3%, echilibrul ma­cro­economic. Altfel spus, tandemul Im­pe­ca­bilul-Reevaluatorul lucrează în interes na­ţional. Motivul neoficial: Băsescu vrea să pă­răsească Cotroceniul cu pagina de is­to­rie rescrisă din mers, cu sondaje favorabile care să permită Mişcării Populare să fie ar­bitru pe zona de dreapta şi nu numai, dar, mai ales, cu sfărâmarea USL la activ şi cu succesoratul asigurat de oricine altcineva decât de Antonescu. Judecând din pers­pec­tiva luptei eterne cu răul cel mai mic, ra­dio­grafiind opoziţia blatistă făcută de PDL, ultima mostră fiind votul unanim pentru numirea clanului Ruşanu la ASF, pare a fi singurul scenariu cât de cât coerent. În tot cazul, unul care are o miză pe termen lung. Problema e a preţului şi ce interese ascunse se află în spate.

În fond, care erau opţiunile lui Băsescu? Prima - cerută atât de mi­noritatea intransigentă, pen­tru care abdicarea de la prin­cipii este dezamăgirea finală, dar şi de susţinătorii tipologiei războinicului ca­re dă un cap în gură adver­sarilor reali sau închipuiţi, la care însuşi Băsescu a tru­dit din greu - era opţiunea luptei până la capăt. Aceş­tia consideră că preşe­din­tele nu mai avea nimic de pierdut, fiind de preferat să iasă din arenă cu paloşul înmuiat în sângele duşmanilor şi să piară, eventual, cu mandat cu tot, călărind până la epuizare calul alb. Fiecare palmă de pământ cedată duşmanului trebuia să fie presărată cu cadavre. Compromisul, mai ales pe chestiunile esenţiale, de principiu, nu intră în discuţie. Radicalizăm total. Aici, împotrivă s-a ridicat Europa. E un elec­torat care l-a abandonat pe Băsescu fără drept de apel, considerându-se trădat în ce are mai sfânt.

A doua opţiune era războiul de uzură în zonele considerate ultima baricadă în faţa tăvălugului USL: procurori, justiţie, edu­caţie, în care reforma îşi produsese deja efectele sau începea să le producă. Acestea trebuiau apărate, chiar şi prin metode mai neortodoxe. Este electoratul care a strâns din dinţi la tăieri şi austeritate, a înghiţit broasca râioasă a politizării şi clien­te­li­zării, care i-a trecut preşedintelui multe cu vederea: gafe, greşeli, comportamente inadecvate, dar l-a apreciat pentru că şi-a sacrificat popularitatea şi şi-a jucat man­datele pentru a impune cu anasâna chiar şi o jumătate de schimbare. Ceea ce-i ne­mulţumeşte nu e atât coabitarea în sine, văzută tot ca o strategie prezidenţială, ci tă­cerea şi compromisul în aceste puncte-cheie. Ei se aşteptau ca Băsescu să ţină cu dinţii de procurorii DNA, să ia poziţie cla­ră faţă de restauraţia din educaţie, să se lanseze în atacuri acide la adresa incom­petentului şi arogantului Nicolăescu, să pro­testeze împotriva implantării reţelei Ru­şanu & finii şi să continue să ceară de­misia miniştrilor penali şi a celor an­che­taţi de ANI. Într-un cuvânt, să nu cau­ţio­neze, să continue să fie preşedintele-ju­cător pe care l-au susţinut vreme de 7 ani. Nu l-au abandonat cu totul, înţeleg com­promisul în politică, mai ales când adver­sarul are 70%, dar limita este aproape.

A treia opţiune este cea politicianistă, dic­tată însă de interesele pe termen lung. E cea la care asistăm şi pe care am creionat-o la începutul articolului. Ea se adresează nu­cleului dur al electoratului pro-Băsescu, unul care refuză să-l coboare de pe soclu, să-l reevalueze, considerând că în virtutea lucrurilor, unele remarcabile, făcute în ce­le două mandate nu merită să fie aban­donat. Vede în actualul comportament pre­zidenţial o altă manevră genială, care, la un moment dat, îşi va arăta raţiunea şi rezultatele. E un electorat pentru care Bă­sescu rămâne singurul lider de forţă de pe scena politică - aici nu-l prea poţi con­tra­zice uitându-te în jur - şi care e convins că PNL, Antonescu şi Voiculescu re­pre­zintă un rău mai mare decât Ponta şi PSD, atitudine dictată de imensa frustrare pro­dusă de liberali. Convins că, prin pactul de coabitare, Băsescu e cel care îl mane­vrează pe Ponta, reuşind astfel să salveze ce mai poate fi salvat, este viitorul votant al Mişcării Populare, adeptul reunificării dreptei, cu condiţia să nu prindă picior de penelist pe acolo. E, poate, cel mai ra­ţio­nal şi mai pragmatic electorat, d-aia şi con­tinuă să-l aprobe necondiţionat pe Bă­sescu. Paradoxal, aşteaptă însă o minune.

Prins în menghina acestor profiluri elec­torale, Băsescu a reuşit de la alegeri în­coace să-şi dezamăgească fundamental doar un segment destul de restrâns de votanţi. Mai are însă timp şi n-ar trebui să-şi forţeze norocul. Mizele: dezintegrarea USL, alun­garea definitivă din preajma Co­troceniului a lui Antonescu, un rol activ pentru el în­suşi pe scena politică, coagu­larea dreptei pot fi acceptabile, dacă ar exista cer­ti­tu­dinea că în spate nu se află interese as­cunse. Că preţul plătit pentru reevaluarea, dintr-o suflare, a PSD şi a principiilor nu are în spate doar interese meschine şi ne­curăţenii. Răspunsul la aceste întrebări îl poate omorî politic şi pe vechiul, şi pe noul Băsescu. //