De același autor
E pandemie, oamenii sunt sătui, nemulțumiți, frustrările s-au acumulat, nervii sunt întinși la maximum, vaccinul e privit cu neîncredere, liberalii sunt puși la zid, useriștii sunt atacați din toate părțile și, ca întotdeauna, electoratul anti-PSD strâmbă din nas. A început să uite. În diversele bule așa-zis de dreapta, ai senzația că nu PSD e adversarul, ci PNL și USR-PLUS. Critici, cârcoteli, venin, nod în papură, dă-i încolo că nici ăștia nu-s mai breji. De PSD cine să mai aibă timp, când sunt atâtea de „rumegat”, vorba agentului electoral de criză, Iohannis. Amnezia, boala tradițional-românească, e, într-un fel, mai rea decât Covidul. Nu te omoară, dar lasă sechele pe termen mult mai lung.
Dacă PSD nu face ceva ca să ne scoată din minți, dacă Omul Negru nu mai e, uităm, ne culcăm pe o ureche. Iar pentru prima oară, PSD nu mai are ce grozăvie să facă, e în opoziție, pe post de chibiț, și nenorocirile din jur nu au concurență. Ciolacu, baron șmecher, cum a fost și Dragnea, știe lecția: înainte de alegeri, e bine să nu enervezi electoratul anti-PSD ca să nu-l montezi să iasă la vot. Vă amintiți 2016? Ce precaut era Dragnea, cum părea el om rezonabil după tupeistul de Ponta, cu ale lui minciuni, obrăznicii și șmecherii de cartier. Ce figură de împăciuitorist făcea Daddy și cum zicea lumea că e inteligent și are intenții bune. Ca și Ciolacu acum, nu a suflat o vorbuliță despre justiție, spunea că partidul trebuie să se reformeze, să devină mai european. În campania electorală a mers pe burtă, până și presa antipesedistă ajunsese să-l laude. Strategia a dat roade: PSD și acoliții au câștigat alegerile cu aproape 60%. N-au trecut nici două luni și dădea Ordonanța 13. Electoratul și-a mușcat degeaba degetele timp de aproape patru ani. Majoritatea e majoritate și n-ai ce face.
Sondajele secrete, alea care sunt crezute de toată lumea, spre deosebire de cele la vedere, spun că PSD are șanse să iasă primul, cu vreo 3% înaintea PNL. Și ce dacă, zic nemulțumiții, au ce merită, la cât de prost au gestionat pandemia, au pus în funcții, ca pesediștii, clienți, politruci și neaveniți de la pompe funebre. Plus că, oricum, vor fi la guvernare, pentru că împreună cu USR-PLUS vor avea majoritatea. Deci, nicio grijă, putem sta liniștiți. Oare?
În primul rând, nu e deloc clar cât de largă va fi viitoarea majoritate PNL–USR-PLUS. Poate fi una fragilă, cu doar câteva procente peste ceea ce ar putea aduna PSD și Pro România, sau una stabilă, de neclintit, precum cea deținută de PSD din 2016 încoace. Din istorie și tristele experiențe, știm cum funcționează majoritățile fragile și coalițiile în România. Convenția Democrată a fost un dezastru, măcinată de scandaluri, de impotență și interese, n-a putut face mare brânză la guvernare, iar Alianța DA a avut o viață scurtă, s-a soldat cu plecarea PD de la guvern și cu o alianță între PNL-ul lui Tăriceanu și PSD. Fractura de atunci a stat la bazele viitorului USL, ale cărui consecințe le simțim și astăzi.
Majoritățile fragile azi sunt și mâine nu‑s. Traseismul e sportul preferat al aleșilor, indiferent de coloratura politică și de principiile clamate la televizor. Să ne amintim cum a căzut guvernul Boc, cum a pierit „biata” Dăncilă și cum s-a prăbușit primul guvern Orban: sfârtecați de colții propriilor colegi, ai tovarășilor de drum lung sau scurt. Trădători se vor găsi mereu, mai ales când la mijloc sunt interese care dau frumos din coadă.
Dacă te uiți la cum arată câmpul de luptă dintre PNL și USR-PLUS, viitorul nu sună deloc bine. De fapt, te apucă groaza. Orgolii, lipsă de toleranță, atacuri în plină figură și sub centură, totul în numele principiilor, al interesului național, reformelor și principiilor care stau țepene ca mortul la îngropăciune. Prin ce metamorfoză vor trece toate la momentul împărțelii funcțiilor în guvern, mai bine să nu ne gândim. Nici cum va arăta relația dintre cele două formațiuni condamnate să se alieze, e bine să nu aflăm prea repede.
La prima vedere, USR-PLUS vrea să împingă PNL pe calea depolitizării, a reformelor, competenței și responsabilizării, ceea ce nu poate fi decât de bine. La a doua, singurul ascendent al USR-PLUS e acela că nu au mai fost la putere, deși și acesta este unul relativ, dacă ne gândim la jumătatea PLUS, care sub Dacian Cioloș a făcut compromisuri cu nemiluita. La a treia strigare, e clar că pretenția PNL de a face în continuare jocurile și a fi vioara întâi e deplasată, cel puțin.
Vreau să spun că nimic nu va fi sigur în următorii patru ani, că un viitor guvern PNL–USR-PLUS, dacă nu există o majoritate confortabilă în parlament, poate cădea oricând, că alianța dintre cele două partide se poate desface cu mare ușurință și că PSD pândește după colț. De altfel, Ciolacu și ai lui nici nu au interesul să vină la putere acum, într-o perioadă atât de nenorocită, mai degrabă așteaptă ca guvernarea să se erodeze și disensiunile să dea roade.
