O mizerie! Cum a vopsit TVR oile negre securiste

Emisiunea despre securitate de la TVR a prezentat o imagine edulcurotă a instituției represive, nu a avut opinii care să o echilibreze și nu a servit interesului public. A fost o manipulare grosieră.

Andreea Pora 15.08.2022

De același autor

Când voiau să linșeze sau să servească pe cineva, televiziunile lui Voiculescu și Vântu invitau interlocutori despre care știau sigur că le vor face jocurile, că vor spune exact ceea ce trebuie pentru ca scopul emisiunii să fie atins. Rareori, de tema amenzilor de la CNA, chemau formal și câte un personaj care avea altă opinie, care nu era pe linie, dar care atunci când deschidea gura era acoperit rapid de fie de moderator, fie de ceilalți aflați în platou. O tehnică de manipulare aproape perfectă, folosită cu brio și în prezent.

Emisiunea de la TVR „Adevăruri despre trecut: Femei în securitate. Raport asupra banalității răului”, pe care de abia acum am văzut-o, a generat polemici aprinse între oameni aflați, culmea, de aceeași parte a baricadei și care, n-am dubii, gândesc la fel în ce privește securitatea. Regretabil. Securiștii își freacă încântați palmele.

 Spun fără ezitare, emisiunea este o mizerie, o mostră de neprofesionalism și manipulare, exact în sistemul folosit de televiziunile menționate mai sus. Nu mă interesează câte știu sau nu știu realizatorii ei despre securitate și ce a reprezentat ea în ansamblul regimului represiv, presupunerea mea este că, totuși, nu sunt niște inocenți, ceea ce mă interesează este actul jurnalistic în ansamblul său. Și aici sunt de acord cu colegii de la G4media: emisiunea este o „spălare” a securității. Nu știu dacă acesta a fost scopul ei, pentru că plec de la premisa bunei credințe, dar a asta a ieșit și nu există vreo justificare rezonabilă pentru așa ceva.

Cele trei foste tovarășe ofițerese în Securitate vorbesc blând și nostalgic, e dreptul lor, desigur, despre viața în sistem, despre oamenii minunați care lucrau acolo, căci erau și ei oameni, nu niște bestii care băteau, te urmăreau până și în baie și îți umpleau casa de microfoane și anturajul de turnători, așa cum credea lumea. Nu, cele trei își făceau datoria în numele legilor statului ceaușist și nu au comis niciodată excese, nu au dat „nicio palmă”. Tinerețea, invocată insistent, este unul dintre argumentele forte și mijloc de umanizare a instituției. Nu știau nimic, totul era ca la carte, ierarhic, iar scopul era „prevenția”, altfel securitatea nu era brutală, șantajistă și teroristă, Doamne ferește. Securitatea nu voia decât să-i aducă pe linia cea dreaptă pe cei care deviau ascultând Europa Liberă, trimiteau scrisori conducătorului mult-iubit sau străinătății, ori se plângeau de condițiile mizere de trai. Totul se făcea prin „convingere”. Acesta este mesajul de substanță transmis de emisiune.

Faptul că mai existau și victime colaterale, că la Aiudul a fost plin până la revoluție cu deținuți politici, e altă mâncare de pește. Dar, una peste alta, securiștii erau și ei ca toți românii, se descurcau cum puteau, ba chiar încălcau minunatele legi ale statului procurându-și alimente de pe piața neagră, după cum povestește una dintre ele.

E interesant să le asculți povestea, să încerci să înțelegi dincolo de cuvinte și intonație. Totul sună atît de banal în gura lor de parcă ar fi lucrat într-una din marile întreprinderi socialiste, nu pentru brațul înarmat al celui mai criminal sistem pe care l-a avut România. „Banalitatea răului”, cum spune și titlul emisiunii. E fascinantă lipsa de dileme morale, atunci și în prezent, pentru că cele trei interlocutoare nu par nici acum a realiza diferența dintre bine și rău. Tonul lor e admirativ față de instituție, de organizarea și puterea ei, de statutul social pe care îl conferea, de buna orânduire a ierarhiei și de justețea existenței și activității securității în virtutea legilor vremii, la care revin cu obstinație.

Răul a existat în perioada stalinistă, nu în anii 1980 când erau ele securiste, spun cele trei. Iar moderatorul le dă dreptate, apreciind naiv (?): „ regimul comunist din anii 80 a fost represiv într-o măsură discutabilă”. Prin comparație a fost mai puțin represiv, o admit inclusiv istoricii, dar nu e nimic „discutabil” în faptul că sistemul anilor 80 a fost la rândul lui unul represiv; negarea acestei realitățăți este o teorie răspândită tot de securiști, care vor astfel să se disculpe, împărțindu-se în „securiști buni și răi”.

O paranteză- în arhivele CNSAS stau aliniate peste 1.300. 000 de dosare ale celor urmăriți de Securitate, care conțin, aproape fiecare, zeci de volume. Gemina Nagâț, membră a Colegiului CNSAS, fostă directoare a Direcției de Investigații îmi spunea: „Nu e o exagerare să spunem că, la un moment dat, toată populația activă a României a intrat în vizorul Securității. Acest lucru a dus la disoluția țesutului social cu efecte îngrozitoare”.

De altfel, povestea celor trei ofițerese nu iese cu nimic din canoanele justificative ale securiștilor ( m-am ocupat destul de mult de chestiunea securitații și am stat de vorbă și cu victime, și cu călăi). Absolut toți se acoperă cu argumentul legalității actelor lor, cu „patriotismul” de care au dat dovadă și nu recunosc că securitatea a fost o instituție represivă la modul absolut.

Toți prezintă o imagine edulcorată a securității. Exact asta a făcut și emisiunea de la TVR în discuție. Lipsa opiniilor unor istorici și experți care să explice aplicat care a fost rolul nefast al securității și cum a marcat societatea în ansamblul ei este unul dintre viciile de fond. Un altul: lipsa din emisiune a victimelor securității, care să-și povestească suferințele. Și, în sfârșit, dincolo de aceste lucruri de bază pentru un jurnalist, nu cred că ar fi fost chiar așa un efort să se acrediteze la CNSAS și să ceară dosarele celor trei securiste pentru a vedea cu ochii lor cît de inofensivă le-a fost activitatea.

Emisiunea a fost dezechilibrată prin faptul că a prezentat doar un punct de vedere, ceea ce, jurnalistic vorbind, înseamnă ori amatorism, ori intenție. Iar prezentarea fugitivă a unor cartoane cu o declarație a Germinei Nagâț sau cu niște documente din arhivă, pe care, evident, nimeni nu apucă să le citească, este precum invitarea la televiziunile lui Voiculescu și Vîntu a acelui personaj despre care vorbeam la începutul articolului.

Care a fost, deci, scopul emisiunii TVR din perspectiva servirii interesului public, căci acesta ar trebui să fie rolul presei? Ce a înțeles tânăra generație? Că securitatea nu a fost chiar așa rea, că securiștii și-au servit țara, că nu au fost și nu sunt de blamat. De altfel, una dintre securiste o spune clar chiar la începutul emisiunii, lucru care a dat direcția întregului demers: „Toată lumea acuză securitatea și securiștii de parcă ar fi fost oile negre ale societății”. Iar oile negre au fost vopsite cu sârg de realizatorii emisiunii de la televiziunea publică. Pe scurt: o mizerie.

 

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22