De același autor
Să ajungă în situația să intre la guvernare cu PSD la doar un an de la alegeri e cea mai usturătoare înfrângere, o palmă pe obrazul propriului electorat. Practic, ar pierde alegerile pentru a doua oară, înșelându-și fără rușine alegătorii.
Când de ani de zile spumegi împotriva „ciumei roșii”, răul suprem pentru țărișoară, când te cocoți pe antipesedismul unei părți semnificative a populației, pe protestele acesteia împotriva corupției, abuzurilor, siluirii justiției și a partidului-stat, pentru ca apoi să schimbi cinic semnificația votului, e pur și simplu odios. Se tot vorbește de refacerea USL, dar măcar USL a fost legitimat prin vot. Ce se petreace acum e sfidarea votului din 2020.
Considerentele morale par că atârnă mult mai puțin în balanță decât banii din buget, din PNRR și PDL3, sau căpătuirea clientelei politice. La acești bani amușină hrăpăreți pesediștii și liberalii. Aici e punctul de inflexiune, din cauza asta sunt pe cale să se predea PSD-ului și refuză USR-ului. Există convingerea multor liberali că se vor înțelege mult mai bine cu PSD la capitolul ăsta (aici sunt „punctele comune” despre care vorbea sibilinic Cîțu), așa cum s-au înțeles de altfel în vremurile de glorie ale USL sau ale altor combinații (nu puține la număr) cu FSN și cu urmașii lui.
Acest adevăr simplu a fost botezat pragmatism politic, i se spune „aritmetică” parlamentară, dar este o mizerie pe care o vor plăti scump. Iar dacă liberalii își imaginează că peste trei ani le va fi uitată trădarea se înșală amarnic. Pe Iohannis îl doare deja în cot, nu e genul care să fie preocupat de posteritate și nici că duce România „pas cu pas” înapoi spre PSD.
Ceea ce mi se pare cu atât mai trist pentru acest partid așa-zis istoric este că vocile care se ridică împotriva acestei combinații toxice pot fi numărate pe degetele de la o mână. Și aici nu mă refer la grupul disidenților al lui Ludovic Orban, care a spus ce a avut de spus, și nici la lătrăii care își ascund mizeria de caracter sub mantaua „sacrificiului pentru țară”, ci la acei lideri de filiale cu voturi și realizări în spate. Unde sunt vocile lui Bolojan, Motreanu sau ale celor care, așa cum răzbate „pe surse”, ar fi în dezacord cu guvernarea alături de PSD? Unde au fost acestea când Cîțu a boicotat la propriu mandatul primit de Nicolae Ciucă, insistând cu guvernul minoritar? Au tăcut și tac, dovedind că PNL a devenit un partid de nevolnici. Mai mult, cum de a ajuns partidul să se lase încălecat de un individ precum acest Cîțu, ale cărui singure realizări au fost supușenia (din categoria Emil Boc, să nu uităm) față de președinte, tupeul fără margini și trasul sforilor. Să fie o întâmplare că din „echipa câștigătoare” și printre cei mai vajnici susținători ai combinației cu PSD se numără lideri proveniți din fostul PD, obișnuiți probabil cu bătutul din pinteni în fața șefului cel mare, sau niște mediocrități patentate și intrigante precum Alina Gorghiu? Cu fostul Superman Cîțu nu are rost să ne mai obosim, e așa cum i-a spus Ciolacu: „căzut în cap”, insistă că el trebuie să fie viitorul premier.
Oricum, discuția e de fapt inutilă, pentru că partidul liberal a adunat în ultimul deceniu tot ce a putut găsi prin tomberoanele politicii, de la traseiști în căutare de ciolan la infractori, securiști, piticoți nedoriți de electorat și până la veleitari cu ego-ul cât piramida și caracterul ca bobul de neghină. Concubinajul cu PSD e singura alternativă viabilă pentru PNL. Potrivire de caracter, cum s-ar zice.
Când îi auzi pe liberali și pesediști vorbind de reforme și de modernizarea țării, te umflă râsul. Lista miniștrilor potențialului guvern PNL-PSD este noaptea minții. La PSD, cu excepția lui Rafila, e inflație de aceiași baroni din guvernele epocii Dragnea – Stănescu, Firea, Grindeanu, Tudose, lipsesc doar Olguța și Viorica. La PNL, aceleași monumente de incompetență – Câmpeanu, Bode, Turcan, Predoiu etc. Evident, din panoplie nu pot să lipsească Cîțu și al său țuțăr Vîlceanu. Cu ăștia vor PSD și PNL să scoată țara din criză?ă.
Niciun guvern cu USR nu ar fi funcționat. Sigur, există șanse ca hoția să fie ceva mai mică, să nu se devalizeze PNRR-ul și bugetul chiar așa cum s-ar întâmpla cu PSD-ul, dar nu cred că poate fi vorba de reforme sau de repararea legilor justiției. Pot să scrie useriștii ce vor într-un protocol sau calendar de reforme, că tot nimic nu se va întâmpla. Pur și simplu PNL și UDMR nu au chef de reforme. Vor trage de timp și vor boicota fix cum au făcut și până acum în guvernarea Cîțu. Ce va urma atunci? Va face USR alt scandal, va depune cu PSD o altă moțiune de cenzură, va rupe iar coaliția? Sau va accepta situația ca să nu i se ducă buhul de „crizatori”? Mai degrabă, aș zice. Cred că dacă USR va accepta in extremis să reintre la guvernare alături de PNL, se va compromite și decredibiliza. Este planul B al PSD. Și al lui Iohannis.
Până atunci, pe tapet e planul A. Gheorghe Falcă, în înțelepciunea-i, a pus punctul pe „i”: PSD este răul cel mai mic. Așa a fost și PNL în 2020 și uite unde a ajuns. //
