De același autor
Premierul Victor Ponta foloseşte argumente diversioniste pentru a nu-şi da demisia.
Victor Ponta contracarează acuzaţia de plagiat folosindu-se de argumente menite să distragă atenţia de la problema principală - teza de doctorat şi demisia din funcţia de premier. Printre aceste argumente se numără implicarea preşedintelui Băsescu în stârnirea scandalului, utilizarea bibliografiei în locul notelor de subsol, demonetizarea ideii de plagiat prin voci care afirmă că această practică este atât de răspândită, încât nu mai contează şi, în fine, componenţa Consiliului Naţional de Etică.
Să le abordăm pe rând.
120 de pagini de copy-paste |
---|
Victor Ponta a copiat din Dumitru Diaconu, Curtea Penală Internaţională, Istorie şi Realitate, aproape integral 40 de pagini, de la pag. 16 la 55. Din Drept Internaţional Penal, scrisă de Vasile Creţu, au fost luate cu copy-paste de la pagina 60 la 79, de la pagina 231 la 246 şi de la pagina 249 la 267, de la pag. 55 la 57, 59, de la 82 la 84, de la 144 la 146. Din Ion Diaconu, The International Criminal Court: A New Stage, au fost copiate aproximativ 26 de pagini întregi sau paragrafe consistente. |
1. Răzbunarea lui Băsescu
Argumentul forte folosit de Victor Ponta în construcţia apărării de acuza de plagiat este acela că în spate s-ar afla Traian Băsescu, care a dorit astfel să-l „şantajeze“ pentru a-l determina să renunţe să mai meargă la Consiliul European. „Mi-a înscenat un dosar de plagiat“, repetă Ponta, „dar nu mi-e frică“, „nu cedez niciun pas“. Fără să explice în ce constă „înscenarea“ sau să dea explicaţii concrete – e drept că nici ziariştii nu i le-au cerut – asupra zecilor de pagini identice din lucrarea sa de doctorat şi din cele trei cărţi din care s-a „inspirat“, Ponta susţine că Traian Băsescu şi Daniel Funeriu se află în spatele articolelor din revista Nature şi Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), încercând astfel să decredibilizeze sursele. Ponta a prezentat drept dovadă irefutabilă afirmaţia lui Traian Băsescu din finalul unei conferinţe de presă, ţinută cu doar câteva zile înainte de dezvăluiri: „Când eşti doctor în drept, eşti tare. Dottore!“. Acest tip de mesaj a devenit principala linie de apărare a USL, toţi politicienii prezenţi în dezbateri argumentând similar: „E mâna lui Băsescu, deci nu e plagiat“. Argumentele jurnaliştilor de la Nature şi FAZ şi declaraţiile specialiştilor consultaţi de prestigioasele publicaţii au fost supuse aceleiaşi metode de decredibilizare. Nature a devenit „revista unde dă Funeriu interviuri“, iar diabolica legătură dintre FAZ şi Băsescu a fost prezentată de Jurnalul Naţional, DC News, Antena 3 şi apoi repetată obsesiv de toţi politicienii PSD. „Printre senior-editorii revistei Nature se numără și Joshua Finkelstein, locuind în Boston, Massachusetts, conform datelor de pe site-ul publicației. Acesta ar putea fi rudă cu Arthur J. Finkelstein, cel care, împreună cu asociatul său, Tall Silberstein, sunt foștii consilieri de imagine ai preşedintelui Traian Băsescu în campania electorală din 2009“. Reputatul profesor Marius Andruh, cel care a declarat pentru Nature că „dovezile de plagiat sunt covârşitoare“, a fost catalogat drept „un chimist pus în funcţie de Funeriu“. Strategia „răzbunarea lui Băsescu“, principala linie de apărare a lui Ponta şi a susţinătorilor lui, a avut ca scop şi rezultat ocultarea chestiunii de fond: plagiatul.
2. Bibliografia, paravan pentru copy-paste
Încă din prima zi a scandalului, după o noapte în care şi-a construit apărarea, Ponta a înţeles sau i s-a spus că hiba principală a lucrării sale de doctorat este lipsa oricăror citări cu ghilimele şi note de subsol. Cum acest adevăr nu putea fi escamotat, lucrarea, atât în forma electronică, cât şi tipărită, aflându-se deja în posesia mai multor redacţii, s-a refugiat în strategia numită „bibliografie“. „Singurul reproş care mi se poate face este că nu am pus note în subsolul paginii, ci la bibliografie. Dacă asta este o greşeală sunt gata să mi-o asum.“ Teoria bibliografiei care ţine loc de ghilimele şi note de subsol a fost preluată de toţi politicienii PSD, inclusiv de universitari şi profesori, de ziariştii de la Antena 3 şi Realitatea. Toţi aceştia au căutat să demonstreze că zecile de pagini la rând copiate cu punct şi virgulă, cu greşeli de ortografie sau de exprimare nu necesitau decât menţionarea autorilor în final sau că n-ar fi nimic în neregulă dacă aceste transcrieri ad litteram nu depăşesc 30% din total. Surzi la orice argument legat de regulile academice de citare, folosite acum până şi de elevii de liceu, Ponta şi susţinătorii au avut drept ţintă generarea unei confuzii, mai ales în publicul neşcolit, care trebuia să rămână cu senzaţia că totuşi autorii din care premierul „s-a inspirat“ sunt menţionati undeva. Strategia a fost vândută şi în afară, într-un drept la replică, plin de greşeli elementare de limbă engleză, trimis de guvern revistei Nature, unde se precizează că „toate referinţele bibliografice se află la finalul tezei“. În susţinerea acestor afirmaţii, Ponta a utilizat argumentul că însuşi unul dintre cei plagiaţi, profesorul Ion Diaconu, a „scris prefaţa lucrării de doctorat“. Cine stă, nu-i aşa?, să verifice faptul că prefaţa la lucrare este scrisă de însuşi coordonatorul lucrării, Adrian Năstase, iar Ion Diaconu a scris prefaţa la o carte! În plus, Ponta a afirmat că „aceste reglementări“ de citare „sunt ulterioare anului 2003“, când el şi-a susţinut doctoratul. Halucinanta declaraţie, preluată în dezbaterea publică, a fost folosită tot în scopul de a-i prosti pe cei cu puţină şcoală, care cred că „rău-voitorii“ inventează reguli noi, speciale pentru Ponta.
