De același autor
Povestea lui Sorin Oprescu a luat sfârșit. Slavă domnului! Trăiască „binomul“ care a reușit să-i facă felul - lui și grupului infracțional pe care îl organizase în Primăria Capitalei! Prins cu banii marcați MITĂ asupra lui, cota parte de 10% din contractele șpăguite cu metodă ani de zile, peste un milion de euro, spun procurorii, Oprescu nu mai poate, șmecherește, oricât ar presta spălătorii de cadavre, s-o dea la întors: îl așteaptă pușcăria. Dincolo însă de pitorescul unor detalii - banii ascunși în pernuțele canapelei, foișorul pentru telefoane din grădină -, povestea de corupție marca Oprescu are un tipar deja clasicizat: organizare pe verticală, ierarhie precisă, procente fixe, mecanisme bine structurate și unse. Nimic nu era lăsat la voia întâmplării. Un mecanism pe care l-am văzut funcționând în atâtea alte cazuri, în special la nivelul administrației locale, dacă ar fi să mă refer doar la Mazăre, Vanghelie, Cosma, Chiliman & Moisescu. De aceea demantelarea unor astfel de rețele mafiote este complicată și se ajunge așa de greu la peștele cel mare. Oprescu este dovada. Bucureștenii, chiar și cei care l-au votat și continuau să-l susțină pe edil, erau convinși că acesta fură de smintește, că la Primărie domnește corupția, o parte a presei a scris hectare de dezvăluiri despre contractele dubioase și păguboase, plângerile penale nu lipseau, dar Oprescu a fost de neatins vreme îndelungată. Prea îndelungată. Asta până când s-au produs primele breșe în sistem - arestarea consilierului personal Wigler, a directorului de infrastructură și, vedem acum, alți directori, funcționari și oameni de afaceri căzuți în plasă. Mai mult ca sigur, toți au „ciripit“ din greu. Lațul s-a strâns încet, dar temeinic. Să nu fi înțeles asta Oprescu, ins uns cu toate alifiile? Puțin probabil. Atunci?
Aici ajungem în punctul care stupefiază. Cum de Oprescu și alții ca el, conștienți că sunt luați în vizor, că procurorii încep să meargă pe fir și că poate fi chestie de zile până să fie, la rândul lor, înhățați, nu se opresc din furat nici măcar pe ultima sută de metri? E întrebarea zilei, pe care am auzit-o la toți cei cu care am vorbit. Sunt inconștienți, psihopați, ce naiba e cu oamenii ăștia? E ceva de neînțeles aici, rațiunea intră în colaps. Ce resorturi îi împing să riște în halul ăsta? Pe ce mizează, cum de teama de DNA, al cărui asalt este dincolo de orice îndoială și care ar fi trebuit să le dea fiori reci pe șira spinării (Oprescu însuși mărturisea, într-un interviu dat cu doar câteva ore înaintea arestării, că îl „sperie justiția asta oarbă, legată la ochi“), nu-și produce efectele și nu-i determină să spună stop? Nu am un răspuns. Am auzit/citit tot soiul de explicații: că șpaga este ca drogurile sau păcănelele, dă dependență, pur și simplu nu se pot opri, nu nevoia de bani e cea care îi mână - toți acești șpagomani sunt putred de bogați. Sau că sunt convinși că mecanismul creat și măsurile de precauție sunt eficiente și impenetrabile - Oprescu, de exemplu, avea în casă un sistem de bruiat telefoanele și lucra numai prin intermediari; că erau victimele sistemului și, chiar dacă ar fi vrut, nu se mai puteau extrage, fiind șantajabili.
Indiferent despre ce e vorba, de motivațiile individuale, cred că semnalul dat de cazul Oprescu este cât se poate de serios: boala corupției este un cancer metastazat în toată administrația României și oricât de dure sunt intervențiile DNA, cale de vindecare nu există, atâta vreme cât organismul social nu reacționează. Asta este de fapt grozăvia, toleranța față de această mafie a șpăgii. Vă dați seama cât se fură, cât de umflate sunt contractele publice, dacă societățile se mulțumeau cu doar 30% din profit, restul fiind mită? În București lucrul acesta era evident de mulți ani, dar Oprescu avea șanse să obțină un al treilea mandat și se afla mereu pe primele poziții în topul încrederii. Nu e mai puțin adevărat că Oprescu a știut să năimească presa, care a instaurat ani buni o adevărată omerta asupra cazului său, și să-i prostească pe bucureșteni cu șmecheriile, aerul de mitică și promisiunile fantasmagorice. Vedem inclusiv acum, în pofida evidenței - Oprescu a fost filmat luând șpagă de către unul dintre denunțători care avea tehnică asupra sa -, cum mercenarii media au sărit să-i spele onoarea ofilită. Ba că de ce taman acum, când dosarele erau gata mai de mult, ba că șpaga-i prea mică pentru unul ca Oprescu, plin de bani (adică tranșa de 60.000 de euro din milionul țepuit în doi ani e puțin?? dar cât ar trebui să fie, jumătate din PIB?), ba că era un biet pion, victimă a sistemului (din referatul procurorilor - interceptări - aflăm că bietul doctor șpăgar nu avea milă, deși mituitorul cerea o amânare pentru că îi murise bunicul, l-a presat să-i aducă banii sâmbătă seara). Ce să mai spunem de partitura pesediștilor în favoarea independentului? Ponta e „uimit“ și nu vrea să intre în „corul de șacali și hiene care sar pe Oprescu“, Dragnea nu se pronunță în privința unei demisii pentru că „nu doresc nimănui așa ceva“, iar Tăriceanu a profitat ca să mai dea un atac la justiție și să ceară intervenții legislative care să pună capăt „neregulilor și abuzurilor unor magistrați“.
Este clar că arestarea edilului șef al industriei șpăgilor din Capitală resetează scena politică pentru alegerile locale și nu numai. Nu doar Bucureștiul are o nouă șansă, ci și partidele, ambele pot să dovedească dacă au înțeles ceva sau vor să meargă înainte pe linia corupției. În momentul acesta sunt trei primari care au fost sau sunt arestați pentru corupție - liberalul Chiliman, Sectorul 1, pesedistul Vanghelie, Sectorul 5, și, mai marele lor, pesedistul vopsit Oprescu - cărora nimeni nu catadicsește să le ceară demisia - nici populația, nici partidele care i-au pus acolo. Primul semn de bună-credință și de „altfel de politică“, în special din partea PNL, că la viitoarele alegeri nu ne vom trezi pe liste cu ucenicii lui Oprescu sau Chiliman ar fi ca fiecare să-și demisioneze propriii corupți, în loc să ceară demisia celor ai adversarului. Al doilea ar fi să susțină oameni din afara sistemului, care nu au avut vreo legătură în viața lor cu primăria sau administrația. Dați-mi voie să nu cred că există vreun consilier care să nu fi știut de mafia din Primăria Capitalei. Dar cel mai important semnal ar fi ca bucureștenii să iasă în stradă și să ceară demisia „hoților și debedeilor“ și viitoare liste curate. Sincer, n-am mari speranțe, pentru că nimic din ceea ce citim astăzi în rechizitoriile acestor mafioți nu ar fi fost posibil fără indolența electoratului. Degeaba are DNA 60% susținere în sondaje, dacă acest lucru nu se vede în presiunea pusă pe clasa politică. Altfel, deja vedem că la încălzire au ieșit clonele lui Oprescu.