Un PSD cu un scor bun în alegeri, ba chiar pe primul loc, care poate fi obținut pe fondul absenteismului masiv care se anunță, va fi mereu un pericol. Nu trebuie nicio clipă uitat de ce a fost în stare și cât rău a făcut. Și-a pus blană de Rafila, o păcăleală, așa cum a fost și cea cu Geoană. În spatele unora ca ei au stat și vor sta mereu aliniate jigodii din categoria Dragnea.
Cred că nimeni nu mai vrea să-și muște degetele alți patru ani pentru că a stat acasă sau s-a culcat pe o ureche. Căci asta se va întâmpla dacă PSD va lua 30%. //
Comentarii 12
Viktor - 12-09-2020
Uite-i cei 30% ! Nu mor caii cand vor cainii! Crapa fierea-n voi?
Răspundemihalcea marian - 12-07-2020
Pai,cam cea livrat pnl pana la momentul de fata,din cea promis?FCTII PT NOMENCLATURA DE PARTID?Marea lehamite a cuprins masa de romani.
RăspundeGolan - 12-07-2020
Sant convins ca votantii lui iohanis si pnl n-au mai vrut sa-si muste degetele dupa aceste alegeri si conform votarii s-a vazut ca d-na Pora n-a avut dreptate.
Răspundem mircea - 12-06-2020
F.bun articol, multumim. Aveti dreptate cu fiecare propozitie. Avem memorie scurta si asta dauneaza.
RăspundeMircea Ordean - 12-04-2020
Eu prefer PSD, doamnă Pora. Căci la ei nu am pretenții. / La dumneavoastră am.
RăspundeEmil din Dublin - 12-03-2020
Nu pot da fiu decit de acord cu DV’s. Va multumesc pentru articol!
RăspundeIon Ungureanu W. - 12-03-2020
D.na Andreea Pora a fost totdeauna in linie cu modul meu de a gandi. Pacat ca nu mai este la Tv; ar putea fi la Digi sau B1. Antena XX ha, ha, ha.
RăspundeFranklin - 12-03-2020
Previziunea rezultatului alegerilor din 6 decembrie nu este la indemana multora. Parca niciodata nu este mai dificil de intuit cum vor vota romanii si nu numai din cauza pandemiei. Ca vor absenta de la urne asta o stim, desi si aici ramane intrebarea in ce masura absenteismul se va impune. Si mai ales, in care tabara! In lehamitea pesedista creeata de colaborationismul lui Ciolacu sau in lehamitea penelista, creata de dilentatismul si politicianismul guvernantilor, intamplator, sefi peste PNL. Sa fie absenteismul undeva la cota 30-35% dupa cum prevede Lazaroiu, sau mai in afara intervalului? Si mai ales, cine va primi nuielusa si cine cutia cu bomboane de la mos Niculae? Dupa parerea mea USR are prima sansa sa castige alegerile, daca nu matematic, cel putin moral. Are doua atuuri mari in mana: faptul ca tinerii vor putea vota in afara localitatilor de resedinta, pe liste suplimentare, si faptul ca nu pot fi asociati deloc cu clasa politica actuala, fiind preferati si de votantii antisistem (de genul celor care au votat DDD in 2012). La randul lor, pesedistii au un doi de caro in mana: certitudinea ca vor pierde alegerile si ca sansele de a participa la guvernare sunt zero pe termen lung. Primarii se vor fi vazut alesi, iar populatia nu se va mai lasa dusa la vot, avand si argumentul destul de solid al pandemiei de covid.
RăspundeNicolae - 12-03-2020
Toate partidele sunt emanatia securitatii (nu mai vorbim de fortele din spate). A merge la vot inseamna a legitima Secu. De 30 de ani facem asta. Si desi constatam ca indiferent de partid programul e acelasi, noi perseveram in prostia noastra.
Răspundenicolaie apolzan - 12-02-2020
Daca ar citi cat mai multa lume articolul dv.precis haimanalele de la psd nu trec nici de 15%.Doamne ajuta,vorba romanului care a tot votat ramasitele astea com....iste.
RăspundeEmil - 12-02-2020
Mai degrabă pericolul culcatului in case furate.
RăspundeCetateanul tormentat - 12-02-2020
Doar pentru ca esti votant anti PSD nu te transforma in fan PNL sau USR. Din cele 3 oferte cu sanse sa zicem doar USR nu a guvernat si nu a dovedit cat de mult poate fura. Din moment ce PSD nu are sanse sa faca o majoritate cu partidele mai mici rezulta ca Iohanis va numi pe Ciolos sau Orban in functie de scorul celor 2 partide. PNL a dovedit ca nu e cu nimic mai bun decat PSD in ultimul an,Ciolos e la fel de simpatic precum Stolojan pe vremuri iar Barna are dosare la racoare prin sertare care se activeaza la momentul potrivit. Singura buba ramane parlamentul cu pretentia PSD de a guverna in paralel cu pretentia "guvernului meu" de a legifera. Sunt eu oare dispus sa ofer puterea totala domnului Iohanis si viitorului prim ministru cand se asteapta 30 de miliarde de la UE? Mai precis pe cine pot da vina pentru bubele PNL? care e diferenta intre domnul Catu si predecesorul PSdist? In opinia mea exista bani pentru dublare/marire cu 40% in loc de investit in armament invechit si inutil care va fi folosit doar la paradele de 1 decembrie.
Răspunde