Universitarii din Ad Astra cer demisia |
---|
„Acuzaţiile se răsfrâng asupra întregului sistem universitar românesc. Dincolo de aspectele penale, administrative sau civile, plagiatul este în primul rând o ruşine. (...) Retragerea din spaţiul public a plagiatorului, precum şi delimitarea instituţiei în raport cu acesta sunt elemente esenţiale pentru limitarea acestui prejudiciu. Asociaţia Ad Astra cere demisia imediată a d-lui Ponta din funcţia de prim-ministru. Întârzierea demisiei d-lui Victor Ponta înrăutăţeşte situaţia României, oră de oră şi zi de zi.“ |
3. Toţi / şi alţiiplagiază
Discuţiile despre plagiat nu sunt noi şi la fiecare caz ele prind aripi. De la faimosul Beuran şi până la prevederile clare din Legea Funeriu nu s-a făcut însă nimic, deşi merită menţionată iniţiativa Coaliţiei pentru Universităţi Curate, condusă de Alina Mungiu-Pippidi, care a inventariat problemele legate de plagiat în universităţi, lipsa de transparenţă, de legislaţie şi toleranţa faţă de fenomen, în fapt, o complicitate. În cazul Mang, reacţia intelectualităţii şi a universitarilor a fost rapidă şi vehementă, ministrul fiind obligat să demisioneze. Plagiatul a fost înfierat pe toate canalele media, protestele au curs, discuţiile au întors subiectul pe toate feţele. La Ponta, abordarea a fost cu totul alta, tonul fiind dat de universitarul-ministru Andrei Marga, care a declarat că se caută „nod în papură“, că plagiatul este extrem de extins şi că „ar fi bine să fie verificate şi lucrările unor foşti miniştri“. Ideea a fost preluată din zbor şi utilizată în folosul lui Ponta. Subiectul plagiatului prim-ministrului se izbea implacabil de contraargumentul „lasă, dom’le, că toată lumea plagiază în ţara asta“ sau „dar ce? Kövesi nu a plagiat? Udrea nu a plagiat şi ea?“. Ca şi cum plagiatul unuia îl onorabilizează pe al altuia sau îi scade din gravitate. Puţinele dezbateri televizate pe temă au fost direcţionate spre această abordare, publicul rămânând cu impresia că „toţi fac la fel“.
Interesant este că mediul academic şi intelectual este mult mai rezervat de data aceasta. Au existat destule opinii ale unor ziarişti şi tineri universitari, în special pe Internet şi în presa scrisă, dar până în momentul de faţă există două proteste în care se cere demisia lui Ponta, cel al Universităţii de Vest din Timişoara, Grupul de Reformă Universitară, Societatea Tinerilor Universitari din România, iniţiat de profesorii Daniel Vighi, Ciprian Vălcan, Smaranda Vultur şi Viorel Marineasa, şi care a adunat deja 5.000 de semnături şi cel al Societăţii Ştiinţifice Ad Astra, din care fac parte zeci de cadre universitare şi cercetători, unii de la universităţi prestigioase din lume. În lupta pentru protecţia lui Ponta de acuza de plagiat s-a aruncat chiar Alina-Mungiu Pippidi, atacându-i pe semnatarii cererii de demisie, numindu-i „profesori şi conferenţiari pedelişti“, care „nu au nicio lucrare ISI“. Plagiatul s-a metamorfozat în „compilaţie“ şi „operă nulă“, ceea ce aruncă discuţia în altă zonă.
4. Consiliul Naţional de Etică, marca Ponta
În scandalul plagiatului Mang, premierul a apelat la Academia Română, susţinând că Consiliul Naţional de Etică de la Ministerul Educaţiei nu are credibilitate, fiind „numit de Funeriu“. Cu toate acestea, Consiliul a fost sesizat şi a început analizarea lucrărilor acuzate de plagiat. Raportul era finalizat, dar exact cu o zi înainte ca Mang să se prezinte la audieri, membrii Consiliului au fost schimbaţi. „Nu văd ce elemente noi ar mai putea apărea în timpul audierilor domnului Mang pentru a nu se ajunge la un verdict de plagiat“, a declarat Cristinel Diaconu, înlocuit peste noapte, fără a fi anunţat.
În propriul scandal de plagiat, premierul a declarat că se va pune la dispoziţia CNE, devenit între timp „al lui Ponta“. Spre deosebire de cazul Mang, Consiliul nu a fost sesizat decât de… însuşi Ponta. Reacţia Consiliului nu a făcut decât să confirme suspiciunile că Ponta miza pe acesta pentru a fi spălat de plagiat. „În regulament, nu există această speţă de autosesizare“ şi „la CNE sunt multe sesizări, noua conducere va încerca o prioritizare, dar nu ştim cât va dura“. Cu toate acestea, Universitatea din Bucureşti, cea care i-a acordat titlul de doctor lui Ponta, a anunţat că va fi formată o comisie „din experţi străini“ care va analiza plagiatul. Iată ceva ce Ponta nu a prevăzut.